miercuri, 29 februarie 2012

Aventuri cu pisica galbena (3)

Povestea s-a repetat aproape identic în zilele care au urmat, cu unele mici ameliorari. M-am obisnuit sa închid usile când plecam de-acasa, asa ca Zizuca nu mai avea acces decât în “camera ei”, în baia mica pe care i-o cedasem complet si bineînteles pe hol. Principiile mele de om care traia singur de ceva vreme si care petrecea doar câteva ore pe zi acasa, în restul timpului fiind la institut, fusesera putin zdruncinate. Pâna atunci eram convins ca poti avea o casa curata câteva zile la rând daca ai grija sa n-o murdaresti. Acum casa era si mai curata pentru ca stergeam gresia în fiecare zi, dadeam cu aspiratorul când veneam acasa, deschideam geamurile, dezinfectam cu Javel parfumat ca sa n-o deranjeze pe Zizuca prea tare mirosul de clor, ma rog, când traiesti în cuplu trebuie sa faci unele concesii. N-o mai dadeam cu nasul prin cele patru colturi, una la mâna pentru ca nu avea niciun efect si doi la mâna aveam impresia ca începuse chiar sa-i placa. Daca la început mai folosea din când în când litiera, ce-i drept foarte rar, în ultimul timp holul devenise singura ei placere. Imi era frica sa nu gasesc si alte produse prin casa, pentru ca fiind sanatoasa mânca bine si avea o digestie de invidiat. Dar nu, instinctul si poate si placerea de a-si acoperi murdaria cu labele functiona. Inca.

In timp ce ea se hranea corect si crestea vazând cu ochii, cinele mele devenisera foarte sumare. Micii îi aruncasem mai demult pentru ca între timp devenisera ecologici, adica verzi. Când terminam menajul seara, “socializam”. Adica Zizuca era invitata la vecinul de vis-à-vis care avea un motan simpatic, Tomita, cu care se întelegea, adica nu se bateau. Periodic Zizuca era foarte interesata de Tomita, care însa ramânea total indiferent la avansurile ei, el terminând de ceva vreme cu cele lumesti, dupa o vizita la veterinar. Prin reciprocitate Costica, vecinul, venea la mine si discutam politica la o bere, având orientari diferite, si ne întrebam daca nu era bine sa declaram razboi americanilor cum umbla vorba pe-atunci si sa ne lasam batuti si cuceriti de ei.

marți, 28 februarie 2012

Miercurea fara cuvinte (41) - Viitoarea planeta...

... va fi a pisicilor, au început deja sa fie bipede si sa râda de noi. Urmatoarea se stie demult ca e a maimutelor, dupa care vin pisicile si ne termina pe toti.

S-o fi facut sanatoasa Carmen?

luni, 27 februarie 2012

Intre doua povesti cu pisici galbene sau alt fel de prefata…

… despre pisici în copaci.

Când am venit eu prima data sa stau în Franta, acum 15 ani, seful Doamnei mele avea o pisica pe nume Aristo. Toate mâtzele lui au avut si au si acum nume celebre care încep cu "A": Aristo, pe urma a fost Auguste si acum Amédé. Lui asta ultimul, lui Mozart, i se pare lui ca are parul prea lung în urechi si-l mai tunde uneori. Drept care animalul e complet bezmetic!

Am uitat ca povestea era despre "pisici în copac". Intr-o zi Aristo s-a urcat într-un copac. Nu-i nimic o sa spuneti, toate mâtzele se urca. Da, da' asta nu mai vroia sa coboare! Nu-i nimic o sa spuneti, când i se termina toana, coboara el... Da, da' stapânul era îngrijorat... Nu-i nimic o sa spuneti, i se termina si lui toana... Da, da' domnul a chemat pompierii! Aici pompierii fac de toate: se duc primii la acidentele de masina, descarcereaza, dau primul ajutor în caz de urgenta si, daca mai au timp, sting si focul la o adica. Deci au venit pompierii si au dat mâtza jos...

Nu ma mira deloc, ei sunt psihiatri... Problema mea este cum reuseste el sa le schimbe asa de des ? Ca noi avem una si buna de 16 ani, Kiwi. Cu Zizuca e alta poveste, o sa vedeti !

Pe urmatoarea i-am propus s-o cheme Archimède, nici eu nu mai sunt cum eram odata. De-atâtia ani în contact cu ei, de fier sa fii si tot te molipsesti.

duminică, 26 februarie 2012

Life in Pictures (21) - Aere de vedeta

La începutul vietii unii aleg mai greu: cartea sau halba? Ea a ales cartea, halba era goala...

Scuzati calitatea, pozele sunt din '98, scanate...


Nana a gasit si faimoasa poza de la o benzinarie din Germania!!

sâmbătă, 25 februarie 2012

Aventuri cu pisica galbena (2)

Cum eu eram obligat sa merg la serviciu ca sa pot întretine doua suflete, dimineata îi umpleam gamela cu mâncare de care mâncam si eu (uneori un ousor moldovenesc, fiert în apa, cu untulet, putina sare si o feliuta de pâinica rupta bucatele mici, amestecate bine – observasem ca-i place si nu era nici interzis), puiut fript, carnita cruda câteodata si faimoasele crochetele.

Când am venit în prima seara acasa, nu ma gândeam decât ca era un meci la TV, dar mai aveam destul timp sa-mi fac niste mici care ma asteptau în frigider si o felie de ceafa grasuta, cartofii fiind taiati gata si pusi în apa sa nu se oxideze. Cu o salata de varza era perfect. Zizou nu era “în camera ei“, adica a Andreei, libera, ci statea tolanita în dormitor, eu facând imprudenta dimineata sa las usa deschisa, ca n-aveam nimic de ascuns. Vad patul rascolit si plin de flocaraie, normal, era vara si cald. Ia Dane si schimba asternutul, scutura-l bine pe balcon înainte de a-l baga în masina, ca se înfunda automatica. In balcon plutea un nor de fire de par blond cu capatul mai albicios, cred ca aveam par si în ochi, în gura nu mai vorbesc. Mai erau niste rufe puse la uscat, îmblanite si ele, asa ca am scuturat totul si le-am pus la spalat. Deja începusem sa-mi spun ca poate n-o sa manânc si ceafa ca parca era cam mult. Ma apucase un stranut irepresibil, ca la H1N1 care nu avea sa apara decât peste mai bine de 10 ani, ochii îmi curgeau, nasul idem, desi nu fusesem alergic în viata mea, probabil plângeam de dor dupa Andreea si Nana care tocmai plecasera. Si totusi mi-am dat seama ca un miros imperceptibil, nu chiar de Dior, plutea prin casa, cu toate ca geamurile erau deschise. Incep sa caut gândindu-ma ca la cât sunt de obosit nu mai are rost sa manânc nici micii, de fapt prajeala seara nici nu-i sanatoasa. Poate o salata acolo.

Când am terminat cu cautatul prin camere, dupa ce am îndreptat covoarele adunate mototol prin colturi, cuverturile rascolite dupa razboiul Zizucei cu ea însasi si am dat cu aspiratorul caruia i-am golit la ghena si sacul plin deja ochi cu par, m-am gândit ca mi-ar lua mult timp sa m-apuc sa tai rosii, ceapa si ardei pentru salata si poate o sa-mi fac o tartina doua cu icre de crap, aveam de toate în frigider. Când sa intru în bucatarie vad niste cristale galbene care straluceau în coltul cel mai apropiat al holului. Cu atâta caldura ziua, lichidul original se evaporase pe undeva prin casa. Am avut o strafulgerare, mi se mai întâmpla, dupa care am constatat ca toate cele patru colturi ale holului se prezentau la fel. Mentionez ca holul meu are din fericire doar patru colturi. Am luat-o pe Zizou si am dat-o delicat cu nasul în toate locurile afectate (asa mi se spusese ca se face), în timp ce-i explicam blând si cu voce tare în ambele limbi cum sa procedeze pe viitor în astfel de situatii. Cu voce moale îi spuneam doar pe româneste ceva pentru care as fi putut fi usor acuzat de zoofilie, în frantuzeste neexistând ceva echivalent. Am dat si cu mopul pe hol si chiar prin bucatarie pentru orice eventualitate. Acum putea veni Craciunul, asa curatenie generala nu mai facusem niciodata. In tot acest timp, Zizuca statea cuminte si ma urmarea din baia mica, asezata în litiera ei care era evident curata si uscata, vorba reclamei.

Asa ca m-am spalat exagerat de bine pe mâini, mi-am pus o vodca si am vazut si eu ultimul sfert de ora din meci care se pare ca fusese frumos.

Revenim dupa publicitate.

joi, 23 februarie 2012

Aventuri cu pisica galbena (1)

Pe vremea când înca mai veneam ca turist la fetele mele în Franta, ce s-au gândit ele într-o zi? Sa-mi faca un cadou si nu oricare ci o... pisica, sa nu mai fiu singur la Bucuresti. Drept pentru care într-o zi a venit Andreea de la scoala cu un pisoi, mai exact o pisoaie, cu blana galbuie si spicata, jucausa dealtfel si acceptata într-un final de adevarata stapâna a casei, cealalta pisica pe numele ei Kiwi, care continua sa mai conduca si azi, dupa 16 ani de dictatura (nimic peiorativ, vine din latina veche: dictātǒr, -ōris, de gen masculin… la început, numit de consul în perioade tulburi pentru o perioada de doar sase luni si supranumit - în anul 501 înainte de Hristos când i s-a facut fisa de post - magister populi ). De remarcat ca de-a lungul si de-a latul timpului, din cauza unor mutatii genetice, au aparut si dictatoarele, care conduc mult mai mult de sase luni.

Actiunea petrecându-se în anul 1998, an în care Franta câstigase primul si deocamdata singurul ei campionat mondial de fotbal, am botezat-o la fel cum si-au botezat la vremea respectiva milioane de francezi si nu numai progeniturile: Zinedine si bineînteles Vaideanu în buletin, trebuia sa aiba si un tata, nu? Cu toate ca eu pe ma-sa n-am avut ocazia... Si tot ca milioanele de francezi a fost alintata Zizou, mai exact Zizuca, mai româneste (pentru ca urma sa ia calea exilului) si mai conform cu sexul, acum doar în acte. Am fost învatat deci cum trebuie sa ma port cu o pisica, sa dorm cu ea în pat, sa ma joc cu ea, chiar la 5 dimineata daca avea chef, s-o hranesc, sa-i curat litiera si celelalte atentii atât de necesare, printre care si plimbarea cu lesa, cu toate ca la Bucuresti stam la bloc. Am fost scuipat, zgâriat si muscat, chiar de mai multe ori, de fiecare data eu fiind evident vinovatul.

In sfârsit a venit si sfârsitul vacantei mele si începutul vacantei Andreei, asa ca am plecat la Bucuresti cu masina plina de bagaje, cu o cusca speciala, mâncare pentru toata “lumea”, pietris, lesa, buletin si bineînteles Zizou Vaideanu, proaspat vaccinata împotriva tuturor molimelor, astfel încât daca era vreo epidemie de ceva, noi dadeam coltul dar ea nu.

Pe drum cald, ce zic eu cald, nenorocire, masina fara clima, opream la benzinarii sa ia aer, o scoteam la plimbare cu lesa dar ea statea doar pe burta de frica masinilor care vâjâiau pe autoruta, n-a mâncat si n-a baut nimic o zi jumate cât a durat drumul, astfel ca la sosirea în Bucuresti arata mai mult ca un câine, asa-i atârna limba...

A urmat aclimatizarea cu noua locuinta, reînvatarea unor obiceiuri absolut necesare convietuirii civilizate în doi într-un apartament de bloc, chestii marunte pe care eu le stiam deja, dar ea nu. Totul parea în regula si a venit si ziua în care vacanta s-a terminat, fetele au plecat, iar eu am ramas, era sa zic singur, dar nu, am ramas cu Zizou...

De fapt atunci au început aventurile...

marți, 21 februarie 2012

Miercurea fara cuvinte (40) - Ce ne otraveste viata (gata!)

Otravuri! Smântâna, cârnati, oua, grasimi... Noroc cu mamaliga si ce-o fi în paharele alea!

Stie Carmen ce spun!

luni, 20 februarie 2012

Omagiu lui Pitagora

Intr-unul din ultimele weekend-uri ale anului trecut am fost la Andreea la Paris ca trebuia sa-i vina o comanda de la Ikea. Eu aveam de demontat niste dulapuri si sa le duc în boxa iar specialistii de la firma care facea livrarea sa le monteze pe cele noi, bineînteles pe niste bani acolo, vreo 200. “Vor veni sâmbata dimineata exact între 7 si 10“, am fost anuntat cu profesionalism de secretara. Doamnele mele au plecat sa doarma la neamuri, ele stiu ca am nevoie de liniste ca sa ma pot concentra în situatii de astea dificile, mai ales cu niste vecini care se supara si daca telefonul vibreaza noaptea.

Sâmbata dimineata m-am sculat la 6 sa-mi fac programul normal si sa nu ma gaseasca domnii în pijama si cu ochii cârpiti, le-am facut cafeaua si am început sa astept gândindu-ma cu groaza ca daca vin la 7 si încep cu trancaneala, în urmatoarele 10 minute voi fi evacuat. Au venit bineînteles “exact“ la 10 jumate si au carat pentru început totul sus. Vorbeau tot timpul la telefon într-o limba necunoscuta cu sonoritati de muezin. Chiar soneria mobilului cânta în aceeasi limba. Tineau telefonul cu o mâna si cu cealalta lucrau. Imi spuneam ca la câta experienta au, îsi pot permite. Dupa ce au montat dulapul culcat în sufragerie au vrut sa-l scoata pe hol, acolo unde-i era locul. Am început sa fiu mai atent ca sa vad daca Pitagora a avut dreptate. Uneori diagonala unui dulap de 2,40 / 1,50 este mai mare decât 2,50, ïnaltimea obisnuita a unui apartament. La urma urmei chiar teoria relativitatii a lui Einstein vad ca este în pericol, ce sa mai zici atunci de un filozof din antichitate care era matematician doar în timpul liber ? Dar se pare ca a avut totusi dreptate pentru ca n-a încaput. Asa ca l-au bagat iar în sufragerie, tot culcat, l-au demontat, au scos bucatile pe hol si l-au montat iar acolo, direct în picioare. Vorbeau tot timpul, vizibil nemultumiti, muezinii cântau, iar eu am început sa beau din cafeaua pregatita pentru ei. In sfârsit, în timp ce unul punea usile si rafturile la dulap, celalalt a început sa monteze biblioteca, tot în sufragerie si tot culcata. Inaltuta si ea. L-am vazut la un moment dat usor nelinistit : statea în genunchi, cu brosura în mâna si se uita când la piesele aranjate conform schemei, când în sus… la tavan. Parca era la rugaciune, doar ca nu era descaltat. Eu ma linistisem deja, ma prinsesem ca biblioteca are si o diagonala mai mica. Asteptam curios… Dupa câteva minute chinuitoare mi-a spus usurat : “Imi pare rau « m’sio », dar biblioteca nu pot s-o montez pentru ca are un defect de fabricatie“. M-am uitat si eu, într-adevar una din piese era fixata invers. “Si nu poti sa improvizezi ceva ? “, “Desolé m’sio, nu-i vina noastra, dar dati un telefon la firma, ei o sa dea telefon la Ikea, nu-i nici vina lor, care o sa dea telefon la fabricant si în doua saptamâni aveti alta biblioteca“, “Si cu asta ce fac ? “ am întrebat eu timid, gândindu-ma cu groaza ca fabricantul e tocmai în China, “Pai când venim cu aia noua, o luam pe asta, ca tot noi o montam“, m-a mai încurajat amicul. “Acum platiti tot ce aveti de platit, transportul si montatul, si data viitoare o montam gratis“, a adugat el generos, întinzând palma. I-am numarat banii, începusem sa vad tot felul de culori în care predominau rosul si verdele si cobre leganându-se provocator în ritmul muezinilor neobositi, a ramas cu palma întinsa, am înteles aluzia si i-am mai pus o hârtie de 10 deasupra, dupa care si-au luat sculele de profesionisti si au plecat, lasându-ma cu scândurile întinse prin toata casa pe jos. Macar au luat cartoanele…

M-am uitat în modesta mea trusa de scule de amator, de fapt o sacosa cu de toate înauntru, am scos bormasina si burghiele pentru lemn, am prelungit gaurile de la piesa pusa invers pâna pe partea cealalta, am montat biblioteca repede si am acoperit gaurile inestetice cu niste capacele negre din plastic tot din trusa mea (a vrut mobila neagra…), pe care le-am lipit cu câte o picatura de adeziv pe care-l aveam tot acolo. Am ridicat-o în picioare (pe diagonala mica !) si am privit-o mândru cum statea dreapta si lipita de perete.

Seara în metrou a urcat un artist cu un acordeon. Nu era aglomeratie prea mare. A spus buna seara si a cerut voie sa cânte ceva. A facut-o dumnezeieste, zâmbind mereu. La sfârsit a trecut printre scaune în timp ce francezii îl aplaudau, treziti din amorteala lor de sâmbata seara. Nu era cu sapca în mâna si nici cu palma întinsa. Avea un portofel mic pe care îl deschidea doar când vedea ca cineva vrea sa puna ceva înauntru. “Sa fii sanatos prietene“, “Sa traiti sefu’, saru’ mâna la Doamne, Sarbatori fericite !“.

Pentru prima oara în ziua aceea eram calm. Doar ca aveam un nod în gât…

duminică, 19 februarie 2012

Life in Pictures (20) - Daca dragoste nu e, nu-i nimic

Am vazut undeva reflectia asta profunda. Cre' ca la Cleo. Am trecut-o la bibliografie.
Si pe Costin evident.

vineri, 17 februarie 2012

O sa ma regalez, Madame !

Fara nicio legatura cu subiectul obisnuit de vinerea.

Ce dragut ! Duminica suntem invitati la masa la o Doamna, colega cu Nana. O fata simpatica si mare iubitoare de animale. Si ospitaliera. Adica “hospitaliera“, ca e si ea medic la acelasi spital de boli contagioase. Mentale. Ospitaliera nu stiu cât este ca e prima data când mergem la ea. Ne-a aratat de foarte multi ani unde locuieste, dar de venit a venit mereu ea la noi ca stam lânga piscina si ea mai este si amatoare de înot si plonjari subacvatice în apnee. Si sportul asta face pofta de mâncare.

Ne-a spus ca nu stie ce desert preferam asa ca sa-l cumparam noi. Cât despre restul meniului, pentru ca stie ca sunt mare carnivor, o sa mâncam carne fripta pe o placa de piatra. Adica o “raclette pierrade“ pe care-o pune pe masa, o baga în priza si aduce o strachina cu bucati de carne pe care fiecare si-o frige dupa gust. Face totul ca sa ne fie pe plac noua. Cartofii înveliti în folie de aluminiu se coc alaturi iar sosuri cu diverse arome se gasesc peste tot. Va fi intim si convivial.

Azi e vineri. Ma întreb când o sa aiba timp sa pregateasca toate astea pâna duminica.

PS pe la 11 noaptea, la 6 ore dupa textul initial, ca sa nu zic "Later edit", chestie pe care o "detext": ne-a dat telefon viitoarea noatra gazda sa ne întrebe, mai exact pe Nana, colega d-sale: "Mai vin si X si Y, colegele noastre psiholoage, te deranjeaza?", "Vai de mine (ne-am dat dreacu' si noi, adica ce, o fi greu sa fii ipocrit?), doar tu esti gazda, tu hotarasti, vin cu companionii, deci iau desert pentru mai multi, nu te deranjeaza, nu?"

Alexandru Andries - La Telejurnal

joi, 16 februarie 2012

Cântece, descântece (3) - Pentru tati de fete

Sailing down behind the sun,
Waiting for my prince to come.
Praying for the healing rain
To restore my soul again.
....
When I look in my father's eyes.
My father's eyes.
When I look in my father's eyes.
My father's eyes.


marți, 14 februarie 2012

Miercurea fara cuvinte (39) - Cine ne otraveste viata (4)

... sau din nou, ce? Dulciurile, asta-i!!
Unii au postat deja si s-au dus sa petreaca, eu am mâncat si acuma va arat ce.

Sa vedem ce zice Carmen.

luni, 13 februarie 2012

Joseph Weil…

… (1875 – 1976) a fost unul din cei mai rafinati pungasi din secolul trecut. Pâna la urma n-a scapat de puscarie, dar nu a facut decât doi ani. A trait în schimb 100…

In memoriile lui (!!) spune la un moment dat : ”Dorinţa de a lua ceva pe nimic a fost foarte costisitoare pentru mulţi dintre oamenii care au avut de-a face cu mine sau cu alţi escroci. Dar am descoperit că aşa merg lucrurile. După estimările mele, omul obişnuit este 99% animal şi 1% uman. Partea de animal declanşează foarte puţine probleme. Dar acel 1% uman duce la toate calamităţile. Când oamenii vor învăţa – deşi mă îndoiesc – că nu pot câştiga ceva din nimic, infracţionalitatea se va diminua şi vom trăi cu toţii într-o mare armonie”.

vineri, 10 februarie 2012

“Mama tâmpiților e mereu gravidă” (15) – Vecinul meu S.

Acum multa vreme când eu însumi eram copil, vecinul meu S. era si mai pusti, avea doar vreo 5 sau 6 ani. Avea polipi si statea mereu cu gura cascata, chestia asta dându-i un aer foarte receptiv când vorbeai cu el

Intr-o zi îi da maica-sa zece lei si-i spune “Du-te la alimentara si cumpara o jumate de kil de marmelada si cu restul pe care ti-l da te duci alaturi si iei o pâine. Ai înteles?”. Vine S. dupa vreun sfert de ora fara nimic si-i da maica-sii banii înapoi. “De ce n-ai luat nimic?”, “Pai, n-avea marmelada...”, “Si pâinea unde-i ?”, “Paai daca nu era marmelada, n-am avut restul cu care s-o iau...”

joi, 9 februarie 2012

Cântece, descântece (2) - Pentru mame (de baieti cuminti)...

Mother do you think she's good enough for me
Mother do you think she's dangerous to me
Mother will she tear your little boy apart
Oo-ah, Mother will she break my heart


Nu, n-a fost o gluma! In descântecele care vor mai fi o sa vedeti cum câtiva oameni (geniali!) pot acoperi cam toate zbaterile noatre atât de treacatoare...

miercuri, 8 februarie 2012

Vorba dulce...

Nana vorbeste tare în public si i se fâlfâie de ce zice mediul înconjurator. Prin pravaliile de aici îsi exprima sincer si direct parerile în limba materna simtindu-se oarecum la adapost de unele urechi indiscrete. Nu de putine ori a avut însa surpriza sa fie privita aprobator de diversi conationali aflati si ei în trecere.

Eram odata la Carrefour în Bucuresti, la “Orhideei”. Proaspat sositi din Franta în vacanta si dornici sa vedem magazinul, mai ales Nana si lumea în general, mai ales eu. La un moment dat ne-am trezit înconjurati de un grup de fete tinere, gurese, îmbracate în rosu si cu picioarele pâna sus de tot care împarteau prospecte. Dupa cum se stie, dintr-un picior de românca faci doua frantuzesti. Aici nu-s frumoase, da-s batrâne, proastele dracului !

Cum îi sta bine unui barbat plin de respect eram cu câtiva pasi în spatele Doamnei si am mormait o cugetare, mai mult pentru mine, rasfoind prospectul : “De unde le-or fi scos domnule pe toate, numai una si una ! “. Raspunsul a venit imediat, clar si raspicat, ca într-o campanie electorala când ai un interviu la TV si ti s-au dat întrebarile dinainte, ca sa nu te bâlbâi.

“Cum de unde, din « … mamii lo… Ooops ! » “… Prea târziu!

Dupa care ni s-a dat sa gustam din toate produsele scoase la vedere. Ma rog, aproape din toate…


Cântecul asta l-am dedicat mai demult unei mame îngrijorate. Când o veni rândul mamelor la "Cântece, descântece", o sa-i dedic altul.

marți, 7 februarie 2012

Miercurea fara cuvinte (38) - Cine ne otraveste viata (3)

... sau mai exact ce? Prostia mai tata, cum ies astia de-acolo?

Sigur nu-s nemti Carmen.

luni, 6 februarie 2012

Pastila efervescenta

Ma uitam zilele trecute pe canalul TVRi la un interviu cu Catrinel Dumitrescu. Mi-a placut mult fata asta, înca de când a iesit din scoala si a luat în piept scena cu toti “monstrii sacri“ de pe vremea aceea. Printr-o stranie coincidenta, la emisiunea imediat urmatoare, o dezbatere politica parca mai putin plina de murdarii decât “prin alte parti“, moderatoarea (care vorbea mai mult decât invitatii) a anuntat moartea lui Emil Hossu. Deloc tulburata si cu aceeasi voce cu care vroia sa smulga cu orice pret de la un sef al aviatiei marturisirea ca se vor închide aeroporturile. In Bucuresti ningea si era viscol, nici în Piata nu erau decât vreo doua sute de “revolutionari“ rebegiti si omul tot încerca sa spuna ca Otopeniul e totusi deschis si ca în plus Baneasa va fi deschis si el toata noaptea daca la fatza locului nu vor fi probleme. Cu toate ca fatza locului era bocna, asa a si fost. El, “Totul depinde de evolutia vremii“, ea nu si nu, “Deci veti închide sau nu aeroporturile ? Intrerupem câteva momente discutia noastra pentru a va anunta ca… mi se spune din regie ca actorul…“. Aproximativ, dar oricum cinic…

Spunea Catrinel ca menirea actorului este de a schimba starea sufleteasca a spectatorilor. Iar daca ei, spectatorii, îsi vor uita macar pentru o vreme durerea si supararile, tot este un câstig. “Actorul nu este o pastila efervescenta care sa vindece definitiv totul“.

Nici prietenii, as zice eu, dar macar te pot ajuta cu o vorba.

duminică, 5 februarie 2012

Life in Pictures (18) - Ai carte, ai parte...

Firma asta a facut multi oameni fericiti...

De ce, va spune Costin.

vineri, 3 februarie 2012

“Mama tâmpiților e mereu gravidă” (14) - Daca esti mai amarât n-ai voie sa manânci gratis

- Un salariat de la un market a fost dat afara fiind vazut ca a luat din pubela magazinului niste salata care fusese aruncata pentru ca nu mai arata foarte proaspata. A urmat o greva a personalului si omul a fost reprimit, cu mare greutate, dupa ce s-a facut si tapaj mare la TV.
- La sfârsitul programului, o casierita de la un market a gasit un bon aruncat de un client. Pentru cumparaturile facute magazinul îi oferea un hamburger. Saraca femeie s-a dus, a luat hamburgerul si i l-a dus copilului acasa. In urma cercetarilor a fost “demascata“ si data afara. Iar sindicate, iar greva si astfel a fost si ea reprimita, dar a trebuit sa plateasca hamburgerul: un euro si ceva...
- 2 informaticieni de la un cabinet de avocati din Paris au fost si ei dati afara pentru ca au fast vazuti si înregistrati de camere video mâncând si bând resturile ramase dupa o sedinta a avocatilor. Ei n-au mai fost primiti înapoi…

Pai sa nu-ti vina sa faci moarte de om ? Pe astia care dupa ce ca n-au ce mânca, fura din sudoarea altora !!





In plus, aveti unul dintre cele mai frumoase solo-uri de bas, dupa mine, mai ales în versiunea audio, unde artistul este neidentificat...

joi, 2 februarie 2012

Cântece, descântece (1) - Pentru doctori

Daca va place, mai am. O sa pun aici muzici care-mi plac mult, cred ca se potrivesc si pe care le ofer la unii si la altele.

There stands the bottle
Here's to absent friends
All these bottles
Dead soldiers in the end
These days miracles
Don't come falling from the sky
Raise your glasses to the doctor
To a stand up guy
To the doctor
A stand up guy


Dire Straits - Stand Up Guy

Am schimbat versiunea asa zis "video" care avea o eroare cu una audio. Bucurati-va!!