Asa s-au construit marile ctitorii din tineretea noastra revolutionara pe care domnii pre(a)ocupati cu probleme globale astazi nu mai apuca nici macar "sa le vopseasca", cum spunea cineva acum mai bine de 20 de ani.
Pe un
asemenea santier se putea auzi pe la 7 dimineata din "biroul"
directorului câte o voce resemnat - timida si plina de respect de secretara /
femeie de serviciu / bucatareasa spunând printre ciripit de pasarele, claxoane
de basculante si horcaieli de muncitori manga :
- Mai
serviti tov. director ? Ca eu m-as îmbraca, stiti, trage un curent în
vagonul asta de ma sparge !
Asta o fi
faimosul romantism revolutionar ? Eu nu l-am prins…
nici eu nu l-am prins... Stie cineva cum a fost?
RăspundețiȘtergereCei care erau suficient de marisori prin anii '40 spre sfârsit ca sa priceapa ceva nu au blog, sa nu zic altceva...
Ștergereeu una ma bucur ca nu am trait atunci...
RăspundețiȘtergeregrele vremuri dar sunt sigura ca (mai)exista nostalgici...
Era o frumusete greu de deslusit, dar asta o vedem acum.
ȘtergereNu vorbim de politica de atunci (sau de acum), ca piere pofta de mâncare...
Da, mai există nostalgici. Brigadieri de atunci nu mai pot fi mulţi pentru că ar fi trecuţi de 88 ani, pentru că pe şantiere se mergea după ce se trecea de vârsta majoratului (18 ani). Eu nu am fost brigadier al marilor şantire, dar am primit o insignă de "Brigadier al muncii patriotice" pentru că în anii de liceu am participat la astfel de munci în taberele organizate atunci. Eu am fost într-o tabără la Baru Mare unde a trebuit să curăţăm pădurea de uscături. Cine mai face azi astfel de corvezi? Noi le făceam cu plăcere şi prin ele ne plăteam timpul petrecut în tabără. De lucrat lucram vreo şase ore şi în rest aveam timp pentru activităţi cultural-educative şi sportive. Pe marile şantiere se lucra 10 ore (regim de şantier) dar erau plătiţi destul de bine în raport cu salariile de atunci. Şi acolo se organizau activităţi cultural-educative şi sportive. Singurul neajuns al marilor şantiere era că acolo se prestau munci grele şi periculoase, şi cu toate măsurile de protecţie se produceau accidente de muncă grave soldate cu invaliditate şi deces.
RăspundețiȘtergereFrumuseţea acelor timpuri nu era greu de desluşit. Oamenii credeau cu adevărat că vor ajunge să trăiască mai bine. La mitinguri oamenii nu erau duşi cu arcanul. Numărul celor care se sustrăgeau era infim de mic în comparaţie cu al celorlalţi. Speranţa era mare şi oamenii sperau. Că până la urmă au fost înşelaţi de profitori este cu totul altceva. Sistemul socialist a ajuns la saturaţie şi nu mai putea face faţă. Atunci s-au ivit profitorii care au ajuns mari oameni de afaceri.
Noroc cu capitalismul Liviu, s-au rezolvat toate belelele si dupa cum se vede toata Ioropa o duce din ce în ce mai bine dupa anumite capete luminate.
ȘtergereSe moare pe rupte si în vestul putred, în accidente si daca nu în accidente, atunci prin autospânzurare, otravire sau alte metode occidentale moderne.
Si eu cred cu adevarat ca românii o sa fie mai bine, fiecaruia îi vine rândul sa fie sus sau jos. Roata s-a mai învârtit un pic.
Numai bine!
asta cu "mai serviti tov director" nici eu n-am apucat-o...crezi ca acum e prea tarziu ?!
RăspundețiȘtergeream lucrat si eu pe santiere la Oltenita, Mangalia, Agigea..Canalul Dunare-Marea Neagra...si era intr-adevar o alta lume, cea a santierului..nu chiar in vagoane, aveam locuinte chiar faine in Bucuresti, daca mi-ar fi placut sa traiesc in capitala as fi putut sa-l pastrez chiar acel apartament..realizarile erau fantastice si mandria contribuirii la ele era pe masura..poate ca era entuziasmul tineretii..dar mie mi-a placut acea perioada...
Da' se poate? Cum sa fie târziu, eu spun ca e chiar devreme, aici trebe oarece iesperienta, vechime în munca în conditii vitrege si spirit de echipa, chiar de sacrificiu as putea zice.
ȘtergereDa, era (si) vârsta, acum n-as mai putea face Canalul ca ma doare spatele...
O sa ne-njure lumea!
de mama ?! las' sa ne'njure :)
RăspundețiȘtergereComunistilor!!!!!
ȘtergereUnde mai pui, pe langa romantism, directorul care serveste...:)
RăspundețiȘtergereSi secretara serveste, la urma urmei amândoi serveau patria!
ȘtergereAr mai fi ceva de spus. "Tovarăşul director" de pe şantier mânca în birou, în timp ce studia şi rezolva documente referitoare la activitatea şantierului. Că persoana care îi ducea mâncarea îl întreba "mai serviţi tovarăşe director?" era normal. Aşa era formula de adresare. Astăzi secretara spune: "mai serviţi (cafea) domnule director?". În afara apelativului ce s-a mai schimbat?
RăspundețiȘtergerePoate ar mai fi ceva parfumuri frantuzesti si faptul ca actiunea se petrece prin alte birouri si poate pe canapele de piele.
ȘtergereAm spus povestea (reala!) doar pentru savoarea formularii în raport cu subiectul, nu pentru partea politica. Ceea ce se petrece sub ochii nostri azi (ieri, mâine) are mult mai mult umor si totusi lumea nu prea râde.
nu stiu cine ar mai lucra in ziua de azi, 7 zile pe sapt, 10 ore, sa locuiasca intr-o baraca, si sa isi vada familia/prietenii/crasma 1 data la cateva luni.
RăspundețiȘtergereCat despre cat de mari erau salariile, muncitorii de rand reuseau sa le bea in cateva zile (si bautura era ieftina si de proasta calitate, la ce aveau ei acces)
Azi sindicatele i-ar pune sa faca greva, chiar daca ei nu vor...
ȘtergereIo-s prea copil sa il fi prins, dar imi aduc aminte c-am vazut cateva santiere cu un soi de vagoane de dormit, pe vremea raposatului nea Nicu :)
RăspundețiȘtergereNu stiu cum s-ar face azi asa ceva. Nu doar Bumbesti Livezeni ci si canalul Panama sau Suez, tunelul Mont Blanc si alte lucruri care au ramas. Chiar as fi curios sa aflu, ar sta toti la hotel 3 sau 4 stele, ar bea visischi si n-ar mai fi accidente?
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereA zis cam așa: Nu o să reușiți să vopsiți în 25 de ani tot ce a făcut tata...
RăspundețiȘtergereSi au vopsit ceva?
Ștergere