Pastila efervescenta

Ma uitam zilele trecute pe canalul TVRi la un interviu cu Catrinel Dumitrescu. Mi-a placut mult fata asta, înca de când a iesit din scoala si a luat în piept scena cu toti “monstrii sacri“ de pe vremea aceea. Printr-o stranie coincidenta, la emisiunea imediat urmatoare, o dezbatere politica parca mai putin plina de murdarii decât “prin alte parti“, moderatoarea (care vorbea mai mult decât invitatii) a anuntat moartea lui Emil Hossu. Deloc tulburata si cu aceeasi voce cu care vroia sa smulga cu orice pret de la un sef al aviatiei marturisirea ca se vor închide aeroporturile. In Bucuresti ningea si era viscol, nici în Piata nu erau decât vreo doua sute de “revolutionari“ rebegiti si omul tot încerca sa spuna ca Otopeniul e totusi deschis si ca în plus Baneasa va fi deschis si el toata noaptea daca la fatza locului nu vor fi probleme. Cu toate ca fatza locului era bocna, asa a si fost. El, “Totul depinde de evolutia vremii“, ea nu si nu, “Deci veti închide sau nu aeroporturile ? Intrerupem câteva momente discutia noastra pentru a va anunta ca… mi se spune din regie ca actorul…“. Aproximativ, dar oricum cinic…

Spunea Catrinel ca menirea actorului este de a schimba starea sufleteasca a spectatorilor. Iar daca ei, spectatorii, îsi vor uita macar pentru o vreme durerea si supararile, tot este un câstig. “Actorul nu este o pastila efervescenta care sa vindece definitiv totul“.

Nici prietenii, as zice eu, dar macar te pot ajuta cu o vorba.