Vorbesc de noi, ăştia mai copți. Am fost ținuți într-un somn profund atâta amar de vreme că începuserăm să credem că toate geniile şi frumusețile planetei au fost programate să se nască oriunde în lume, numai în România nu. Şi dacă se mai întâmplau unele excepții, plecau şi ele urgent. Așa se face că cei care au dat piept cu occidentul putred, au făcut-o cu modestia de rigoare şi având bine înfiptă în cap ideea unor tineri ideologi că românii sunt proşti, urâţi, hoți, leneşi, mincinoși, ciubucari, în fine, o pubelă în toată regula. De aceea nu m-am mirat prea tare auzind dialogul următor :
“- Ce mai faci Ioane?
- Supărat băi Vasile.
- De ce mă Ioane că de-abia te-ai întors din concediu?
- Păi uite măi Vasile, am fost în Turcia la all inclusive, excepțional: mănânci cât vrei, bei cât vrei, cu bar la piscină, cu spa, ce să mai zic, lux.
- Păi şi-atunci?
- Stai să vezi ce fază pățesc: mă duc într-o dimineaţă la micul dejun, Măria mea rămâne în cameră. Mă întorc foarte repede, ia-o pe Măria de unde nu-i. O caut peste tot, mă panichez, mă duc la recepție şi aflu că e în cameră la Antonio Banderas. Mă duc acolo, bat la uşă, deschide Antonio. Bărbat bine Antonio: înalt, frumos, brunet, ochi albaştri, fără pic de burtă, plin de mușchi...
- Așa şi?
- Când colo, iese şi Măria mea dezbrăcată din baie! Cu țâțele vai de mama lor, cu curu' lăsat, cu cearcăne... băi, mi-a fost o rușine de omul ăla... !!”
De ce să-ți fie rușine Ioane? Sunt mai frumoase ale lor, alea de manânca la fastfuduri?
ORFANI LA VOT
Acum o oră
:)))
RăspundețiȘtergereo sa mai treaca ceva timp pana sa ne apreciem lucid...
am observat cand am fost in Canada...
mai deloc frumoase canadiencele,bine construite,ca sa zic asa,si fara nici un stres, purtau pantaloni scurti de exemplu...eleganta lor pentru mine a fost dezamagitoare...e departe de ce se vede in Europa...despre mine multi credeau ca sunt din Spania pentru ca am ochii mari si pentru ca folosesc rujuri tari si farduri...asta ma amuza teribil :))
Se zice fastfunduri! :))
RăspundețiȘtergere@Pandhora
RăspundețiȘtergereO sa vina si rândul nostru într-o zi...
@Invizibilul
RăspundețiȘtergereNumai fast nu-i ce poarta baiatul ala pe umerii lui puternici!
@Blue
RăspundețiȘtergereE doar un banc "adevarat" pe care l-am încadrat într-o compozitie unitara si patriotica
Îţi mulţumesc în numele femeilor române care nu suferă de anorexie, dar nici de obezitate ! :))
RăspundețiȘtergereEi, nu-s chiar toate ca cea din poza. Dar daca stai si te gandesti, parca si cetatea filmului a coborat stacheta mult in ultimul timp...
RăspundețiȘtergereOoops, Dane, mai pune tu o virgula acolo la mine te rog :))
RăspundețiȘtergere@Zina
RăspundețiȘtergereNu sunt complimente facute aiurea, asta-i situatia si trebuie sa va obisnuiti cu ea Doamnelor si Domnisoarelor!
@Neuroanchiloza
RăspundețiȘtergereAdevarat, a coborât mult stacheta cam peste tot pentru ca au scazut si pretentiile. Oamenii se multumesc acum cu mai putin, vor putina liniste si sa înteleaga ce se întâmpla.
Daca pun virgula nu se mai întelege. Lasa...