Un tata iresponsabil

Am spus-o intotdeauna, relatia tata - fiica este mult mai mult decat oricare din celelalte trei tipuri de filiatie. Personal nu am decat experienta a doua dintre ele: sunt evident baiatul mamei mele (pana aici, nimic extraordinar, se intampla destul de des) si sunt tatal fetei mele (ceea ce este cu totul formidabil). Deocamdata ma opresc aici cu filiatiile directe. Am fost de multe ori combatut de amici sau chiar de unele rude pentru aceasta opinie originala, unii dintre ei, sau mai degraba ele, avand experiente personale dezagreabile sau chiar dureroase. Dar exista alte persoane destul de cunoscute care au spus acelasi lucru ca mine, mult inaintea mea si avand mai multe mijloace sa fie convingatori: “Inima mea ii aprtine lui tata. Pentru ca tata se poarta frumos cu ea” canta Cole Porter in 1938. “Tu esti cel mai bun an al meu” spunea Pascal Obispo ceva mai tarziu, prin anii ’80, sau un oarecare Eric Clapton in “My Father’s Eyes”. Am de altfel (din fericire) si alti amici care gandesc ca mine, chiar de doua ori mai puternic, pentru simplul motiv ca au doua fete. Cred ca relatia asta este mai incarcata de sensibilitate, de o mare complicitate, uneori poate fi si vulnerabila, suferim si luptam mult amandoi ca s-o construim si s-o pastram. Pe de o parte eroul si primul ei model, pe de alta mica printesa care este, nu-i asa, cea mai cea, din toate punctele de vedere.

Am pierdut o buna perioada din evolutia Andreei. Cea mai frumoasa si poate cea mai dificila in acelasi timp. Am vazut plecand un copil si am regasit, cinci ani mai tarziu, o adolescenta, cu toata complexitatea fizica si mentala care era asa de stranie pentru mine. Pe urma am vazut-o plecand, a doua oara, la studii. Poate asta este una din cauzele pentru care am dovedit intotdeauna (si inca o mai fac) o slabiciune criticabila: nu sunt capabil sa-i spun nu. Atitudinea asta iresponsabila, conform acelorasi rude si prieteni, ar fi putut avea consecinte catastrofale. Ei uite ca nu le-a avut! Dimpotriva, Andreea a inceput sa aiba reusite constante din momentul in care nu i-am mai dat sfaturi vitale, necesare si bineinteles indispensabile. A trecut ceva timp de cand nu mai face decat ce vrea ea si se pare ca face bine. Oare ce-as fi spus daca nu era asa ? Vorbesc prostii, doar ESTE asa !

Mi-ar placea de asemenea sa stiu sa depasesc cu aceeasi intelepciune si iresponsabilitate si alt moment inevitabil care va veni mai devreme sau mai tarziu. Sa va declar oficial ca n-o sa fiu gelos pe flacaul cu care-si va imparti viata, ca amic, partener sau sot. E un baiat “super”, sunt sigur, nu prea frumos, dar inteligent. Stiti cum se spune “trebuie sa fie putin mai frumos decat dracul”. De fapt eu nu-l cunosc. Nici Andreea de altfel. Singurul lucru pe care-l stiu despre el este ca exista undeva, e nascut... in fine, sper ca este. Deja stiu ca vom fi amici ... daca vrea si el, bineinteles. Si ma rog, de ce n-ar vrea? Nici n-a venit si face figuri? Glumesc, evident. Oricum n-as vrea ca lucrurile sa se intample ca intre mamele de baieti si nurori, care de fapt isi disputa dreptul de proprietate asupra bietului baiat!

Drumul asta n-a fost deloc usor. Cei care au copii mai mari o stiu foarte bine. Ceilalti o s-o afle la timpul potrivit. Avem multi prieteni aici care ne-au ajutat in ultimii 13 ani, macar fiindu-ne alaturi. Si cat de mult conteaza o vorba buna cand ai nevoie de ea! Lor le multumesc. Sunt unii care n-au facut-o. Pacat ! Pacat pentru ei ca n-au putut sau n-au vrut sa iasa din universul lor marunt. Unii n-au spus nimic, altii au facut-o, dar mai bine ar fi tacut. Pentru unii si pentru altii este prea tarziu sa le mai para rau. 

Imi amintesc de Andreea la 11 ani. De fiecare data cand mergeam la Paris voia sa ajungem in Défense ca sa manance la Mac Do. Cativa ani mai incoace statea vreo ora buna la FNAC printre muzici inainte sa traverseze ca sa manance la Mac Do. Tot in Défense. Pe urma traseul era Sephora, FNAC si pe urma Mac Do. Ei bine, de vreo luna Andreea lucreaza la Paris, in Défense. Am facut toata introducerea asta ca sa v-o spun, cu toata mandria mea de tata iresponsabil. Am vazut-o deci plecand, a treia oara, pentru cariera. La ea acasa. Sunt aproape sigur ca nu mai mananca la Mac Do. Despre celelalte doua puncte de interes, n-as mai fi asa de sigur si nici nu indraznesc sa ma gandesc ...