miercuri, 26 ianuarie 2011

Poveste din tara care a batut recordul mondial la dat cu trenul

Duminica seara, 23 ianuarie a.c., ora 18 :27, Gara de Est din orasul luminilor. Pasagerii erau hop-asa urcati într-un TGV si asteptau într-o dulce moleseala, vorba lui Gilmour, sa plece, o ora jumate de mers repejor pâna acasa, nu era zapada, nu era viscol, nu era ceata, nu era greva, nu era nimic rau. Era în schimb o voce calda la difuzor : ”SNCF va ureaza bun venit la bordul TGV-ului dvs. ïn directia Charleville, via Reims. Va anuntam ca trenul va pleca cu o întârziere de 5 minute. Va rugam sa ne scuzati pentru dezagrementul provocat”. Peste cinci minute aceeasi voce ia din nou cuvântul : ”…TGV-ul dvs. va pleca peste zece minute…”, restul fiind formulele de politete de mai sus. Dupa cele zece minute anuntate aceeasi voce, putin mai crispata si fara toate formulele obisnuite anunta ”… plecarea este iminenta, în aproximativ 15 minute…”. Trebuie sa va spun aici ca TGV-ul acesta are de fapt doua trenuri legate. Cel din spate ramâne cu pasageri cu tot la Reims în timp ce primul tren îsi continua drumul înca 45 de minute pâna la Charleville. Dupa ce deci toata lumea a dat telefon acasa ca sa spuna ”…o sa avem vreo juma’ de ora întârziere, nu pleca spre gara, o sa te sun când ne apropiem, pa ! ”, aceeasi voce dar de nerecunoscut si fara nicio urma de politete : ”Din cauza unor probleme tehnice calatorii pentru Charleville sunt rugati sa se transfere urgent în trenul de Reims, plecarea este iminenta”, le place lor cuvântul asta, ”iminent”. Buluceala mare, spirit de turma si lipsa de logica în toata splendoarea lor si totusi o întrebare se înfiripa timid în câteva putine minti care judeca : ”cum o sa plece repede al doilea tren daca în fata lui este altul ? Si cum o sa se dea la o parte asta daca este defect ?”. Ma rog, oricum n-aveau cui s-o puna pentru ca toti conductorii intrasera în pamânt. Aceste fapte înca nevinovate se întâmplau la linia 26. Dupa ce toata lumea din primul tren s-a urcat în al doilea si au ramas evident în picioare ca nu erau locuri pentru toti, s-au închis usile si s-au deschis difuzoarele : ”…din motive tehnice trenul de Reims nu poate pleca la ora anuntata. SNCF a pus la dispozitia dvs. un TGV care va pleca peste câteva minute de la linia 28”. De data asta ”motivele tehnice” erau clare, întelesesera si ei în sfârsit ca al doilea tren nu putea zbura peste cel din fata. Din nou buluceala si turma s-a mutat la linia 28. Pentru siguranta calatorilor s-au închis din nou usile si dupa un numar de minute pe care nu le-a mai numarat nimeni pasagerii sunt anuntati ca nici acest tren nu poate pleca la timp, ca exista un alt TGV care urma sa plece spre aceleasi destinatii peste trei minute si ca cine vrea sa ajunga mai repede acasa îl poate lua. De data asta o doamna coborâta din tren si vazând în fine un ceferist îndrazneste sa iasa din turma si sa puna o întrebare de bun simt : ”Va rog m’sio, de la ce linie pleaca peste trei minute trenul spre Charleville ca asta ati uitat sa spuneti ? ”. ”Vedeti doamna ecranele acelea colorate, ca niste televizoare ? Stiti ce e acela un televizor ? Asa, acelea sunt. Acolo o sa se afiseze linia de unde pleaca”. ”Asculta domnule, eu stiu ce e aia un televizor, dar tu stii ce e aia un TGV – culmea tehnologiei ? ”, spune Nana, ca ea era doamna, usor nervoasa si dorind sa-i aranjeze cravata care era cam larga. ”Daca vrei n-ai decât sa faci o greva pentru conditii penibile de munca, dar înainte de asta ai sa-mi raspunzi politicos la întrebare : de la ce linie pleaca rahatul asta de tren, ca e deja al patrulea în care ma urc ? Ai priceput ce ma intereseaza ? ”. ”Pardon doamna, de la linia trei”. Turma luminata deplin se pune iar în miscare si se deplaseaza ordonat de la 28 la 3 si urca în al patrulea tren care pleaca în sfârsit la vreun sfert de ora dupa ora prevazuta pentru sosire.

In tot acest timp, de partea cealalta a globului, adica la Charleville în gara, la vreo ora si jumatate distanta de capitala lumii si tot atâta timp dupa ora la care trenul ar fi trebuit sa ajunga, un cetatean, sotul doamnei din scena precedenta era în legatura permanenta cu pasagera care nu stia exact unde se afla în plina noapte, pentru ca între timp sa facuse noua jumate seara. Pe panourile color ”ca niste televizoare” era anuntata însa o întârziere de doar 40 de minute si megafonul anunta înca 15 minute. ”Silvuple m’sio, 15 minute fata de care ora, ca sunt putin pierdut ? ”, încerc eu o întrebare prosteasca. ”De fapt la ce ora ajunge pâna la urma ? ”, îl lamuresc vazându-i figura alungindu-se periculos. ”Trenul are putina întârziere, o sa ajunga pe la zece fara cinci”, îmi raspunde personajul politicos, zâmbitor, insolent si tâmp. Pâna la urma a ajuns fix la si cinci, deci cu doua ore de ”retard”.

Mai adaug ca eu, cetateanul de mai sus, la ultimele patru calatorii la Paris, de trei ori am ajuns înapoi cu o ora mai târziu, în medie. Tot cu TGV-ul.

Fac o pauza cu amintirile frumoase. Mai citim si chestii gretoase, ca sa ne bucuram mai mult pe urma. Dedic acest material autentic românilor mereu dispusi sa scrie porcarii cu si despre alti români si în mod special celor obraznici, ca senecefistii din poveste.

12 comentarii:

  1. Ultima data cand am avut intarzaiere 2 ore din Bretagne ne-au dat un cec de nush cati banuti pentru urmatorul bilet.

    Penultima data am facut si eu dus-intors printre linii, era iarna, nu plecau din cauza de zapada, da' drept bonus am prins un TGV direct pana la Versailles: 10' in loc de 25': o meritat alergatul pe peroane, plus ca te mentine in forma. Pozitivi, sa ramanem pozitivi :)

    RăspundețiȘtergere
  2. imi aduc aminte o iarna de demult...sa fi fost pe la inceputul anilor '80. ningea de zor si viscolea aprig. am urcat in acceleratul care trebuia sa ma duca la bucuresti in trei cesuri. noroc cu bidonul de doua deca de vin pe care mi l'a pus tata in brate si pe care l'am dovedit in cele peste zece ceasuri de mers in trenul fara lumina si - nu stiu de ce mai amintesc - ingetat bocna pe dinauntru. pardon, mai mult de stat la semafoarele pe care mecanicul le stergea de zapada cu'n fel de mop ca nu se vedea culoarea. tot raul spre bine, caci mult mai usor la bagaje, am reusit sa ma tarasc pe jos pana'n grozavesti, insa doar pana la parter unde am si dormit ca la etajul trei unde salasuiam n'a fost chip sa ajung.
    acum ma'ntreb ce ma faceam daca era de mers pana mult mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Ioana
    Si Nana a venit acasa cu un plic cu care recupera 30% din 25 de euro pe care i-a platit de fapt laboratorul care-a invitat-o la congres. E vorba de principiu, de c..at steagul pe de o parte si de ploconeala unora de partea cealalta. Ne cunoastem de destula vreme ca sa stii ca sunt pozitiv Ioana, ca daca nu eram...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai dat-o pe vin Mosule (Mosul din Bucuresti) pâna la urma, te tii de cuvânt? Eu nu reusesc. Tot cu albitura... Bine ai venit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu se poate.... deci nu imi vine sa cred! Nici nu stiam daca sa rad sau sa ma apuc de cap. Pana la urma m-a umflat rasul cand mi i-am imaginat pe frantuzi pufnind si bodoganind, mutandu-se, in turma, dintr-un tren in altul. Si pe Nana "aranjand" cravate:))
    Adevarul este ca astia sunt depasiti de situatie atunci cand ceva iese din normalul cu care sunt ei obisnuiti... si aici ma refer si la slujbasii sncf-ului si la pasageri...

    RăspundețiȘtergere
  6. e prima oara cand vad ca poti sa te si superi (am citit pe la obraznic) :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Citeste si dincolo Sophie si daca n-am dreptate spune-mi. Se aduna si uneori da pe-afara si nu neaparat când e vorba de mine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dana n-ai sa-i vezi niciodata pe frantuji pufnind si bodoganind. Turma asteapta sa vada ce li se spune, ce face eventual altul si se supune în tacere. Ei tac si înghit ca-i comod, oricum statul le spune si le da tot. Chiar ei dezbat la TV de ce sunt un popor de "asistati", nu Basescu a inventat cuvântul asta dar are dreptate, e cumplit sa fii asistat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Povestea asta e despre francezi, ce legatura are cu romanii??? Si mie mi s-a intamplat la Paris sa imi iau bilet spre Poissy(voiam sa vad Villa Savoye) si cand sa schimb trenul la Montparnasse sunt anuntata ca trenul e anulat. Suparata ma duc sa cer banii inapoi(ma credeam in america) si mi se raspunde ca tre' sa merg nu stiu unde in centru, etc...
    Asadar se poate si in franta asa cum se poate oriunde dar asta nu inseamna ca in ro totul e perfect sau ca ar trebui sa inghit insultele unui chelner numai pentru ca sunt in vacanta. Al meu(care a mers pentru prima data in ro si care a calatorit in alte tari europene)imi spune la un moment dat timid ca a avut de mai multe ori impresia ca oamenii sa rasteau la mine la magazin sau la restaurant si ca multi aveau o atitudine ostila in general. Si te asigur ca nu e o persoana fandosita sau care sa critice nofondat. Asta e realitatea mea din ro fie ca place fie ca nu. S-a intamplat sa coincida cu a lui Iliuta. Si nu are legatua cu Franta. Acum tu o iei cum vrei...

    RăspundețiȘtergere
  10. Lasa, ma, ca in Romania noi ne calim suficient pentru orice alta tara am alege ulterior drept domiciliu. Nu mai poti sa te superi pe francezi; ii privesti in ochi si parca vezi romani. Da' niste romani un pic mai plini de bani, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Cora, n-am uitat de comentariul tau, dar s-au adunat mai multe la mine de facut. Trebuie sa-ti raspund, chiar asa se va si numi: "Raspuns".

    RăspundețiȘtergere
  12. Poate un pic mai plini de bani doctore, dar mai tristi în belsugul lor.

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!