miercuri, 30 noiembrie 2011

Miercurea fara cuvinte (28) - Disciplina canina

Nu toti sunt turbati. "Câinele, ca omu'", sta la semafor...





Ideea a avut-o Carmen.

luni, 28 noiembrie 2011

Comparatii (3) - Disciplina scolara

1969 :
Ai facut o tâmpenie în clasa. Profesorul îti da doua palme pedagogice. Când ajungi acasa si povestesti, taica-tu îti mai arde doua carabe parintesti de vezi stele verzi, ca sa tii minte. Si tii minte toata viata.
2011 :
Faci o tâmpenie în clasa. Profesorul îsi cere scuze. Când ajungi acasa si povestesti, taica-tu îti cumpara ultima consola de jocuri aparuta pe piata, dupa care se duce la scoala cu garda de corp care-i sparge nasul profesorului. Pe urma face reclamatie la Ministerul Educatiei si profesorul este dat afara din învatamânt. Bugetul se mai usureaza putin.

duminică, 27 noiembrie 2011

Life in Pictures (12) - Colaborare

Ideea a avut-o Costin care ne obliga astfel sa avem si noi macar o idee pe saptamâna.

PS Am lipsit trei zile de-acasa si nu am raspuns la toate comentariile de la textul precedent, în care un Domn ne lauda pe noi, românii în general. Am s-o fac sigur mâine, acum am ajuns acasa si se joaca Marseille - PSG, un fel de Dinamo - Steaua... O saptamâna buna!

joi, 24 noiembrie 2011

Patapievici despre romani...

Intrerup din nou sirul de tâmpiti din ispravile carora ne hranim vinerea. Asa-i, daca apare vreo urgenta trebuie s-o rezolvam, are prioritate. Si pentru ca mâine dimineata trebuie sa plec, va spun acum ce am de spus. Hai sa punem mâna de la mâna sa vedem cum ne percepe onorabilul si ce-am putea face cu el:

"Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii." (din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.63)

"23 de milioane de omuleti patibulari (buni de spanzurat)" (din "Politice" de H.R. P., editia 1996, pag 53)

"Un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare, ochi mohoriti, maxilare incrincenate, fete urite, guri vulgare, trasaturi rudimentare." (din "Politice" de H.R. P., editia 1996, pag. 34)

"Romanii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cit o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu." (din "Politice" de H.R. P., editia 1996, pag. 64)

"Romana este o limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau... sa o folosim numai pentru injuraturi..." (din "Politice" de H.R. P., editia 1996, pag.64)

"Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida stramoseasca, ne-au luat in urina slavii: se cheama ca ne-am plamadit din aceasta clisa, daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta in a ridica mereu gura zvintata iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urina rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind o basica a udului mai mare (de, betiile...) i-au dovedit." (din "Politice" de H.R. P., editia 1996, pag.63)

"Puturosenia abisala a statutului suflet romanesc... spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, subreptice, tropaind vesel intr-un trup inconsient, pina ce mintea va fi in sfirsit scobita: inima devine piftie iar creierul un amestec apos." (din "Politice" de H.R. P., editia 1996, pag 49)

"Cu o educatie pur romaneasca nu poti face nimic." (Din "Politice" de H.R. P., editia 1996, pag.56)

Nu stiu ce-ati face voi, dar eu daca l-as întâlni, l-as bate, dar stiti cum?, ca pe coasa, marunt, marunt. Nu m-am batut niciodata în viata mea, habar n-am sa dau un pumn mai cu masura, cred ca la aproape doi metri oi (mai) avea ceva vlaga. As profita ca pare mai schilod si i-as da macar una, da' mi-e ca pe urma nu mai poate scrie...

Venind spre casa am ascultat din întâmplare cel mai potrivit cântec pentru laturile astea.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Miercurea fara cuvinte (27) - La Nisa...

... într-un restaurant arabesc, ca sa stii ce te-asteapta:

Totul a început la Carmen.

marți, 22 noiembrie 2011

Comparatii (2)

Acum câteva zile am fost la cumparaturi, pe vremea bunicilor nostri si în timpurile noastre stralucite. Hai sa vedem cum se distrau (distreaza!!?) copiii:

Copilarii
Michel vrea sa mearga în padure dupa ore. Ii arata briceagul lui nou lui Jean si îi spune ca de fapt cauta o cracana pe care s-o ciopleasca si sa-si faca o prastie.
1969 :
Directorul vede briceagul si îl întreaba pe Michel de unde l-a cumparat pentru ca vrea si el unul.
2011 :
Scoala se închide, directorul suna la politie si la jandarmi, Michel este dus la circa escortat si arestat preventiv, sunt chemati parintii la scoala, iar postul national de televiziune transmite la prima emisiune de stiri informatia cu interviuri luate la poarta scolii. Jean este luat în primire de o echipa de psihiatri si psihologi care-l “debrifeaza“ cu toate ca el habar n-are ce se întâmpla. Toata lumea este indignata dar nimeni nu-i în stare sa dea detalii despre starea victimei. Nici nu stie cine-i victima. Culmea e ca nici victima nu stie…

luni, 21 noiembrie 2011

Românii sunt destepti...

... chiar genii as putea sa spun.

Gânditi-va ce-ar fi lumea fara români?

duminică, 20 noiembrie 2011

Life in Pictures (11) - Vigilenta

Paza buna trece primejdia rea...

Amanunte la Costin.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Comparatii (1)

Am primit acum câteva zile un text în franceza care pune fata în fata realitati din anii 1969 si 2011, în “câteva domenii de activitate“, ca sa zic asa. Unele din ele te fac sa zâmbesti, altele sa te încrunti. Cum textul initial este cam “sec“ pentru gustul meu, l-am tradus mai liber sau l-am mai scris o data. Cred ca demersul poate fi aplicat si în România, cu unele modificari ale anilor. Anul 1969 (care în Franta urma miscarilor din ’68) reprezinta începutul unei cresteri economice la care francezii se gândesc cu jind si în ziua de azi. El ar putea fi înlocuit la români cu un an din perioada interbelica. 2011 însa poate ramâne pe loc : abundenta din România este chiar mai mare ca în Franta, în rest, preturi, saracie si bogatie avem, clasa de mijloc nu prea mai avem, educatie, bun simt si exagerari de tot felul idem. Pastrând proportiile. Asa ca pentru început hai la cumparaturi !
Lapte, unt si oua
1969 :
Te duci la bacania din colt sa cumperi lapte. Miroase frumos : batoane de vanilie, bomboane si acadele colorate, colonii si coloniale, afumaturi, scrumbie la butoi, mizilicuri, ïntr-un colt musterii care-si iau drojdia cu o maslina, brânza, rachiuri, “icre moiu“ vorba lui Nenea Iancu, un butoi de tabla cu unt-de-lemn, ba vezi chiar si un butoi cu gaz. Intr-o farfurioara cu putina apa este un disc de carton “Zepelin” (de ce s-or fi numind asa n-am stiut niciodata) plin de muste moarte iar de tavan atârna fâsii lipicioase pe care zac aceleasi zburatoare. E cald... Negustorul evreu te saluta cu respect si-ti pune în bidonasul de aluminiu laptele, iar pe urma îti taie o bucata din botul de unt acoperit cu tifon curat din galantar. Ii mai ceri o duzina de oua pe care ti le da dintr-o galeata, nu înainte de a le sterge usor cu palma de fire de iarba din cuibar, puf si alte alea. Platesti multumit cu bani adevarati si iesi zâmbind în plin soare. Totul a durat 10 minute, cu tot cu amabilitatile schimbate.
2011 :
Iei un carucior de rahat care are o rotita strâmba si o ia în toate directiile numai aia buna nu. Incerci sa intri pe usa rotativa care însa e blocata pentru ca un tâmpit a fortat-o, intri pe usa ailalta pe care o împingi cu fundul tragând caruciorul care se balangane, ajungi în sfârsit la raionul de lactate unde îngheti de frig pâna alegi între 12 marci de unt facut din lapte comunitar si cauti data expirarii. Acasa nevasta îti da oricum cu el în cap (pachetul luat din congelator e înca foarte tare !) pentru ca ai luat unt semi-sarat si ea vrea sa faca o prajitura. La lapte e si mai complicat pentru ca ai de ales între lapte integral, semi si degresat, pentru sugari, copii, bolnavi, bio sau în promotie cu o eticheta cu data expirarii lipita peste data expirarii…
La oua cauti data când au fost ouate, calibrul, cu ce s-a hranit gaina, daca-s de crescatorie, bio sau din gaini crescute în aer liber, te uiti în carton sa vezi daca-s întregi, le misti, vezi ca unu-i lipit, tragi mai tare de el si poc !... se sparge si te umpli de galbenus pe pantaloni.
In sfârsit ajungi la casa unde grasa din fata grasei din fata ta are o punga cu rosii pe care a uitat s-o cântareasca, pe urma grasa chiar din fata ta a luat ceva în promotie fara cod de bare, asa ca astepti, vrei sa platesti dar nu-ti citeste cardul si trebuie sa-i stergi cipul de camasa transpirata, iasi afara cu caruciorul care se bâtâie, a început ploaia, tu ai uitat pe ce alee ti-ai lasat masina, ploua si mai tare, o gasesti, pui în portbagaj ce-ai cumparat si te duci sa lasi caruciorul. Gol fiind, asta se clatina si mai tare, reusesti sa-l bagi la locul lui dar vezi ca moneda s-a blocat. Asa ca renunti si te întorci la masina sub ploaia torentiala. In magazin ai intrat acum o ora.

vineri, 18 noiembrie 2011

“Mama tâmpiților e mereu gravidă” (12) – Se judeca lumea...

Curtea din Stuttgart trebuie sa judece cazul unui barbat care si-a angajat vecinul ca s-o lase însarcinata pe sotia sa, cu intentii absolut onorabile si unul si mai ales altul. In stirea respectiva este atasata si fotografia Doamnei ceea ce eu nu-mi permit. Fosta Miss, asta spune totul.

Se pare ca Demetrius Soupolos, 29 de ani si sotia sa Traute, fosta regina a frumusetii, doreau un copil dar nu-l puteau avea pentru ca Demetrius era steril, conform afirmatiei doctorului sau. Astfel ca Soupolos, dupa ce a calmat protestele sotiei sale, l-a angajat pe vecinul sau Frank Maus, 34 de ani, sa faca inseminarea, nu chiar artificiala. Maus era casatorit si avea doi copii, semana destul de bine cu Soupolos, asa ca planul parea bun.

Soupolos i-a platit $2500 lui Maus si l-a angajat pentru trei seri pe saptamâna timp de sase luni. Maus a încercat de 72 de ori deci sa-si faca treaba cât mai bine. La obiectiile sotiei sale el raspundea : “Imi place treaba asta la fel de mult ca si tie. O fac pentru bani. Incearca sa întelegi“. Când dupa sase luni Traute totusi nu era însarcinata, Soupolos nu pricepea nimic si a insistat ca Maus sa-si faca un control medical, ceea ce Maus a si facut. Rezultatul a fost ca Maus era si el steril, chestie care a mirat pe toata lumea mai putin pe nevasta-sa care a recunoscut astfel ca Maus nu era tatal adevarat al copiilor.

Problema este ca Soupolos îl urmareste acum pe Maus în justitie pentru ca nu si-a îndeplinit partea lui de contract si vrea deci banii înapoi. Maus însa refuza spunând ca el nu a garantat în contract conceperea copilului ci doar ca va încerca din toate puterile, în mod repetat si desigur onorabil.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Miercurea fara cuvinte (26) - Focul

"Traim în miezul unui ev aprins / Si-i dam a-nsufletirii noastre vama!"
Am mai scris asta, mai stiti cui apartine? Ia sa vedem!

Ce-am mai scornit plecând de la ideea lui Carmen.

marți, 15 noiembrie 2011

Despre oameni optimisti

S-a vorbit mult despre tot felul de oameni ai zilelor noastre, unii frumosi, altii recenti. Hai sa-i vedem si pe astia optimistii cum sunt. Adica textul de ieri ar fi putut suna si asa:

Uneori trebuie sa plec dimineata cu trenul, din pacate prea rar fata de cât as dori eu, pentru ca spectacolul merita vazut. La o ora la care altii înca dorm, gara este plina de viata si trenul la fel. Oameni de toate vârstele, proaspeti, parfumati, toti îmbracati la sapte ace, “bine rasi, bine dispusi”, sunt gata si chiar nerabdatori sa înceapa o noua zi. Unii o încep chiar în tren, pe laptop-urile date de institutii exact în acest scop. Altii asculta o muzica energica, plina de ritm. Daca n-ar fi în tren poate chiar ar dansa. O data ajunsi la Paris se grabesc sa ajunga acolo unde îi asteapta un birou cald, o cafea aburinda si poate o colega la fel de bine dispusa ca ei.

La prânz, restaurantele din cartierul de afaceri se umplu mai ales cu tineri galagiosi dar fara sa deranjeze care manânca repede o salata si stau de vorba: pe ei nu mâncarea îi intereseaza ci faptul ca pot comunica.

La sfârsitul programului metrourile se umplu iar de grupuri vesele de oameni cu sentimentul datoriei împlinite. Vorbareti si pregatiti pentru ceea ce urmeaza: distractia binemeritata. La telefon se aranjeaza o agapa, o întâlnire în doi sau chiar în trei, niste cumparaturi cu familia, ce poate fi mai frumos?

Unii merg direct la gara sa ia trenul înapoi spre casa. Mai zabovesc la o bere în picioare, cu prieteni sau colegi, pentru ei prietenia însemnând mai mult ca orice. Nu conteaza ca trenul mai întârzie uneori, ei se bucura ca mai pot schimba doua vorbe.

Ajunsi în sânul familiei, casa se umple de optimismul lor molipsitor si de bucuria copiilor care-si vad în sfârsit ambii parinti. Toti povestesc ce-au mai facut peste zi si adorm într-un târziu zâmbind si gândindu-se la ziua care urmeaza.

PS serios: daca întâlniti asemenea persoane ceva nu-i în regula.

luni, 14 noiembrie 2011

Cel mai vesel popor trist

Acum câtva timp am citit pe blog un text cu titlul asta. Nu-mi mai aduc aminte cine l-a scris, îmi cer scuze. L-am cautat cu goagal si tot degeaba. Dar era vorba despre români. Pentru cine a citit acest articol ar fi bine venita o calatorie si pe meleaguri de aiurea. La anumite ore ale zilei imaginile par coborâte din alta lume.

De exemplu mi se întâmpla sa fiu nevoit sa iau trenul dimineata, uneori plec la 7:19, dar alteori l-am luat chiar pe cel de 6:20. Vezi navetisti cu ochii pe jumatate deschisi, în costume negre, camasa alba si cravata tot neagra, zici ca toti se îmbraca la acelasi magazin. De solduri. Umbla teleghidati, se preling în primul scaun liber, îsi scot laptop-ul si încep sa lucreze. Altii continua sa doarma, acolo unde merg ei este capat de linie si nu risca nimic. Iar altii au castile în urechi, telefonul în mâna si dau din cap în ritmul muzicii, prin somn.

Când sunt plecat, la prânz eu manânc aproape mereu în acelasi restaurant, aproximativ la aceeasi ora si ma asez sistematic la aceeasi masa. De fiecare data, dupa vreo 5 minute la masa vecina vine un grup de tineri, aceiasi mereu, ati ghicit, îmbracati în negru, care comanda mereu acelasi lucru sau aproape. Macar eu iau mereu altceva, poate într-o zi oi nimeri si ceva sa-mi placa. Manânca tacuti, uitându-se cu ochii goi în farfurie. In maximum o jumatate de ora termina, iar unul dintre ei ramâne sa plateasca, prin rotatie.

Dupa-amiaza spre seara, în metroul care trece pe la gara ca sa ajunga într-o periferie saraca vezi aceleasi costume negre cu ochi ficsi înfundati în orbite, zici ca-s în pragul nebuniei. Costumele nu par a fi locuite de oameni. Si mai vezi oameni vii, obositi, cu mâini aspre si muncite, haine ponosite, figuri fardate strident si în graba, parfumuri stropite din belsug nu cu mult timp înainte si care toti vorbesc la telefon sau trimit semeseuri ca sa spuna ca “au plecat” de undeva de la serviciu si ca în “câteva minute ajung” altundeva, sa-si încheie ziua de lucru în vreo bomba.

La gara, cohorta neagra de costume coboara, unii alearga si se urca în trenurile regionale de navetisti, altii beau o bere cu un covrig pe peron asteptând sa se anunte linia la care trage trenul lor. Si ei sunt navetisti, dar merg mai departe. Când vine trenul care trebuie sa-i duca pe toti acasa, se urca “teleghidati, se preling în primul scaun liber, îsi scot latop-ul si încep sa lucreze. Altii continua sa doarma, acolo unde merg ei este capat de linie si nu risca nimic. Iar altii au castile în urechi, telefonul în mâna si dau din cap în ritmul muzicii, prin somn”.

Ajung acasa pe la 9 seara pentru ca trenul întârzie mai mereu. Sunt probleme de semnalizare, au fost acte de sabotaj sau vandalism, este vreo greva sau este pur si simplu iarna, ceea ce se întâmpla destul de des. Dau telefon dinainte ca sa spuna cam care-i situatia. Unii dintre ei sunt asteptati de cineva, altii îsi iau masina din parcare dupa ce platesc 10 euro la unul din cele doua automate pentru ca celalalt este în pana. Se face o coada marisoara unde mai pierd un sfert de ora. Si toti sunt sculati la 5 sau 6 dimineata. Pentru ca unii nu locuiesc în oras, stau prin satele din apropiere si mai au de mers vreo ora pâna acasa.

Si fac asta în fiecare zi si în fiecare viata si mai ales stiu ca trebuie sa faca la fel “a doua zi”, adica peste câteva ore.

PS Actiunea se petrece în TGV-ul Charleville – Paris Est, continua în Paris în diverse cartiere si metrouri si se termina din nou în TGV-ul Paris Est – Charleville. In fiecare zi. Tot anul. Te doare mai ales toamna. Si în noiembrie...

duminică, 13 noiembrie 2011

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Despre complexele noastre idioate de români

Vorbesc de noi, ăştia mai copți. Am fost ținuți într-un somn profund atâta amar de vreme că începuserăm să credem că toate geniile şi frumusețile planetei au fost programate să se nască oriunde în lume, numai în România nu. Şi dacă se mai întâmplau unele excepții, plecau şi ele urgent. Așa se face că cei care au dat piept cu occidentul putred, au făcut-o cu modestia de rigoare şi având bine înfiptă în cap ideea unor tineri ideologi că românii sunt proşti, urâţi, hoți, leneşi, mincinoși, ciubucari, în fine, o pubelă în toată regula. De aceea nu m-am mirat prea tare auzind dialogul următor :

“- Ce mai faci Ioane?
- Supărat băi Vasile.
- De ce mă Ioane că de-abia te-ai întors din concediu?
- Păi uite măi Vasile, am fost în Turcia la all inclusive, excepțional: mănânci cât vrei, bei cât vrei, cu bar la piscină, cu spa, ce să mai zic, lux.
- Păi şi-atunci?
- Stai să vezi ce fază pățesc: mă duc într-o dimineaţă la micul dejun, Măria mea rămâne în cameră. Mă întorc foarte repede, ia-o pe Măria de unde nu-i. O caut peste tot, mă panichez, mă duc la recepție şi aflu că e în cameră la Antonio Banderas. Mă duc acolo, bat la uşă, deschide Antonio. Bărbat bine Antonio: înalt, frumos, brunet, ochi albaştri, fără pic de burtă, plin de mușchi...
- Așa şi?
- Când colo, iese şi Măria mea dezbrăcată din baie! Cu țâțele vai de mama lor, cu curu' lăsat, cu cearcăne... băi, mi-a fost o rușine de omul ăla... !!”

De ce să-ți fie rușine Ioane? Sunt mai frumoase ale lor, alea de manânca la fastfuduri?

vineri, 11 noiembrie 2011

miercuri, 9 noiembrie 2011

Miercurea fara cuvinte (25) - Toamna

In majoritatea pozelor se vede unul din putinele conifere care-si pierd frunzele toamna. Poate Carmen stie cum se cheama.

marți, 8 noiembrie 2011

Saptamâna lui Dinescu, daca tot am început, sa si termin

Iata un articol, eseu, text, parere, amintire, toate astea publicate de Mircea Dinescu acum mai multa vreme. Ii sta mai bine scriitor decât orice alta palarie, chiar cu boruri largi.

Femei de carieră - Mircea Dinescu

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă,
la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând.
Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi
te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat. Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna... Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.

Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!"... Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.

duminică, 6 noiembrie 2011

Life in Pictures (9) - Tot vorbeam despre Dinescu

Pâna si vinul lui tot de la Carturesti se cumpara...

Ideea a fost a lui Costin.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Vinul lui Dinescu

Am povestit, acum câtava vreme, despre vinul lui Dinescu. Atunci era cel alb.

Azi a venit rândul si celui rosu. Cum era de asteptat, asta e un vin mai greu, mai rotund, cu miroazne de fructe rosii si mult tanin, sa le mai dea o zi în plus de trait cardiacilor care-l beau regulat. Bun pentru carnuri rosii în sânge si fragede. E si aici un secret: cu cât carnea e mai în sânge, cu atât e mai frageda. Iata eticheta:

Femeie tu, usoara…

Femeie tu usoara, din epocile grele
ce ti-ai transcris istoria pe piele
sa o citeasca în infern toti dracii,
la editura unde-ti publici cracii
te-astept ca un nevolnic crai de ghinda
sa-ti descifrez popoul în oglinda
dar nu oricum ci, daca vrei, subtil,
dupa metodiul vechi al lui Chiril
sa-l pipai glov în alfabetul braille
ca un taran ce seamana malai
si care, când înfige plugu-n brazda
simte c-ar lua tarlaua de nevasta.

vineri, 4 noiembrie 2011

“Mama tâmpiților e mereu gravidă” (10) – Eficienta si inteligenta maxima

S-a inventat o masina care face jumatate din munca. Eu mi-am cumparat doua...

miercuri, 2 noiembrie 2011

Miercurea fara cuvinte (24) - Erata

Suportând eu pe nedrept nenumarate critici aici privind cantitatea neîndestulatoare pentru un om normal, revin cu unele mici rectificari. Asa zisa "canapea" de cartofi poate fi înlocuita de cubulete din acelasi material fripte aproape pe uscat în wok. Dupa cum se vede, wok-ul este o scula de aproape 50 cm în diametru, deci suficient de încapator. Urmeaza ardeii colorati si morcovul si aproape imediat puiul, care poate fi taiat în prealabil si în bucatele, fara oase. Piept, pulpe, nu conteaza, mie-mi place orice, tinute totusi o zi si o noapte la racoare cu tot felul de prafuri si mult vin alb. Varza de Bruxelles este pregatita dinainte (daca vreti, va spun cum) si adaugata la sfârsit, când termina wok-ul de fumegat, doar ca sa se încalzeasca.

Va puneti fiecare în farfurie conform poftelor! Bune!

Oala din spatele wok-ului contine o supa de 1 noiembrie, adica de dovleac, iestraordinara si dânsa!



Si Carmen trebuie sa încerce reteta asta!