Aventuri cu pisica galbena (1)

Pe vremea când înca mai veneam ca turist la fetele mele în Franta, ce s-au gândit ele într-o zi? Sa-mi faca un cadou si nu oricare ci o... pisica, sa nu mai fiu singur la Bucuresti. Drept pentru care într-o zi a venit Andreea de la scoala cu un pisoi, mai exact o pisoaie, cu blana galbuie si spicata, jucausa dealtfel si acceptata într-un final de adevarata stapâna a casei, cealalta pisica pe numele ei Kiwi, care continua sa mai conduca si azi, dupa 16 ani de dictatura (nimic peiorativ, vine din latina veche: dictātǒr, -ōris, de gen masculin… la început, numit de consul în perioade tulburi pentru o perioada de doar sase luni si supranumit - în anul 501 înainte de Hristos când i s-a facut fisa de post - magister populi ). De remarcat ca de-a lungul si de-a latul timpului, din cauza unor mutatii genetice, au aparut si dictatoarele, care conduc mult mai mult de sase luni.

Actiunea petrecându-se în anul 1998, an în care Franta câstigase primul si deocamdata singurul ei campionat mondial de fotbal, am botezat-o la fel cum si-au botezat la vremea respectiva milioane de francezi si nu numai progeniturile: Zinedine si bineînteles Vaideanu în buletin, trebuia sa aiba si un tata, nu? Cu toate ca eu pe ma-sa n-am avut ocazia... Si tot ca milioanele de francezi a fost alintata Zizou, mai exact Zizuca, mai româneste (pentru ca urma sa ia calea exilului) si mai conform cu sexul, acum doar în acte. Am fost învatat deci cum trebuie sa ma port cu o pisica, sa dorm cu ea în pat, sa ma joc cu ea, chiar la 5 dimineata daca avea chef, s-o hranesc, sa-i curat litiera si celelalte atentii atât de necesare, printre care si plimbarea cu lesa, cu toate ca la Bucuresti stam la bloc. Am fost scuipat, zgâriat si muscat, chiar de mai multe ori, de fiecare data eu fiind evident vinovatul.

In sfârsit a venit si sfârsitul vacantei mele si începutul vacantei Andreei, asa ca am plecat la Bucuresti cu masina plina de bagaje, cu o cusca speciala, mâncare pentru toata “lumea”, pietris, lesa, buletin si bineînteles Zizou Vaideanu, proaspat vaccinata împotriva tuturor molimelor, astfel încât daca era vreo epidemie de ceva, noi dadeam coltul dar ea nu.

Pe drum cald, ce zic eu cald, nenorocire, masina fara clima, opream la benzinarii sa ia aer, o scoteam la plimbare cu lesa dar ea statea doar pe burta de frica masinilor care vâjâiau pe autoruta, n-a mâncat si n-a baut nimic o zi jumate cât a durat drumul, astfel ca la sosirea în Bucuresti arata mai mult ca un câine, asa-i atârna limba...

A urmat aclimatizarea cu noua locuinta, reînvatarea unor obiceiuri absolut necesare convietuirii civilizate în doi într-un apartament de bloc, chestii marunte pe care eu le stiam deja, dar ea nu. Totul parea în regula si a venit si ziua în care vacanta s-a terminat, fetele au plecat, iar eu am ramas, era sa zic singur, dar nu, am ramas cu Zizou...

De fapt atunci au început aventurile...