Campanie pentru renaşterea absintului

Absinthe este mai întâi o plantă medicinală, Artemisia absinthium, foarte aromată şi cu gust amar. Ea poartă numele zeiţei Artemis, protectoarea sălbăticiunilor şi a naturii sălbatice împotriva atingerii bărbaţilor. Este deci şi protectoarea tuturor femeilor, pe care le ajută să depăşească fără probleme cele două etape cheie din viaţa lor (pubertatea şi menopauza) şi să-şi trăiască în linişte perioada cuprinsă între aceste două momente. Dacă "din greşeală" se întâmplă totusi vreun necaz, tot planta asta le ajută să scape de el…Artemis (integritate în greacă) nu-i iubeşte pe bărbaţi, ceea ce face ca printr-o complicată înlănţuire de raţionamente Artemisia să însemne şi sănătate deplină. Planta mai este denumită popular Iarba sfântă, Iarba virginelor sau Iarba viermilor. Deci deocamdată doar virtuţi vindecătoare : pudră, infuzie, extras, tinctură sau sirop, absintul strânge stomacul, curăţă bila, este diuretic, omoară viermii, ajută digestia şi calmează durerile. La femei face minuni : ajută la naşteri şi este chiar abortiv.

După Louis XII, absintul, vândut sub diverse forme doar în farmacii, începe să fie găsit şi pe stradă. Mari amatori de vin dintotdeauna, francezii descoperă tăriile. Este momentul în care apare absintul. Cu timpul reţeta se rafinează, băutura este foarte tare (cel mai slab absint are în jur de 50°, dar poate ajunge si la 70), nu are zahăr, o beau doar unii rafinaţi cunoscători iar efectul este fulminant. Ca la orice palinca bună… De aceea absintul se mai numeşte şi "Sărbatoarea verde". Cam toţi marii artişti originali şi blestemaţi de la mijlocul şi sfârşitul secolului XIX au uzat şi abuzat de această băutură. Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Toulouse-Lautrec, Amedeo Modigliani, Vincent van Gogh, Oscar Wilde, Aleister Crowley sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi. Se ştie ce minuni au creat dar şi ce alte minuni au mai făcut. Oamenii de ştiinţă descoperă un nou obiect al muncii, se pun pe treabă şi mai descoperă că planta are un compus toxic care provoacă uneori crize epileptice, numit thuyone. Structura moleculară seamănă cu cea a altui compus, THC, al marijuanei, de unde se trag rapid concluzii că pe termen lung consumul de absint duce la acumularea în organism a acestei substanţe, cu efecte de ordin psihic mai speciale şi greu de controlat. Dar uită să spună că acest compus este în cantitate foarte mică şi că se mai găseşte şi în vermuturi, lichioruri şi chiar în unele alimente. Urmarea este că fabricarea "Sarbatorii verzi" este mai întâi interzisă în Elveţia printr-un decret al Consiliului Federal în 1908 şi apoi în Franţa, în 1915, printr-o lege din 16 mai.

Acum ne aflăm în plină campanie de reabilitare a acestei nobile băuturi. A început în 1981 şi încă nu s-a terminat. Alţi oameni de stiinţă, de la OMS de data asta, se declară incapabili să stabilească o doză zilnică acceptabilă de thuyone, dar recomandă limitarea acestei substanţe în băuturi, spunând că totuşi nu este un motiv suficient ca să elimini total absintul de pe masa unor oameni cu gusturi fine care iubesc "mai ales" ritualul : se toarnă delicat într-un pahar mare peste o bucăţica de zahăr pusă într-o linguriţă de argint moştenită de la bunicul băutura verzulie cu miros puternic şi care, chiar diluată cu apă rece, vă poate procura senzaţii de neuitat…