miercuri, 10 februarie 2010

Exerciţiu

Incǎ eram relaxaţi, mai erau câteva minute pânǎ sǎ înceapǎ. Mǎ uitam pe o ciornǎ pe care aveam notate nişte cifre. “La urma urmei ce se poate întâmpla? Doar trebuie sǎ spun câte ceva din ce facem zilnic la institut de câţiva ani buni. Dar dacǎ mǎ blochez? Gǎseşte redactorul o soluţie, el e versat şi i s-au întâmplat tot felul de chestii de când face meseria asta. Şi pe urmǎ mai este un invitat, un academician care oricând poate umple timpul cu ceva.” Dincolo de geamul mare cu sticlǎ groasǎ era D-na S., şefa redacţiei cu care vorbisem puţin înainte de emisiune şi o tânǎrǎ care fǎcea niste semne. Mai era un minut. Mǎ uitam la ceasul imens de pe perete, lângǎ geamul acela mare. Stirile pe scurt erau pe terminate. Dupǎ asta venea ora exactǎ: “La al cincilea semnal va fi apǎ caldǎ. Bip, bip... A fost apǎ caldǎ”. Ehe, asta era pe vremuri...

Trebuie sǎ fie cumplit sǎ ai o rubrica zilnicǎ în ziar şi sǎ te trezeşti într-o bunǎ zi în panǎ de idei. Sau mai rǎu, la radio, sǎ fii obligat sǎ faci, tot zilnic, o emisiune. Mǎ uitam la moderator, îşi rǎsfoia liniştit nişte hârtii. Lângǎ mine academicianul, calm, absent, pentru el era sigur o pierdere de timp. Eu continuam sǎ mǎ gândesc la ce s-ar putea întâmpla dacǎ... Secundele trec, trebuie sǎ spui ceva şi-ţi dai seama cǎ eşti gol, nu ştii cum sǎ începi. De exemplu eu, oare ce-aş face? Pǎi..., habar n-am, cred cǎ aş spune exact ce se întâmplǎ.

“Dragi ascultǎtori, de când am început sǎ fac aceastǎ emisiune mǎ tot gândesc ce s-ar întâmpla oare în ziua când dupǎ generic mi-aş da seama cǎ n-am nimic de spus. Nici cea mai micǎ idee, astǎzi sunt total neinspirat. Stiu doar cǎ trebuie sǎ umplu trei minute pânǎ când pot da drumul la prima publicitate sau la o melodie. E dimineaţǎ, dumneavoastrǎ aveţi treabǎ, un duş, micul dejun, copiii care trebuie trimişi sau duşi la şcoalǎ, vǎ mai puneţi ordine în ce aveţi de fǎcut fiecare la birou, oare în ce toane or fi şefii dumneavoastrǎ azi, poate chiar în clipa asta aleargǎ şi ei prin casǎ dupǎ copii sǎ-i punǎ în mişcare mai repede, legându-si cravata cu o mânǎ şi cu cealaltǎ gândindu-se cǎ sunt chemaţi la minister, “oare de ce mǎ cheamǎ?”, vedeţi, au şi ei şefii lor... Pe urmǎ ce cumpǎrǎturi sǎ faceţi disearǎ înainte de a ajunge din nou acasǎ. Dar sunt unii care chiar stau şi ascultǎ ce spun. Şi eu ce spun? Deocamdatǎ n-am spus nimic, din trei minute au mai rams douǎ şi mie tot nu mi-a venit nici o idee. Ziaristul care are de fǎcut articolul de fond pentru mâine, dacǎ nu-i merge mintea acuma, mai stǎ un pic, se plimbǎ, bea o bere, pardon, o cafea şi la urma urmei poate lucra şi la noapte. Dar eu, eu trebuie sa spun ACUM ceva, dacǎ nu foarte profund, mǎcar ceva care sǎ vǎ facǎ sǎ râdeţi, ǎsta-i rolul emisiunii de fapt, sǎ vǎ treacǎ vremea mai uşor în timp ce dumneavoastrǎ faceţi ce faceţi de obicei dimineaţa. Da, dumneavoastrǎ faceţi ce faceţi de obicei, eu în fiecare zi trebuie sǎ spun altceva. Cum mi-ar sta sǎ vorbesc şi azi ce-am vorbit ieri? Poate unii nici nu şi-ar da seama, mai ştiţi ce vǎ povesteam ieri? Parcǎ eu mai ştiu? Dar unii chiar ascultǎ. Cred cǎ am mai spus asta adineauri. Şi atunci? Nu-i mai bine sǎ fiu sincer, de fapt şi acesta este un subiect? Sunt complet blocat şi atunci bat câmpii ca sǎ treacǎ timpul. Sau aş putea fi ... şmecher, îmi cer scuze, n-am gǎsit alt cuvânt, şi sǎ vǎ spun cǎ nici nu sunt în panǎ de idei şi cǎ de fapt la asta m-am gândit chiar de la început. E un fel de a vǎ vorbi despre meseria mea. Şi astfel nici nu risc vreo penalizare din partea şefilor. Cǎ am şi eu şefii mei... O sǎ spunǎ chiar cǎ sunt “original”. Profit cǎ sunt la radio şi nu la TV şi pot sǎ mǎ uit la ceas, a mai trecut un minut. Bine cǎ nu mǎ apucǎ un râs din acela fǎrǎ motiv. La unii s-a mai întâmplat. Asta-i chiar mai rǎu. Sǎ ai de spus ceva serios, sǎ anunţi o veste proastǎ şi sǎ-ţi vinǎ sǎ râzi. Din senin. De fapt e un râs nervos dar cu atât mai greu de stǎpânit. Nu, mie nu-mi vine sǎ râd, realitatea-i cǎ-s de plâns. Noroc cǎ mai am câteva secunde şi pe urmǎ trebuie sǎ-mi vinǎ vreo idee în timp ce o sǎ ascultaţi o melodie, sper cu mai mult interes decât pe mine. Numai de-ar fi un cântec mai lung, nu ştiu ce-or fi ales colegele mele sǎ punǎ, ei, nu chiar o operǎ rock, pentru Jesus Christ Superstar n-ar ajunge toatǎ emisiunea, dar nici Macarale. Şi culmea-i ca Macarale chiar îmi place, e un cântec optimist, numai bun ca sǎ-ţi începi o zi: “Macarale, râd în soare argintii macarale / In zori de zi ... O macara încetinel mi-a adus un bileţel / Il prind iute şi-l citesc: / Spor la lucru şi te iubesc". Doamnelor şi domnilor, prima melodie pe ziua de azi...”. Şi urmeazǎ sǎ fac semnul acela cu arǎtǎtorul întins înspre regie care trebuie sǎ-mi taie microfonul şi sǎ punǎ... Cum? Chiar Macarale? M-am trezit zâmbind din visare pentru cǎ cineva chiar începuse sǎ vorbeascǎ.

Doamnelor, Domnişoarelor şi Domnilor, astǎzi o sa discutǎm despre un subiect foarte actual: Informatizarea învǎţǎmântului. Invitaţii mei sunt... Ca sǎ trecem direct la problemǎ, iatǎ prima mea întrebare: credeţi cǎ este un demers util?”. Şi tace. Eu tac cu respect, aşteptând sǎ înceapǎ academicianul. Care tace şi el, ca şi cum nici n-ar fi auzit întrebarea. Moderatorul începe sǎ dea din mâini, hai, hai! La asta nu m-am gândit, la radio poţi face orice gesturi vrei, dar nu poţi nici sǎ şopteşti ceva pe-alǎturi. Mǎ uit la academician care se uitǎ şi el la mine şi continuǎ sǎ tacǎ. “Dacǎ-mi permiteţi, bunǎ dimineaţa, aş putea sǎ încep eu spunându-vǎ câte ceva din experienţa pe care o avem de câţiva ani încoace la Institutul de...

6 comentarii:

  1. http://www.zelist.ro/bloguri/danvaideanu.blogspot.com/evolutie.html
    Dar: fara informatizare, statistici !?...

    RăspundețiȘtergere
  2. Academicianul calm si absent era Moisil?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu, saracul Moisil era calm de tot de mult timp...

    RăspundețiȘtergere
  4. Mihaela, am (de)cazut mult în ultimul timp...

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelent! Un exerciţiu super reuşit. Poate părea ciudat dar ştii ce senzaţie am avut citind textul?
    Că l-ai scris cu poftă, cu plăcere:)... hmm... cred că nu prea pot să explic exact, mă rog, iertare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si în plus nu mi-a fost greu, povesteam ceva real!

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!