… adica ce-am avut noi si vecinii nostri în ’89, daca-mi mai aduc aminte. Mi se pare mie sau ceva asemanator se întâmpla acum în Magreb si pe-aproape ?
Corturi în piata publica, elicoptere, o fi fugit, n-o fi fugit, unde-o fi fugit, ”libertate te iubim, ori înfrângem ori muriti”, ”a facut accident vascular”, ”aiurea, a murit deja”, ”avea cancer de mult timp”, oamenii liberi fura cât pot de prin muzee, doar acuma au voie sa faca ce vor, ”ia uite câti bani avea prin seifuri si ce bijuterii purta cucoana”, rochii, pantofi, costume, zici ca esti la prezentarea colectiei de iarna 2012, nici nu mai stii pe unde calca omu’ ala, tot palatul este plin ochi cu lazi si cutii de carton pe care scrie ”carti” dar sunt burdusite cu metri cubi de bani, ”priviti cu ce-si hranea câinele când lumea murea de foame” (pardon, asta a fost la noi), ”se spune ca era cel mai bogat om de pe planeta” (suna frumos chestia asta, deodata simti ca evadezi dintr-un colt al Africii în alta dimensiune, planetara).
Un lider a acuzat ţările străine că încearcă să-i destabilizeze propria tara, de fapt mosia lui, îmi suna cunoscut, e adevarat ca n-a pronuntat cuvântul ”agenturi”. Si i-a calificat pe cei care protesteaza drept bande de şobolani si mercenari care nu reprezintă nimic si care sunt hraniti si drogati de straini. Parca si pe asta am auzit-o, începe sa ma lase memoria si ma îngrijoreaza chestia asta. Asta în timp ce el este aparat de o armata de mercenari si mai ales mercenare. Dar acelasi lider a fost primit cu mare pompa acum câtiva ani în aceste tari straine ca sa fie si el în rând cu lumea, ba chiar un prim ministru vesnic tânar si temperamental care pupa tot ce prinde i-a pupat si lui, din fericire doar mâna.
Si în timpul asta stapânii lumii privesc ”neutru”, mai încurajeaza pe unii, îi descurajeaza pe altii, mai dau un sfat dar fiecare îsi vede de criza lui si de bagat nu se baga nimeni în ”treburile interne” ca doar ”poporul suveran îsi construieste singur viitorul”, nu-i asa ? ”Armata e cu noi”, politia face manifestatii si cere marirea lefurilor, s-a taiat internetul, iar o miscare interzisa înainte a intrat acum în legalitate si prima masura absolut necesara pentru intrarea în normalitate a fost sa închida un bordel. Cu forta, ca fetele nu vroiau sa ramâna fara serviciu. Nu le-a luat nimeni obiectul muncii dar nu mai au ”birouri”. Unii vecini straini de pe o insula mica si linistita s-au trezit invadati de o multime de oameni stapâni pe destinele lor, se estimeaza ca în curând vor avea cam 300 000 de invitati, ïn timp ce alti oameni cu adevarat liberi fac înca pluta pe Mediterana de mai multe zile cu burta-n sus.
Intâmplator printre tarile care se zbuciuma atâta sunt câteva care au petrol, nu mult, cam 2-3% din productia mondiala fiecare. Dar aud ca se pregatesc si altele care au aproape 15%, ceea ce schimba putin situatia. Si uite-asa jumatate din Africa si Asia Minor sunt întoarse pe dos. Si s-ar putea sa fim si noi.
Revolution
You say you want a revolution / Well, you know / We all want to change the world...
Undeva, departe...
Acum 3 ore
A existat un moment (cateva ore) in care prima stire din "el pais" cand libienii erau casapiti era cum coboara viteza legala in Spania pe autostrazi in asteptarea unei eventuale crize a petrolului. Apoi si-au amintit ca-s civilizati (chiar daca au vandut arme Libiei ilegal) si sensibili si-au coborat stirea.
RăspundețiȘtergeree ca dracu!; pentru a putea construi trebuie stabilitate; rasturnarile astea, chiar daca ar duce in cele din urma la un final fericit (ceea ce nu e sigur, caci extremistii arabi asteapta la colt) tot nu fac bine omenirii; o perioada buna criza (nu ma gandesc numai la cea economica) se va adanci
RăspundețiȘtergeresi... punem pariu ca revoltele astea nu se vor opri in asia si africa?! or sa aprinda si "democratiile luminate" in cele din urma...
Şi mie mi-e teamă că o să fim mult mai întorşi pe dos decât ne aşteptăm...
RăspundețiȘtergereOmul e ca si focul...
RăspundețiȘtergereDaca faci un foc controlat, iar apoi pierzi controlul, arde dealul, satul..
Iar omul numai iluzoriu poate fi controlat, nu exista manipulare perfecta...deci, simt ca acum se atinge un punct critic si-o sa cadem toti dupa gard.
@Nume
RăspundețiȘtergereAm vazut si eu aseara ca au scazut viteza. Francezilor le place tare mult sa spuna cât de mult se sperie unii ca sa para ei calmi prin contrast. Oricum petrolul nu mai este la mâna colonelului.
@Mosu
RăspundețiȘtergereExtremistii deja au trecut coltul si au iesit la vedere luând prima masura de prima urgenta. Iar "democratiile luminate" cum zici tu se cam sting.
@Tina
RăspundețiȘtergerePe voi va atinge în primul rând valul de "oameni liberi". Dar de acolo ei vor mai departe, în Germania, Franta, Elvetia. Pe urma o sa ceara sa intre în UE (nu conteaza geografia!!) ca în cea mediteraneana sunt deja, iar Europa o sa deblocheze fonduri ca sa-i tina pe loc. Si n-o sa-i tina.
Si ajungem la vorba lui Eliade Sophie, "civilizatiile occidentale" vor apune ca sa lase locul celor care au o protoistorie:
RăspundețiȘtergere"Este si nu este interesant sa ai o literatura mare, o arta moderna valoroasa, o filozofie personala. Dar toate acestea sînt întrecute de participarea la o mare "traditie" spirituala, care-si are radacinile în protoistorie si pe care istoria n-a facut decît s-o adultereze."