miercuri, 12 august 2009

Zorba danseaza iar surdu’ nu aude dar le potriveste

O reflectie tinereasca si unele comentarii încruntate din ultima vreme m-au dus cu gândul la textul asta.

N-am sa mai alerg niciodata. Si eu am spus ceva asemanator acum peste 40 de ani, dar nu constatare, ci decizie, pentru ca nu mi-a placut niciodata sa alerg. Mi se pare complet aiurea sa alergi ca sa alergi si nimic altceva. Alergatorii ma vor contrazice si au dreptate, este pasiunea lor. Nu înseamna ca nu mi-a placut sportul. Alerg(am) zeci de kilometri când jucam baschet sau tenis, alerg si acuma la fotbal, ma consum mai mult într-un meci de volei decât în zece ture de pista. Dar alerg(am) dupa o minge, aveam un adversar dincolo de fileu sau care-mi sufla în ceafa, alergam cu un scop. Merg zeci de kilometri cu bicicleta si daca timpul facut este mai prost ca ieri ma oftic. Trag de fiare câte-o ora si trebuie sa ridic mai mult ca data trecuta. Cum spune Costel, “îl iubesc pe profesorul Calugarita” care ne-a facut nu atât sa îndragim sportul ci sa-l întelegem si care a stiut mai bine ca altii ce ne trebuia noua dupa doua ore de matematica, la fel cum îl iubim si pe prof. Cohal, cel cu care le faceam si care ne-a limpezit drumul la multi dintre noi. Acum urmeaza câteva banalitati, dar doar pentru unii si pentru ca sunt repetate prea mult si mai ales de cei care nu le urmeaza: sportul te caleste, te învata sa-ti respecti adversarul cu care “te bati”, sa nu vezi în el un dusman, îti arata cum sa te recunosti învins si sa nu ti se urce la cap daca ai câstigat. Si te mai învata sa-ti depasesti limitele. Sau mai exact sa stii ca ti le poti depasi. Si atunci încerci si vezi ca poti. Asta am aflat-o si de la un prieten, fost sportiv de mare, uriasa performanta. Alergam cu el la Busteni sa cautam un doctor pentru o fetita care-si rupsese un picior. “Nu mai pot Cornele, simt ca lesin”, ”Ba mai poti Dane, în capul tau nu mai poti”. Si am ajuns o data cu el.

Cu batrânetea este însa altceva. Panseu de doi bani: “începi sa îmbatrânesti imediat dupa ce te nasti”. Mai depinde si cum o faci. Ramâne valabil ce spune Cornel, îmbatrânesti “în capul tau”. Unii mai devreme, altii mai târziu. Poti hotarî eventual s-o lasi mai moale, “de mâine o sa alerg mai putin sau mai încet“, dar nu “niciodata”. Batrânetea nu vine de la o zi la alta, nu cred ca spui chestia asta brusc, într-o dimineata când te scoli. Daca începi sa gândesti asa esti deja condamnat. Ca sa ramânem tot în zona alergatului, e ca si cum ai trecut de ultimul viraj, cel cu groapa de apa, ai ajuns pe ultima linie dreapta si deodata te opresti. Nu mai vrei sa alergi, crezi ca nu mai poti. Nu te mai uiti la tribune, nu auzi ca unii te aplauda, altii te fluiera, nu mai vezi iarba verde de pe teren, nici soarele care te ucide sau ploaia care se varsa în capul tau, nu-ti mai este sete, nici foame, nu mai ai pofta de nimic, vezi doar linia aia alba care se apropie. Ea de tine, nu tu de ea. Si începi sa-i înjuri pe cei care-au ajuns deja sau pe aia care trec pe lânga tine. Sigur, e vina lor ca tu nu mai stii sa vrei. Suta asta de metri, ultima, nici nu mai trebuie facuta “asa”. Alearga pâna la capat chiar daca ai sa cazi secerat când ajungi.

Imi aduc aminte o secventa de câteva secunde de când eram copil, care ma mira abia acum, dar din ce în ce mai mult: iarna în vacanta îmi petreceam toata ziua pe patinoar si odata m-am pomenit gândind, pe la vreo 15 ani “când o fi sa mor, sa fie pe patinoar, cu patinele în picioare”. De ce ma mir? Pentru ca ma surprind gândind la fel si acum, dar foarte degajat si neapasat. Poate nu neaparat pe patine. Sa nu credeti ca am început sa am obsesia asta. Ma gândesc vesel asa cum ma gândesc duminica sa merg sa iau pâine, sau cum mergea Maître dimineata sa cumpere cornuri ca s-o vada pe brutareasa. Va veni într-o zi ceata asta întunecata, e cel mai sigur lucru din lume. Când aud pe cineva spunând “asta nu moare în patul lui” ma apuca damblaua. Ca si cum daca ai muri într-un pat de spital ar fi mai bine. Si ce ? Ce-i asa mare sfârâiala sa mori în patul tau ? Murit într-un pat înseamna de cele mai multe ori zacut înainte. Multumesc, n-am nevoie ! Te chinui si tu si mai chinui si pe altii.

Deocamdata râd, am atâtea lucruri de care sa ma bucur !

11 comentarii:

  1. Multe salutari lui Cornel! Comentatorii de la blogul Cohen sint antrenati in vid; vor sa-ti faca bine cu forta!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Costel
    E plecat la "bai". E adevarat ca sportul te caleste, dar, ramâne între noi, te si paradeste. Uite eu, de-un egzemplu: duminica am tuns iarba si acum sunt rupt de spate, nici cu alifie nu-mi trece.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu inteleg. Ai tuns-o cu secerea sau cu masina?

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu tractorasul, dar pe asta cine-l plimba?

    RăspundețiȘtergere
  5. Pipa pacii 2.
    http://www.youtube.com/watch?v=sSu3TuLJnyc&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  6. Deci asa crezi mataluta, k eu am stat si am reflectat la vorba asta? Nu este chiar asa si ma explic imediat, "nu am sa mai alerg niciodata", si toate celelalte cugetari patriarhale, apartin unor diferite bunicute, de mine fiind doar inmagazinate si defulate apoi pe blog. Propozitia cu alergatul ii apartine bunicii lui Fat Frumos al meu, si m-a mirat mult, deoarece, la fel k tine, nu mi-a placut niciodata sa alerg, desi mi-a placut intotdeauna sportul.

    RăspundețiȘtergere
  7. @cronin
    :)) Acum câteva zile mi-am amintit de o inscriptie încrustata pe o banca la facultate: "Te iubesc ca un bou!". Multumesc, pipa nu mai fumez, dar îmi aprind o tigara!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Dunia
    Nu, abia am facut doua paci, nu vreau sa ma mai cert si cu tine. Nu stiu ce mi-a pus baiatu' asta în pipa... In cazul nostru, al tutulor, surdu' poate fi oricine dintre cei prezenti, inclusiv eu. De unde sa stiu eu care bunicuta a grait prin condeiul tau?

    RăspundețiȘtergere
  9. Pai sa nu ne certam! :)

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!