Le Pen, Vadim si Dinescu

Fiecare m-a învatat câte ceva.

De la Le Pen am învatat ca nu poti ignora pe cineva care ajunge în finala la prezidentiale. Si nici nu rezolvi problema facându-l nebun sau batându-ti joc de el. In felul asta intri în jocul lui iar aici te bate mereu pentru ca are experienta. Trebuie luat în serios, cunoscut si eventual ajutat sa se bata singur.

De la Vadim am ramas cu scârba pentru cei care încearca sa umileasca folosind josnic numele sau vreun defect fizic al cuiva.

La Dinescu am vazut cu groaza ce înseamna sa fii ridicol. Si în ultima vreme cred ca a vazut si el. Sa te simti obligat sa faci politica pentru ca ai fost dizident. Sa porti palarie pentru ca vrei sa fii boem. Sa ai mosie si sa fii boier ca sa crezi apoi ca esti “talpa tarii”. Si sa mai crezi ca esti bucatar pentru ca faci chiftele la televizor.

Citindu-i poeziile însa îi ierti toate pacatele. La fel cum, ascultându-l pe Knopfler i le ierti si lui. Dar ce pacate are Mark? El cu ginul, Dinescu cu vinul!! De fapt asta-i norocul lui, se cheama “Vinul lui Dinescu”. Pe eticheta celui alb scrie:

Moby Dick

mesajul fin pe care ti-l indic
în scara cotropita de petunii
te rog sa-l pui degraba într-un plic
ca sa-nviu eu si sa mai moara unii,
sa nu te plângi ca nu-ntelegi ce-am zis
ci cauta-l mai bine între fuste,
cârliontat si vânat si proscris
sub ghilotina buzelor auguste.
De n-o sa poti vin eu sa ti-l culeg
din golfuletul dalb si chiar pe bune
o sa-mi înfig harponul de norveg
în chitul cufundat în goliciune.