miercuri, 21 noiembrie 2012

Avem nevoie de urât...

(publicat pe 10 iunie 2009 si din nou azi, pentru Elly)

... ca sa ne bucuram mai mult de frumos. Frumosul este peste tot dar nu-l vedem mereu. Avem la fel nevoie sa fie din când în când întuneric ca sa ne putem desfata când iesim la lumina. Chiar dacǎ ne dor ochii, de fapt nu ne dor din cauza luminii, ci a întunericului dinainte. Ne este de folos noaptea ca sa ne putem trezi fericiti a douǎ zi. Şi dragostea este mai frumoasa ziua. Este bine când ne este frig ca sa ne lasam mângâiati de o raza calda. Macar un dusman sa învingem ca sa ne putem pretui apoi prietenii care ne-au ajutat. Sa ne doara rana unei tradari ca sa fim mai aproape de cei care-au ramas alǎturi de noi. Sa ne fie o scârba infinita de un ipocrit care ne lauda strâmb, ca sa-i putem multumi celui sincer care ne-a spus cǎ am gresit. Trebuie sa ne faca cineva rau ca sa aflam cât de mult bine suntem în stare sa facem noi. Sa simtim arsura minciunii altuia ca sa gasim drumul drept al adevarului nostru, chiar dacǎ uneori nu ne place.

Si sa ne calce pe nervi un tâmpit ca sa vedem cât de frumosi sunt oamenii normali.

32 de comentarii:

  1. Eu m-am gandit ca nu am avea nevoie de urat daca am fi mai disciplinati si ne-am ingadui sa ne bucuram de frumusete mai cu masura, mai rar, fara sa facem excese, fara a deveni addicted si ulterior toleranti fata de ea, (adica sa nu-si mai faca acelasi efect la aceeasi doza odata ce am devenit dependenti de ea ca si de heroina, Doamne fereste, de exemplu). Ca pe mine uneori uratenia, daca e chiar excesiv de suparatoare sau repetat intalnit in cale, chiar ajunge sa imi taie si cheful si abilitatea de a aprecia cum se cuvine frumusetea pe moment atunci cand inevitabil apare si ea, desi recunosc ca totusi asta ma si fereste tot in acel sens de a deveni addicted/dependent de frumusete...deci pana la urma ma gandesc ca o fi bine ca incaltamintea din Norvegia este chiar atat de inestetica...dar zau, nu mai rezist, trebuie sa ajung neaparat la Londra de Mos Nicolae, deoarece sa ma duc chiar in Italia nu prea indraznesc, ca nu cumva sa imi fie daunator un asemenea exces dupa atata deprivare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru încaltaminte e mai aproape sa mergi în Germania. Salamander si Otter Schultz sunt marci cunoscute !
      In rest ai dreptate, dar când vorbim de extreme, prea-urâtul te dezgusta, prea-frumosul se banalizeaza cu timpul. Toate ne sunt date pentru “uz”, nu pentru “abuz”.

      Ștergere
    2. Eu ma gandeam mai mult la ceva macar de gen Paul Smith, ca sa nu exagerez totusi cu Tod's sau Alberto Moretti, dar recunosc ca pt senzatie pur tactila si talpile de la incaltamintea sport Otter Schutz ar fi OK, daca sunt purtati desigur de altcineva, nu de mine, ca eu personal incerc sa nu ma deplasez prea departe de trotuare obisnuite, iar pt sala merg si Nike simpli. Salamander mi se par doar ceva mai calitativi decat urateniile care se gasesc si in Norvegia.

      Ștergere
    3. Constat ca esti un rafinat si foarte pretentios. Ma faci sa ma gândesc cu nostalgie la tenisii albi facuti la Dragasani!

      Ștergere
    4. Pai nu e pt achizitionat obligatoriu, e mai mult pt admirat, atins, etc...e un fetish adevarat, ce mai incolo si incoace ! De altfel, totusi daca ma decid sa cumpar o pereche de incaltaminte pt uz personal pe termen stabil mai lung, chiar doresc sa dureze mult mult de tot, ani de zile, sa fie si la fel de confortabili la prima purtare ca si la a suta purtare, si sa imi si placa si in prima zi si in a mia zi la fel de mult. O relatie destul de clar total erotica, ce ziceam mai sus ?!

      Ștergere
    5. Daca e sa ma duc în Anglia ca sa pipai niste pantofi, mai bine lipsa!

      Ștergere
    6. Cred ca in ciuda posibilei experiente anterioare legata de tenisii de Dragasani, nu ai avut experienta de nivel ascetic a austeritatii si deprivarii duse la maxim in ceea ce priveste pericolele consumerismului excesiv, pt ca daca ai fi avut-o poate ca ai fi reusit sa intelegi cum poate fi cineva manat sa calatoreasca pe distante lungi numai si pt a vedea si a atinge surse importante de hrana...spirituala in cazul meu, materiala in cazul vikingilor cu adevarat infometati din trecut. Zau, de cand am inceput sa ma adaptez cultural local, acum am reusit sa ma pun mai bine si in pielea acelor vikingi din trecut, si sa prefer aceleasi itinerarii luate de ei la inceputul Evului Mediu, si acum abia astept sa ma duc in Normandia si Anglia, ca pe coasta de est a SUA si in Polonia si pe marea Baltica am fost deja, iar Italia am lasat-o pe un pic mai tarziu, prin toamna viitoare.

      Ștergere
  2. Aparent, modelul de care vorbeşti seamănă cu cel al pedepselor şi recompenselor. Însă totul e o chestiune de gust şi de atitudine. Nu ştim cu adevărat ce e frumosul sau urâtul, dar ne comportăm după cum am fost învăţaţi.

    Iar alternanţa celor 2 valenţe are dpdv psihologic un singur merit: întârzie sau opreşte fenomenul de adaptare senzorială/estetică/existenţială, care ne-ar duce la atenuarea sensibilităţii, la aplatizarea emoţională şi lehamitea existenţială. Chit că nu-mi convine, admit că până acum a fost un "motor" care a funcţionat bine, ajutând la supravieţuirea speciei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e un model si cu atât mai putin modelul meu. El exista si cred ca e unicul care functioneaza real. Iar alternanta nu trebuie sa fie obligatoriu perceptibila si previzibila. Daca am avut azi o zi proasta e absurd sa cred ca mâine va fi buna. Dimpotriva s-ar putea sa fie si mai proasta, una la mâna pentru ca vine “caderea de dupa“ si pe urma pentru ca stai si te tot întrebi “cum s-a putut sa mi se întâmple MIE asa ceva ? “. Cred ca întelegi mai bine si mai mult decât am vrut eu sa spun… :))

      Ștergere
    2. Ba e un model. Dar din fericire nu e modelul nostru. Ne precede şi ne urmează. :)

      Şi lui "MIE" al meu i se întâmplă tot felul de chestii incredibile, aşa că m-am resemnat. Nu, chiar nimic nu mă mai miră. Câteodată e al naibii de frumos. Alteori, întâmplarea e sinistră.
      :)

      Ștergere
    3. Am vrut sa spun ca e cava ca la daltonisti: nu conteaza ce culoare vede fiecare, tot doua sunt. La fel urâtul si frumosul, difera cum spui în functie de gust, educatie.
      Daca încep si cu "lupta contrariilor" care este sursa de progres, am luat-o razna rau! :)))

      Ștergere
    4. Acu', că ai explicat, îţi dau dreptate.

      Nuuuu, nu-ncepe, teee rooggg!!!! :))
      (Am glumit!)
      Oricum ne aflăm în mijlocul acestei lupte. Eu, una, m-am săturat de ea. Aş vrea să împac contrariile, dar nu ştiu cum. Sau aş părăsi universul acesta pentru unul mai puţin controversat şi controversant. Dar nu cunosc niciun mijloc de locomoţie care să mă poarte "dincolo" în condiţii de siguranţă şi integritate.

      Ștergere
    5. Atunci ne oprim aici. "Dincolo" o sa ne poarte oricum cineva, odata, în siguranta, probabil integri, garantat si în plus gratis. Ma rog, o sa plateasca familia.

      Ștergere
    6. Nimic nu e gratis. Şi nici integritatea nu e garantată.
      Mă gândeam astăzi, app de faptul că in orice rău e şi un bine, că am ajuns să-mi fie mai urât de "aici" decât mi-era frică de "dincolo". Trebuie că e şi asta o realizare! :))

      Ștergere
    7. Ar mai fi calatoria în timp, nu stiu daca se mai face, dar oricum e scumpa!
      Ti-o ofer cu placere, daca macar lamurim ceva...

      Ștergere
  3. trebuie sa ne raportam...sa raportam la ceva/cineva, mereu...repere..termene de comparatii...altfel am bajbai in neant..lumina exista ptr ca exista intuneric..adevar exista ptr ca exista minciuna...s.a.m.d...
    mie nu-mi plac oamenii urati..adica acea uratenie care vine din interior..usor de recunoscut..dupa ochi..dupa strambatura fetei in zambet...
    nici nu fac poze la "urat"...
    sunt multi cei care sunt atrasi chiar de uratenia fiintelor...atrasi de tern...
    interesanta tema propui aici...si foarte multe de spus..analizat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul tau m-a facut sa ma gandesc ca trebuie neparat sa existe si fetishishti ai uratului, care pot fi tolerati de societate chiar ff bine, daca nu se angajeaza in a face vreun rau cuiva si parafilia lor nu e descrisa printre cele criminale plus daca isi desfasoara activitatile in mod consensual, daca e vorba de 2 persoane adulte, dintre care una deosebit de urata, indiferent de daca e urata exterior sau interior sau in ambele sensuri. Insa, din pacate nu am gasit termenul exact folosit pt acest fetish in lista de parafilii de pe wikipedia.

      Incercand, fara succes, sa gasesc termenul pt fetishism-ul uratului macar pe Google, am aflat in schimb ca tocmai recent, in octombrie ac criticul cultural Stephen Bailey a publicat o carte, Ugly: the Aesthetics of Everything, punand, printre altele, si aceasta intrebare, "daca nu ar exista uratul oare ar exista frumosul ?" http://www.stephenbayley.com/w/ugly-the-aesthetics-of-everything

      Ștergere
    2. Sau întunericul îl vezi când nu mai este lumina. Vezi Sorina, depinde si la cine / ce te raportezi. Daca m-as compara mereu cu un tâmpit as fi extraordinar. Si aflu asta abia acum… In ultimul timp ma compar mai mult cu mine… si câteodata nu-mi place. Ca sa ma dau “cult“, Voltaire zicea ca cel mai greu e sa te confrunti cu tine : te afli în ambele tabere.
      Nu ma asteptam ca de la un text publicat acum aproape patru ani sa se ajunga aici…

      Ștergere
    3. Tu ai putea face un tratat Rodolfo! De fapt eu am scris câteva rânduri aflându-ma probabil într-una din zilele mele proaste din 2009. La vremea respectiva n-a interesat prea mult.
      Nu m-am gândit la niciun fel de fetisisti, parerea mea este ca ambele feluri de fetisisti sunt cazuri patologice, când se depaseste o limita desigur. Altfel sunt si au fost o multime de indivizi angajati în activitati utile societatii unei epoci, începând cu calaii si terminând cu autopsierii sau vidanjorii de azi. Nu poti spune ca faci asta cu placere sau ca ar fi vreo frumusete în aceste întreprinderi.
      Cât despre Domnul Bailey, revendic întâietatea : ceea ce el întreaba în anul de gratie 2012, eu am afirmat cu trei ani înainte…:))

      Ștergere
    4. sub soare este loc ptr fiecare...
      mie nu-mi place uratul, that's it, il accept dar nu-l "savurez"...
      il ocolesc ..ignor...de fapt imi place tot ce nu depaseste limita "normalului" meu si nu ma compar niciodata cu nimeni..poate de la un surplus de orgoliu mi se trage...iar ca sa te confrunti cu tine, trebuie sa te cunosti bine, foarte bine , ceea ce putini oameni reusesc...

      Ștergere
    5. Cui îi place? Ce e normalul? Orgoliul e necesar? Pâna unde?
      Ziceai ca ma bag eu în chestii complicate...

      Ștergere
  4. Ma bucur ca te-am inspirat sa repostezi acest text. E frumos, imi place.
    Sper insa ca nu faci o paralela intre ideile din textul meu si cele de aici. Nu au nicio legatura, textele noastre exprima idei cu totul diferite.
    Inclin sa cred ca, desi am scris si explicat mult in acea postare, nu m-am facut inteleasa in totalitate...
    Subliniez ca: Nu ma pasioneaza nefericirea, daca asta s-a inteles. Insa nici povestile fortat fericite nu-mi plac :) Internetul si literatura de doi bani sunt pline de ele. Literatura motivationala ma imbolnaveste, tine oamenii intr-o plasa de iluzii caldute. Nu asa vad eu viata, nu asa e viata. Eu o vad chiar foarte frumoasa de fapt, vad in jur multi oameni frumosi, natura minunata. Priveste postarile mele de fotografie! Lumea prin ochii mei e foarte frumoasa, plina de lumina si culoare. Cu toate astea, un singur lucru nu postez. Oameni in fotografii. Am motive foarte intemeiate si foarte speciale. Pe care le-am explicat candva, intr-o postare.
    Si in legatura cu finalurile, chiar am subliniat ca prefer un final deschis, e mult mai ofertant :) In acest fel, imaginatia mea poate sa zboare. Toate astea numai pe un om pesimist nu-l pot caracteriza...dar nici prea optimista nu sunt pentru ca sunt foarte realista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca am înteles ce ai spus, am si pus un comentariu. Nu cumva lumea pe care o arati tu ALTOR OCHI e frumoasa si optimista ? Pentru ca lumea, din pacate, nu este nici cum ai vrea tu, nici eu, nici nimeni, ea este asa cum este. Aici nu trebuie sa ne amagim ci doar sa acceptam ca exista urâtul, independent de vointa noastra, important este sa ne detasam si sa nu ne afecteze (prea tare !). Din 2009 pâna azi mi s-au întâmplat destule lucruri care m-au facut sa vad ca cele zece rânduri banale pe care le-am scris atunci sunt de fapt altceva.
      Bineînteles ca si eu prefer optimismul : “mai bine sa fii optimist si sa nu ai dreptate, decât pesimist si sa ai ! “.

      Ștergere
    2. Am fost inteleasa doar partial. Asta e, nu poti fi niciodata in totalitate inteles. :)
      Ma amuza insa putin ce-mi spui. Cum ca lumea pe care o arat e frumoasa si optimista. Nu, nu e asa, poate doar in poze. Toti imi spun sa fiu optimista, ca va fi bine, ca....bla-bla...si imi spun ca-s prea trista si ca si povestile mele sunt triste.
      Mi s-au intamplat lucruri greu de inteles. Altfel acest blog nu ar fi existat si nu ne-am fi cunoscut. Am luat viata de la zero...aproape de la zero.
      Mai nimeni nu stie, nu intelege ca am fost in infern. Si inca zambesc... inca am aceasta putere. Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu...
      Blogul meu vreau sa ma arate pe mine, cum gandesc, cum sunt. Nu vreau sa fie ceva pe placul cuiva... :) Vreau sa-mi permit sa fiu trista, nefericita...asa cum ma simt.

      Ștergere
    3. Sa te întorci din infern si pe urma sa spui "(lumea) eu o vad chiar foarte frumoasa de fapt, vad in jur multi oameni frumosi, natura minunata", înseamna ca esti tare si puternica!

      Ștergere
    4. Se prea poate sa fiu... n-am fost insa pentru mine ci pentru familie...
      Multumesc mult pentru "dialog". Chiar iti multumesc. :)

      Ștergere
    5. Esti tare în primul rând pentru tine si pe urma pentru cine te iubeste! Succes si curaj!!!

      Ștergere
  5. ai pedalat frumos si realist pe celebrul "nu exista intuneric,exista doar absenta luminii"...
    apreciem prin comparatie de cele mai multe ori,asa suntem construiti,totul e sa nu o facem superficial...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Starea normala este de întuneric Pandhora. Lumina vine de la ceva în plus : o lumânare, soare sau un suflet frumos. Fara toate astea ar fi în continuare bezna. Noi ne-am obisnuit sa credem invers, a durat mult, dar a meritat…

      Ștergere
    2. Uite ca eu efectiv NU STIU daca ai dreptate. Pe undeva, mie imi place sa cred ca starea primordiala este una luminoasa, si ca intunericul a aparut ulterior ei prin disparitii de lumina din loc in loc. De altfel si gaurile negre reprezinta o faza finala in evolutia unei stele, nu una de inceput. Dar desigur ca e o speculatie cam aiurea de gen ou sau gaina.

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!