luni, 31 decembrie 2012

LA MULTI ANI !!

In 2013 "puneti-va un zâmbet pe fata" cum ar spune un american neaos si român pe deasupra!!

vineri, 28 decembrie 2012

Reflexii - La Grande Bleue

O întâmplare frumoasa, pusa la cale de Sorin.

Echipa lui Dorel

Cam cum spunea si Sorescu: dupa sase bai facute cu mult talent si aplicatie, în a saptea zi Dorel si baietii lui s-au dus si ei sa odihneasca putin...


joi, 27 decembrie 2012

Un fel de aniversare...

Ieri am împlinit patru ani de blog. Mi-am amintit de primul articol scris dar mai ales de al doilea. Pentru ca tot am pus o anumita poza acum câteva zile, le pun acum si pe celelalte…

"Un tata iresponsabil
Am spus-o intotdeauna, relatia tata - fiica este mult mai mult decat oricare din celelalte trei tipuri de filiatie. Personal nu am decat experienta a doua dintre ele: sunt evident baiatul mamei mele (pana aici, nimic extraordinar, se intampla destul de des) si sunt tatal fetei mele (ceea ce este cu totul formidabil). Deocamdata ma opresc aici cu filiatiile directe. Am fost de multe ori combatut de amici sau chiar de unele rude pentru aceasta opinie originala, unii dintre ei, sau mai degraba ele, avand experiente personale dezagreabile sau chiar dureroase. Dar exista alte persoane destul de cunoscute care au spus acelasi lucru ca mine, mult inaintea mea si avand mai multe mijloace sa fie convingatori: “Inima mea ii aprtine lui tata. Pentru ca tata se poarta frumos cu ea” canta Cole Porter in 1938. “Tu esti cel mai bun an al meu” spunea Pascal Obispo ceva mai tarziu, prin anii ’80, sau un oarecare Eric Clapton in “My Father’s Eyes”. Am de altfel (din fericire) si alti amici care gandesc ca mine, chiar de doua ori mai puternic, pentru simplul motiv ca au doua fete. Cred ca relatia asta este mai incarcata de sensibilitate, de o mare complicitate, uneori poate fi si vulnerabila, suferim si luptam mult amandoi ca s-o construim si s-o pastram. Pe de o parte eroul si primul ei model, pe de alta mica printesa care este, nu-i asa, cea mai cea, din toate punctele de vedere.

Am pierdut o buna perioada din evolutia Andreei. Cea mai frumoasa si poate cea mai dificila in acelasi timp. Am vazut plecand un copil si am regasit, cinci ani mai tarziu, o adolescenta, cu toata complexitatea fizica si mentala care era asa de stranie pentru mine. Pe urma am vazut-o plecand, a doua oara, la studii. Poate asta este una din cauzele pentru care am dovedit intotdeauna (si inca o mai fac) o slabiciune criticabila: nu sunt capabil sa-i spun nu. Atitudinea asta iresponsabila, conform acelorasi rude si prieteni, ar fi putut avea consecinte catastrofale. Ei uite ca nu le-a avut! Dimpotriva, Andreea a inceput sa aiba reusite constante din momentul in care nu i-am mai dat sfaturi vitale, necesare si bineinteles indispensabile. A trecut ceva timp de cand nu mai face decat ce vrea ea si se pare ca face bine. Oare ce-as fi spus daca nu era asa ? Vorbesc prostii, doar ESTE asa !

Mi-ar placea de asemenea sa stiu sa depasesc cu aceeasi intelepciune si iresponsabilitate si alt moment inevitabil care va veni mai devreme sau mai tarziu. Sa va declar oficial ca n-o sa fiu gelos pe flacaul cu care-si va imparti viata, ca amic, partener sau sot. E un baiat “super”, sunt sigur, nu prea frumos, dar inteligent. Stiti cum se spune “trebuie sa fie putin mai frumos decat dracul”. De fapt eu nu-l cunosc. Nici Andreea de altfel. Singurul lucru pe care-l stiu despre el este ca exista undeva, e nascut... in fine, sper ca este. Deja stiu ca vom fi amici ... daca vrea si el, bineinteles. Si ma rog, de ce n-ar vrea? Nici n-a venit si face figuri? Glumesc, evident. Oricum n-as vrea ca lucrurile sa se intample ca intre mamele de baieti si nurori, care de fapt isi disputa dreptul de proprietate asupra bietului baiat!

Drumul asta n-a fost deloc usor. Cei care au copii mai mari o stiu foarte bine. Ceilalti o s-o afle la timpul potrivit. Avem multi prieteni aici care ne-au ajutat in ultimii 13 ani, macar fiindu-ne alaturi. Si cat de mult conteaza o vorba buna cand ai nevoie de ea! Lor le multumesc. Sunt unii care n-au facut-o. Pacat ! Pacat pentru ei ca n-au putut sau n-au vrut sa iasa din universul lor marunt. Unii n-au spus nimic, altii au facut-o, dar mai bine ar fi tacut. Pentru unii si pentru altii este prea tarziu sa le mai para rau.

Imi amintesc de Andreea la 11 ani. De fiecare data cand mergeam la Paris voia sa ajungem in Défense ca sa manance la Mac Do. Cativa ani mai incoace statea vreo ora buna la FNAC printre muzici inainte sa traverseze ca sa manance la Mac Do. Tot in Défense. Pe urma traseul era Sephora, FNAC si pe urma Mac Do. Ei bine, de vreo luna Andreea lucreaza la Paris, in Défense. Am facut toata introducerea asta ca sa v-o spun, cu toata mandria mea de tata iresponsabil. Am vazut-o deci plecand, a treia oara, pentru cariera. La ea acasa. Sunt aproape sigur ca nu mai mananca la Mac Do. Despre celelalte doua puncte de interes, n-as mai fi asa de sigur si nici nu indraznesc sa ma gandesc ...
"

In My Secret Life



Repede, repede...
... la Nancy, la facultate
Asta-i casa mea din Nancy
... unde stau singura!
Iar asta-i casa din Paris...
Unde stau tot singura!
Pauza de prânz
... si fuga la birou!
Adica aici, în spatele meu.

miercuri, 26 decembrie 2012

Miercurea fara cuvinte (69) - Craciun frantuzesc

Treceti si pe la Carmen daca n-ati fost deja, dar nu tot azi, ca e prea mult... La Multi Ani!!!


luni, 24 decembrie 2012

Asteptam colindatori

La Multi Ani!!

Sa fim sanatosi si sa râdem cel putin la fel de mult si anul viitor!



duminică, 23 decembrie 2012

Happy weekend (22) - Caol Ila

In sfârsit l-am gasit! In ultima instanta l-as fi cautat aici. Fata de celelalte este mult mai robust, evoca maltul afumat dupa cum se vede si evolueaza spre note de migdale. Asa da!

Probabil ca referirea la nota de praline si de moka este deja clasicul avertisment ca "abuzul de alcool te face de cacao!"...

Cred ca o sa fie apreciat si de Elly!

vineri, 21 decembrie 2012

Capodopera lui Dorel...

... am pastrat-o pentru Sarbatori!

Reflexii - Fântâna

Nici nu stiu ce a pus Sorin azi... Ia sa vedem.

joi, 20 decembrie 2012

Albastra (2)

In sfârsit, dupa memorabila calatorie cu metroul parizian si cu banii în acelasi plic rupt ne-am întors în Ardenii nostri. Un prieten facuse deja o lista cu masini care erau de vânzare în zona. Am facut cu el un tur rapid sa cunoastem oferta. Albastra a fost a treia pe care am vazut-o. Dragoste la prima vedere, vazut, placut, luat. Am trecut totusi si pe la celelalte, mai mult de curiozitate. Masini de tineri, toate într-o stare suspect de buna, curate, spalate dar mai mult ca sigur “rupte” si cu hibe ascunse. Asa ca ne-am întors la batrânelul care ne astepta în fata garajului, am facut o proba, i-am dat cecul, am semnat niste hârtii si am plecat cu obiectul. Niciuna din masinile pe care le-am mai avut dupa aceea nu a fost asa de comoda. Când ma asezam în scaunul moale parca ma lua în brate si ma toropeam instantaneu. Ceea ce nu este întotdeauna un avantaj, mai ales la drumurile lungi pe care le-am facut împreuna zeci de mii de kilometri.

Bineînteles ca la sfârsitul vacantei mele si începutul vacantei Andreei am venit toti cu ea în România. Primul drum l-am facut la Politie sa-mi fac un buletin nou. Permisul international nu conta, oricum era un moft.

- Traiti, am venit pentru un buletin nou, daca se poate.

Dupa trei luni “în vest” ma simteam degajat si deloc impresionat de cladirea în care ma aflam, eram un cetatean cu drepturi pentru linistea caruia politia vegheaza.

- Da sa traiti, bineînteles, faceti poze, platiti taxa, completati formularele si veniti cu cel vechi. Asta-i tot!
- Pai asta-i problema, pe cel vechi nu-l mai am…
- L-ati pierdut?
- Nu, mi-a fost furat…
- Unde?
- In metrou…
- Nu-i nimic, se rezolva, mergeti la circa respectiva, faceti o declaratie si ei o sa va dea o dovada cu care veniti la noi…
- … în metroul din Paris voiam sa spun…
- Aha, e mai complicat… probabil nu aveti nicio hârtie de la ei… si daca aveati tot nu folosea la nimic, trebuia tradusa… stiti ceva? Mai bine faceti o declaratie la noi ca l-ati pierdut, pe undeva aproape de casa, ca sa tina de circa noastra, în Piata Victoriei de exemplu, îl aveati în mâna si l-ati scapat pe jos!
- Pai… nu puteam sa ma aplec sa-l ridic? Zic si eu…
- Nu, ca n-ati fost atent… Nicio grija, nu va întrebam noi asa ceva…

Am râs amândoi cu subînteles si peste câteva zile aveam buletinul nou. Omul a fost amabil la urma urmei, dar mie mi-a venit în cap (nedrept!) bancul cu mortul de pe Edgar Quinet pe care militianul l-a împins cu piciorul pe Academiei, ca sa poata face procesul verbal…

miercuri, 19 decembrie 2012

Miercurea fara cuvinte (68) - Ciuperca

Carmen a facut un om de zapada. Eu am avut mai multa gheata...

luni, 17 decembrie 2012

Knockando

"Whisky învechit încet – 18 ani.
Aceasta versiune de Knockando este învechita în mare parte în butoaie în care s-a pastrat înainte vinul de Xerex (Sherry în engleza), apreciate de distilerii pentru nota de fructe pe care o confera whisky-ului de malt.

Culoare : Ambrat
Nas : Aroma de fructe si de lemn, de migdale si vanilie
Corp : Suplu si putin dulce
Palat : Aroma de fructe si de Xerex. Note de fructe uscate (caise, stafide), de ciocolata, de migdale si alune de padure.
Final : Lung si cremos, note de stejar.

Se recomanda cu felii fine de jambon Serrano sau bucatele de parmezan.
"

Ca sa explic. Am început sa cumpar pentru Sarbatori, ma rog, ce ma pricep si eu. Sticla are un cartonas pe care se povesteste ce este înauntru. Acum am înteles si eu ce este înauntru.

Pe lânga prezentarea asta, ceea ce scrie pe etichetele de vinuri frantuzesti mi se pare foarte decent si inteligibil : "vin rotund si de caracter"…

duminică, 16 decembrie 2012

Happy weekend (21) - Man and Woman (16)

Cât pe ce sa pierd HW! Treceti pe la Elly!

joi, 13 decembrie 2012

Culori – Albastra (1)

Spuneam deci ca a doua masina a fost albastra. O dragoste lunga si cu nabadai care a durat 6 ani. Prima, cu cea galbena, durase 12. Ma rog, ea era neînceputa… Dar pâna la cea albastra s-au mai întâmplat câteva lucruri interesante.

Prima vizita pe care am facut-o Doamnelor mele care erau deja în Franta de trei luni a fost prin aprilie ‘96. Am venit cu autocarul, functiona deja o mare companie româno-franceza de transport persoane înfiintata de smecherii nostri cu rablele lor. Ca orice turist în Franta a trebuit sa merg la Paris, cu toate ca-l vazusem în amanunt, cu rabdare si dureri de picioare cu cinci ani înainte. Dar Andreea a vrut neaparat sa mearga pentru ca avea niste afaceri de rezolvat la FNAC.

Schimbasem toti banii luati pe galbioara si aveam teschereaua plina cu multe mii de franci într-un plic rufos. La primul drum pe care l-am facut cu metroul în Paris m-am trezit la un moment dat ca borseta avea fermoarul deschis, desi eu am obiceiul sa-l închid. O logica elementara m-a facut sa trag concluzia ca portofelul coborâse cu câteva statii înaintea mea. Nu aveam mare lucru în el decât niste maruntis, buletinul si permisul de conducere international. Precaut, lasasem acasa pasaportul si permisul românesc, dar nu si banii. Precizez ca actiunea se petrece în ’96, deci pasaportul cu viza aferenta era un lucru vital. Mi-am dat seama ca autorii erau adevarati profesionisti, nu furau tot, fara stil si la gramada, ci doar lucruri de valoare. Imi luasera portofelul, dar plicul nu i-a interesat, lucru care m-a binedispus si m-a facut darnic. In acei ani nu existau suspiciuni legate de originea celor care mai umblau prin buzunarele altora.

Nu, nu erau ai nostri, erau ai lor.

Rick Wright - Pink Floyd - Us And Them


miercuri, 12 decembrie 2012

Miercurea fara cuvinte (67) - Criminali

Se spune ca cel mai mare criminal al tuturor timpurilor ar fi Stalin. Dupa el vine Mao. Iata-l si pe al treilea:

Lista de la Carmen e mai lunga!

marți, 11 decembrie 2012

Adio…

… cu accent pe "A".

Dupa parerea mea sfârsitul lumii ar trebui sa fie mâine : 12/12/12. Este cât de cât mai simetric decât 21/12/2012. Ce-i data-i asta ? Pai mai bun a fost ala de anul trecut 11/11/11, chiar mai special pentru ca nu a avut decât o cifra.

Ehei, ce pacat ca am pierdut apocalipsa din 11/11/1111 ! Ala sfârsit!! Cred ca a fost teribil ! Primul sfârsit al lumii!! Ma rog, asa vorbeste lumea… Om trai si-om vedea acuma, unul mai mic ar putea fi în curând, pe 21/12/2112, oricum mai "aratos" ca cel pe care-l asteapta toata lumea înainte de Sarbatori.

Dar urmatoarul adevarat sfârsit al lumii va fi pe 22/22/2222!! Pe asta nu trebuie sa-l pierdem...

Noapte buna! Mai vorbim mâine seara!

luni, 10 decembrie 2012

Lapte

Când era Andreea mica tin minte ca ne dadeam de ceasul mortii pe la usile farmaciilor, care cum avea pile, ca sa luam celebrul lapte praf "Similac" cu îmbunatatiri. Laptele asta facea minuni. Copiii cresteau ca-n poveste, ca sa nu mai spun ca nu mai faceau nicio boala neam de neamul lor, asa deveneau de imuni. Iar mamele îsi vedeau de viata, doar erau tinere.

Cum pe vremuri nu eram suficient de descurcareti n-am gasit niciodata "Similac", prin urmare copilul s-a alimentat "natural" pâna pe la 8 luni dupa care am întarcat-o direct cu "Rarau”. Lapte praf vreau sa spun, ca era si o bere tot "Rarau", cu care însa se întarca taxu. Ne-am expus asadar oprobiului public al unor june duamne independente, cu vederi novatoare si la curent cu noile tendinte occidentale care desi dotate corespunzator aveau si alte posibilitati si îsi hraneau progeniturile cu vitamine si aditivi imposibil de gasit la un sân mioritic demodat. Bineînteles ca în ochii lor augusti noi eram niste primitivi barbari abia coborâti din copac, la fel cum eram priviti si de cercetatorii anglo-americani si alti propovaduitori ai ruperii copilului cât mai devreme de la pieptul mamei, blocând în fasa ca sa zic asa aparitia unor complexe froidiene daunatoare si dând odraslei deplina libertate de a mânca din borcanase saruri si minerale de sinteza cu lingurita.

Iata însa ca aceiasi cercetatori au descoperit mai nou, dupa zeci de ani de studiu aprofundat al sursei laptelui matern, ca lucrurile stau exact invers. Se pot întâlni astfel în salile de asteptare de la cabinetele private (evident!) ale unor neonatologi vestiti, cupluri de mamici cu baietei de 4 anisori, sugari bineînteles conform trendului, care fiindu-le foame vor sa-si largeasca orizontul si întreaba nevinovat: "mami, pot sa vad cum e si la tanti ? ". Care tanti are poate si ea de raspuns acelorasi întrebari.

Asta în timp ce în ochii "vestitului apus" noi suntem în continuare niste primitivi... Niciodata n-o sa fim normali, în pas cu vremea.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Happy weekend (20) - Exerciţiu de imaginatie

Elly spune ca nu are inspiratie. Nu s-ar spune. Dar mi-am adus aminte ca m-am gândit si eu la asta acum câtva timp:

Incǎ eram relaxaţi, mai erau câteva minute pânǎ sǎ înceapǎ. Mǎ uitam pe o ciornǎ pe care aveam notate nişte cifre. “La urma urmei ce se poate întâmpla? Doar trebuie sǎ spun câte ceva din ce facem zilnic la institut de câţiva ani buni. Dar dacǎ mǎ blochez? Gǎseşte redactorul o soluţie, el e versat şi i s-au întâmplat tot felul de chestii de când face meseria asta. Şi pe urmǎ mai este un invitat, un academician care oricând poate umple timpul cu ceva.” Dincolo de geamul mare cu sticlǎ groasǎ era D-na S., şefa redacţiei cu care vorbisem puţin înainte de emisiune şi o tânǎrǎ care fǎcea niste semne. Mai era un minut. Mǎ uitam la ceasul imens de pe perete, lângǎ geamul acela mare. Stirile pe scurt erau pe terminate. Dupǎ asta venea ora exactǎ: “La al cincilea semnal va fi apǎ caldǎ. Bip, bip... A fost apǎ caldǎ”. Ehe, asta era pe vremuri...

Trebuie sǎ fie cumplit sǎ ai o rubrica zilnicǎ în ziar şi sǎ te trezeşti într-o bunǎ zi în panǎ de idei. Sau mai rǎu, la radio, sǎ fii obligat sǎ faci, tot zilnic, o emisiune. Mǎ uitam la moderator, îşi rǎsfoia liniştit nişte hârtii. Lângǎ mine academicianul, calm, absent, pentru el era sigur o pierdere de timp. Eu continuam sǎ mǎ gândesc la ce s-ar putea întâmpla dacǎ... Secundele trec, trebuie sǎ spui ceva şi-ţi dai seama cǎ eşti gol, nu ştii cum sǎ începi. De exemplu eu, oare ce-aş face? Pǎi..., habar n-am, cred cǎ aş spune exact ce se întâmplǎ.

“Dragi ascultǎtori, de când am început sǎ fac aceastǎ emisiune mǎ tot gândesc ce s-ar întâmpla oare în ziua când dupǎ generic mi-aş da seama cǎ n-am nimic de spus. Nici cea mai micǎ idee, astǎzi sunt total neinspirat. Stiu doar cǎ trebuie sǎ umplu trei minute pânǎ când pot da drumul la prima publicitate sau la o melodie. E dimineaţǎ, dumneavoastrǎ aveţi treabǎ, un duş, micul dejun, copiii care trebuie trimişi sau duşi la şcoalǎ, vǎ mai puneţi ordine în ce aveţi de fǎcut fiecare la birou, oare în ce toane or fi şefii dumneavoastrǎ azi, poate chiar în clipa asta aleargǎ şi ei prin casǎ dupǎ copii sǎ-i punǎ în mişcare mai repede, legându-si cravata cu o mânǎ şi cu cealaltǎ gândindu-se cǎ sunt chemaţi la minister, “oare de ce mǎ cheamǎ?”, vedeţi, au şi ei şefii lor... Pe urmǎ ce cumpǎrǎturi sǎ faceţi disearǎ înainte de a ajunge din nou acasǎ. Dar sunt unii care chiar stau şi ascultǎ ce spun. Şi eu ce spun? Deocamdatǎ n-am spus nimic, din trei minute au mai rams douǎ şi mie tot nu mi-a venit nici o idee. Ziaristul care are de fǎcut articolul de fond pentru mâine, dacǎ nu-i merge mintea acuma, mai stǎ un pic, se plimbǎ, bea o bere, pardon, o cafea şi la urma urmei poate lucra şi la noapte. Dar eu, eu trebuie sa spun ACUM ceva, dacǎ nu foarte profund, mǎcar ceva care sǎ vǎ facǎ sǎ râdeţi, ǎsta-i rolul emisiunii de fapt, sǎ vǎ treacǎ vremea mai uşor în timp ce dumneavoastrǎ faceţi ce faceţi de obicei dimineaţa. Da, dumneavoastrǎ faceţi ce faceţi de obicei, eu în fiecare zi trebuie sǎ spun altceva. Cum mi-ar sta sǎ vorbesc şi azi ce-am vorbit ieri? Poate unii nici nu şi-ar da seama, mai ştiţi ce vǎ povesteam ieri? Parcǎ eu mai ştiu? Dar unii chiar ascultǎ. Cred cǎ am mai spus asta adineauri. Şi atunci? Nu-i mai bine sǎ fiu sincer, de fapt şi acesta este un subiect? Sunt complet blocat şi atunci bat câmpii ca sǎ treacǎ timpul. Sau aş putea fi ... şmecher, îmi cer scuze, n-am gǎsit alt cuvânt, şi sǎ vǎ spun cǎ nici nu sunt în panǎ de idei şi cǎ de fapt la asta m-am gândit chiar de la început. E un fel de a vǎ vorbi despre meseria mea. Şi astfel nici nu risc vreo penalizare din partea şefilor. Cǎ am şi eu şefii mei... O sǎ spunǎ chiar cǎ sunt “original”. Profit cǎ sunt la radio şi nu la TV şi pot sǎ mǎ uit la ceas, a mai trecut un minut. Bine cǎ nu mǎ apucǎ un râs din acela fǎrǎ motiv. La unii s-a mai întâmplat. Asta-i chiar mai rǎu. Sǎ ai de spus ceva serios, sǎ anunţi o veste proastǎ şi sǎ-ţi vinǎ sǎ râzi. Din senin. De fapt e un râs nervos dar cu atât mai greu de stǎpânit. Nu, mie nu-mi vine sǎ râd, realitatea-i cǎ-s de plâns. Noroc cǎ mai am câteva secunde şi pe urmǎ trebuie sǎ-mi vinǎ vreo idee în timp ce o sǎ ascultaţi o melodie, sper cu mai mult interes decât pe mine. Numai de-ar fi un cântec mai lung, nu ştiu ce-or fi ales colegele mele sǎ punǎ, ei, nu chiar o operǎ rock, pentru Jesus Christ Superstar n-ar ajunge toatǎ emisiunea, dar nici Macarale. Şi culmea-i ca Macarale chiar îmi place, e un cântec optimist, numai bun ca sǎ-ţi începi o zi: “Macarale, râd în soare argintii macarale / In zori de zi ... O macara încetinel mi-a adus un bileţel / Il prind iute şi-l citesc: / Spor la lucru şi te iubesc". Doamnelor şi domnilor, prima melodie pe ziua de azi...”. Şi urmeazǎ sǎ fac semnul acela cu arǎtǎtorul întins înspre regie care trebuie sǎ-mi taie microfonul şi sǎ punǎ... Cum? Chiar Macarale? M-am trezit zâmbind din visare pentru cǎ cineva chiar începuse sǎ vorbeascǎ.

Doamnelor, Domnişoarelor şi Domnilor, astǎzi o sa discutǎm despre un subiect foarte actual: Informatizarea învǎţǎmântului. Invitaţii mei sunt... Ca sǎ trecem direct la problemǎ, iatǎ prima mea întrebare: credeţi cǎ este un demers util?”. Şi tace. Eu tac cu respect, aşteptând sǎ înceapǎ academicianul. Care tace şi el, ca şi cum nici n-ar fi auzit întrebarea. Moderatorul începe sǎ dea din mâini, hai, hai! La asta nu m-am gândit, la radio poţi face orice gesturi vrei, dar nu poţi nici sǎ şopteşti ceva pe-alǎturi. Mǎ uit la academician care se uitǎ şi el la mine şi continuǎ sǎ tacǎ. “Dacǎ-mi permiteţi, bunǎ dimineaţa, aş putea sǎ încep eu spunându-vǎ câte ceva din experienţa pe care o avem de câţiva ani încoace la Institutul de...

vineri, 7 decembrie 2012

Reflexii în oglinda timpului

Ma abat putin de la regula, azi nu vor fi poze. Doar un schimb de mesaje cu un coleg de liceu (ca tot am vorbit despre asta), de ziua lui. L-am felicitat si...

Draga Dan si Nana,
Va multumesc pentru urari! Gandurile bune si realizarile frumoase sa se adune si la casa voastra! Sa va bucurati de implinirea fetei si sa te vad Dane ca duci vreo doua perechi de carucioare cu ... neamuri de "vaideni" mici! ... Macar cu asta sa ne iluzionam ca nu ne-om pierde chiar de tot neamul romanesc de buna calitate... (Mitu are doi nepoti în Londra, Gicu are tot vreo doi prin SUA, si multi altii... Ai mei sunt cuplati cu niste nemti si nu mai am speranta sa mai aud vreun nepot vorbind romaneste... Nu stiu ce m-a apucat acu' ... nationalismul fara rost...)
Speram sa ne vedem in anii care vin si sa ne mai povestim (a cata oara?) "vitejiile" din tinerete!
Cu drag, Nicu

...dupa care...

Draga Nicule,

Se pare ca neamul, mai degraba numele Vaidenilor se va stinge pentru ca eu am fata iar varu-meu nu are copii. Cu neamul mai vedem, Andreea vad ca nu are gânduri pentru viitorul apropiat, este cuplata pe meserie (pe vremurile astea trebuie sa fie cât mai bine înfipta undeva), iar în timpul liber pe distractie. Oricum, ma mângâi cu gândul ca daca se va stinge, se va stinge cu cel mai valoros exemplar, ma stii ca am fost modest întotdeauna.

Cum de au baietii aia nepoti asa mari ca sunt déjà si plecati de-acasa? Inseamna ca i-a facut Leana "de fata mare" si noi n-am stiut nimic! Omul nostru tace si face...

Cu vorbitul româneste nici eu nu stiu cum o sa fie, doar daca-i luam la noi la pensie, adica în România, ca doar n-o sa ramân pe-aici! Si-asa ne vedem de 4-5 ori pe an si nu ne despart decât vreo doua ore de tren sau masina. Nana o vede mai des ca se duce mereu la Paris cu treaba. Ca-i Paris sau Bucuresti, nu mai conteaza. Acusi o sa ne teleportam..., cu tehnica asta...

Ne-apucara nostalgiile...

Sunt obosit si n-am chef de treaba. Asta noapte a nins zdravan (10 cm!!) si astia-s paralizati total. Masini de-a curmezisul, claxoane, busituri, nervi... Asa ca am venit pe jos la "munca", a doua oara în 12 ani! Prima data am ramas fara baterie, am umflat o minge cu un compresor de la bricheta masinii si l-am uitat ca un tâmpit autentic o noapte conectat... Se mai întâmpla!

Am ajuns deci la birou rupt! Macar mai vad si eu zapada...

Hai la o cafea! Nu mai stiu, o bei tot cu zahar? Imi aduc aminte de o poezie de-a lui Sorescu: "Am vazut lumina pe Pamânt / Si m-am nascut si eu sa vad ce mai faceti / Sanatosi, voinici? / Cum o mai duceti cu fericirea? / ........ Iar fata aceea, iata / Se uita la mine cu sufletul... / Nu draga, nu te deranja sa ma iubesti / O cafea neagra as bea din mâna ta / Imi place ca tu stii s-o faci / Amara... "

M-am prostit di tăt! V-am pupat!

Mark Knopfler - Secondary Waltz

Regulile pe care eu nu le-am respectat azi sunt la Sorin.

Baile lui Dorel (4)

miercuri, 5 decembrie 2012

Leapsa muzicala marca Rodolfo

Rodolfo a lansat cu ceva timp în urma o leapsa muzicala bine facuta, fara sabloane si plina de provocari. Niciuna din lucrurile astea nu ma mira la Rodolfo. Imi cere chiar mie, personal si explicit, sa raspund la unele anume întrebari. Poate am sa raspund la mai multe, nu stiu. Deocamdata întrebarea de azi este:

4. Cum era in liceu ?

Profit de un moment trist petrecut astazi si raspund ca doream dublu decât în cântecul urmator. Nu iesea mereu asa ca eram si cam derbedeu, dar îmi placea ideea si nu regret. Piesa face parte dintr-un concert de la "Montreal Jazz Festival din 2009", când Brubeck avea 89 de ani. Deci:



Ce muzica Dumnezeiasca o sa cânte el acolo, la 4 mâini cu Duke...

marți, 4 decembrie 2012

Miercurea fara cuvinte (66) - Diverse...

... lucruri de pus obligatoriu în bagaj când pleci de-acasa

Câte plicuri de astea ai adus Carmen ultima data din România?

Despre gestionarea corecta a descompunerii

In fiecare zi ascult, vad sau citesc o multime de lucruri nostime, memorabile, amabile, ipocrite, de-a dretul scârboase, inteligente, stupide, incredibile - inclusiv prin ridicol si uneori chiar geniale. Iata ce mi-a fost dat sa aud azi de la un om normal, la sfârsitul unei (de)zbateri interesante, dar din care cei interesati sa înteleaga ceva nu înteleg absolut nimic :

"De ce sa vorbim de moartea *** ? Orice viata începe printr-o celula care se divide !"

In locul stelutelor puneti orice trei litere care pot sugera un partid, eventual în suferinta, dar care nu-i?. Minunat ! Omul asta chiar exista dar sigur nu face politica !

Si mi-am adus aminte, de la zoologie parca, despre biogenetica, despre înmultirea prin diviziune, fazele de morula, blastula, gastrula... Ce scoala se facea atunci !!

Telespectatorul nostru n-a amintit, probabil din discretie (ceea ce nu-i cazul la mine), ca mai e ceva înainte de prima diviziune: cineva "fecundeaza" pe altcineva, ca sa ma exprim stiintific, cu variantele de cartier cunoscute care ne-au încântat în ilegalitate copilaria. Numai ca de câteva zeci de ani sunt cam aceleasi personaje care se pupa si mai apoi se... Pai cum sa fie astia tineri, iesiti din consanghinitate, daca nu cam tâmpiti ?

duminică, 2 decembrie 2012

Noica 1942

”Tehnica nu te scoate dintr-o lume abstractã…produsele tehnicii sunt, în fond, abstracţiuni. Un tramvai, de pildã, e o abstracţiune. Un pod, o şosea - sunt o abstracţiune. Evident, o abstracţiune materializatã; dar tot abstracţiune rãmâne. Pe o şosea se pot întâmpla lucruri concrete: se poate aproviziona o armatã, sau poate pleca în lume fiul risipitor. Şoseaua, însã, rãmâne o abstracţiune, aşa cum rãmâne toatã creaţia tehnicii. Trãim cu ea într-o lume de abstracţiuni şi pânã şi copiii ni-i creştem printre aceste abstracţiuni, materializate pe mãsura lor, care sunt jucãriile tehnicii mecanizate de azi…”

Deci asta spunea Noica în 1942! La fel si Jules Verne calatorea cu noi pe Luna cu un secol înainte ca asta sa se întâmple cu adevarat…

Before gas and tv
Before people had cars
We'd sit around the fires
Pass around our guitars

Mark Knopfler - Before Gas


sâmbătă, 1 decembrie 2012

Happy weekend (19) - La Multi Ani!!

Un colt de acasa aici, acasa...

Sa ne ajute Dumnezeu Elly!