Versiunile 18.5 demo si alaturi 58.5 cu adaugiri dar si unele lipsuri

... si uite-asa m-am trezit eu vorbind:

Stimati profesori si dragi colegi,

Acum vreo doua nopti mi-am pregatit pe la patru dimineata un discurs de o ora. Apoi, când am aflat ca nu avem decât un minut la dispozitie, am taiat mai întâi sfârsitul, pe urma cuprinsul, iar azi dimineata m-am hotarât sa renunt si la introducere. Asa ca am ramas doar cu prefata. Am întrebat-o pe sotia mea ce pot sa spun într-un minut, cu ce sa încep si ea mi-a reamintit un citat din Jean Cocteau despre timpurile conjugarii verbului “a iubi”. Pentru ca tot ne amintim aici de timpuri, de alte timpuri. Spunea Cocteau ca “trecutul nu-i nici perfect si nici simplu, prezentul nu-i decât indicativ iar viitorul este conditional“. Cel mai comod si lipsit de riscuri este sa vorbesc deci despre prezent. Eu sunt tot în Franta, iar sotia mea tot psihiatru. Ea ma trateaza, iar eu în schimb am convins-o sa faca sport, Domnule Profesor C. Pot spune ca sunt antrenorul ei privat. Fiica noastra are 25 de ani si lucreaza de sase luni ca asistent de comunicare la o companie din Paris. 

Ne atragea atentia actuala Doamna Directoare adineauri ca ne-am întâlnit azi “ca sa refacem prieteniile”. Ce prietenii sa refacem? Am stricat noi vreo prietenie? Nu cred... Un filosof drag mie spunea ca o prietenie desavârsita este o prietenie terminata, de la care nimeni nu mai asteapta nimic. Prietenia noastra este departe de a fi asa: eu stiu ca mai am înca de dat si vreau înca sa mai primesc de la voi. Nu-i nici o graba. Din punctul meu de vedere, si va doresc si voua la fel, am tot timpul sa astept, îmi doresc ca zeci de ani de acum încolo sa ne oferim noi dovezi de prietenie. Vom avea astfel macar scuza nepunctualitatii si nu a sfârsitului.

Va multumesc ca existati si pe data viitoare! Sa fim mai multi si sa fie mai bine!