sâmbătă, 8 decembrie 2012

Happy weekend (20) - Exerciţiu de imaginatie

Elly spune ca nu are inspiratie. Nu s-ar spune. Dar mi-am adus aminte ca m-am gândit si eu la asta acum câtva timp:

Incǎ eram relaxaţi, mai erau câteva minute pânǎ sǎ înceapǎ. Mǎ uitam pe o ciornǎ pe care aveam notate nişte cifre. “La urma urmei ce se poate întâmpla? Doar trebuie sǎ spun câte ceva din ce facem zilnic la institut de câţiva ani buni. Dar dacǎ mǎ blochez? Gǎseşte redactorul o soluţie, el e versat şi i s-au întâmplat tot felul de chestii de când face meseria asta. Şi pe urmǎ mai este un invitat, un academician care oricând poate umple timpul cu ceva.” Dincolo de geamul mare cu sticlǎ groasǎ era D-na S., şefa redacţiei cu care vorbisem puţin înainte de emisiune şi o tânǎrǎ care fǎcea niste semne. Mai era un minut. Mǎ uitam la ceasul imens de pe perete, lângǎ geamul acela mare. Stirile pe scurt erau pe terminate. Dupǎ asta venea ora exactǎ: “La al cincilea semnal va fi apǎ caldǎ. Bip, bip... A fost apǎ caldǎ”. Ehe, asta era pe vremuri...

Trebuie sǎ fie cumplit sǎ ai o rubrica zilnicǎ în ziar şi sǎ te trezeşti într-o bunǎ zi în panǎ de idei. Sau mai rǎu, la radio, sǎ fii obligat sǎ faci, tot zilnic, o emisiune. Mǎ uitam la moderator, îşi rǎsfoia liniştit nişte hârtii. Lângǎ mine academicianul, calm, absent, pentru el era sigur o pierdere de timp. Eu continuam sǎ mǎ gândesc la ce s-ar putea întâmpla dacǎ... Secundele trec, trebuie sǎ spui ceva şi-ţi dai seama cǎ eşti gol, nu ştii cum sǎ începi. De exemplu eu, oare ce-aş face? Pǎi..., habar n-am, cred cǎ aş spune exact ce se întâmplǎ.

“Dragi ascultǎtori, de când am început sǎ fac aceastǎ emisiune mǎ tot gândesc ce s-ar întâmpla oare în ziua când dupǎ generic mi-aş da seama cǎ n-am nimic de spus. Nici cea mai micǎ idee, astǎzi sunt total neinspirat. Stiu doar cǎ trebuie sǎ umplu trei minute pânǎ când pot da drumul la prima publicitate sau la o melodie. E dimineaţǎ, dumneavoastrǎ aveţi treabǎ, un duş, micul dejun, copiii care trebuie trimişi sau duşi la şcoalǎ, vǎ mai puneţi ordine în ce aveţi de fǎcut fiecare la birou, oare în ce toane or fi şefii dumneavoastrǎ azi, poate chiar în clipa asta aleargǎ şi ei prin casǎ dupǎ copii sǎ-i punǎ în mişcare mai repede, legându-si cravata cu o mânǎ şi cu cealaltǎ gândindu-se cǎ sunt chemaţi la minister, “oare de ce mǎ cheamǎ?”, vedeţi, au şi ei şefii lor... Pe urmǎ ce cumpǎrǎturi sǎ faceţi disearǎ înainte de a ajunge din nou acasǎ. Dar sunt unii care chiar stau şi ascultǎ ce spun. Şi eu ce spun? Deocamdatǎ n-am spus nimic, din trei minute au mai rams douǎ şi mie tot nu mi-a venit nici o idee. Ziaristul care are de fǎcut articolul de fond pentru mâine, dacǎ nu-i merge mintea acuma, mai stǎ un pic, se plimbǎ, bea o bere, pardon, o cafea şi la urma urmei poate lucra şi la noapte. Dar eu, eu trebuie sa spun ACUM ceva, dacǎ nu foarte profund, mǎcar ceva care sǎ vǎ facǎ sǎ râdeţi, ǎsta-i rolul emisiunii de fapt, sǎ vǎ treacǎ vremea mai uşor în timp ce dumneavoastrǎ faceţi ce faceţi de obicei dimineaţa. Da, dumneavoastrǎ faceţi ce faceţi de obicei, eu în fiecare zi trebuie sǎ spun altceva. Cum mi-ar sta sǎ vorbesc şi azi ce-am vorbit ieri? Poate unii nici nu şi-ar da seama, mai ştiţi ce vǎ povesteam ieri? Parcǎ eu mai ştiu? Dar unii chiar ascultǎ. Cred cǎ am mai spus asta adineauri. Şi atunci? Nu-i mai bine sǎ fiu sincer, de fapt şi acesta este un subiect? Sunt complet blocat şi atunci bat câmpii ca sǎ treacǎ timpul. Sau aş putea fi ... şmecher, îmi cer scuze, n-am gǎsit alt cuvânt, şi sǎ vǎ spun cǎ nici nu sunt în panǎ de idei şi cǎ de fapt la asta m-am gândit chiar de la început. E un fel de a vǎ vorbi despre meseria mea. Şi astfel nici nu risc vreo penalizare din partea şefilor. Cǎ am şi eu şefii mei... O sǎ spunǎ chiar cǎ sunt “original”. Profit cǎ sunt la radio şi nu la TV şi pot sǎ mǎ uit la ceas, a mai trecut un minut. Bine cǎ nu mǎ apucǎ un râs din acela fǎrǎ motiv. La unii s-a mai întâmplat. Asta-i chiar mai rǎu. Sǎ ai de spus ceva serios, sǎ anunţi o veste proastǎ şi sǎ-ţi vinǎ sǎ râzi. Din senin. De fapt e un râs nervos dar cu atât mai greu de stǎpânit. Nu, mie nu-mi vine sǎ râd, realitatea-i cǎ-s de plâns. Noroc cǎ mai am câteva secunde şi pe urmǎ trebuie sǎ-mi vinǎ vreo idee în timp ce o sǎ ascultaţi o melodie, sper cu mai mult interes decât pe mine. Numai de-ar fi un cântec mai lung, nu ştiu ce-or fi ales colegele mele sǎ punǎ, ei, nu chiar o operǎ rock, pentru Jesus Christ Superstar n-ar ajunge toatǎ emisiunea, dar nici Macarale. Şi culmea-i ca Macarale chiar îmi place, e un cântec optimist, numai bun ca sǎ-ţi începi o zi: “Macarale, râd în soare argintii macarale / In zori de zi ... O macara încetinel mi-a adus un bileţel / Il prind iute şi-l citesc: / Spor la lucru şi te iubesc". Doamnelor şi domnilor, prima melodie pe ziua de azi...”. Şi urmeazǎ sǎ fac semnul acela cu arǎtǎtorul întins înspre regie care trebuie sǎ-mi taie microfonul şi sǎ punǎ... Cum? Chiar Macarale? M-am trezit zâmbind din visare pentru cǎ cineva chiar începuse sǎ vorbeascǎ.

Doamnelor, Domnişoarelor şi Domnilor, astǎzi o sa discutǎm despre un subiect foarte actual: Informatizarea învǎţǎmântului. Invitaţii mei sunt... Ca sǎ trecem direct la problemǎ, iatǎ prima mea întrebare: credeţi cǎ este un demers util?”. Şi tace. Eu tac cu respect, aşteptând sǎ înceapǎ academicianul. Care tace şi el, ca şi cum nici n-ar fi auzit întrebarea. Moderatorul începe sǎ dea din mâini, hai, hai! La asta nu m-am gândit, la radio poţi face orice gesturi vrei, dar nu poţi nici sǎ şopteşti ceva pe-alǎturi. Mǎ uit la academician care se uitǎ şi el la mine şi continuǎ sǎ tacǎ. “Dacǎ-mi permiteţi, bunǎ dimineaţa, aş putea sǎ încep eu spunându-vǎ câte ceva din experienţa pe care o avem de câţiva ani încoace la Institutul de...

18 comentarii:

  1. Cred ca la mine au trecut mai mult de 3 minute de cand citesc aici ce ai scris asa ca mai bine ies la zapada! :))
    Happy Weekend!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trei minute erau doar ce gândeam eu atunci, fara introducere. Am cronometrat...

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. De obicei eu le fac pe amândoua o data, adica gândesc cu voce tare, ce-i în gusa-i si-n capusa, ce am în cap dau pe goarna, cum vrei s-o iei, sunt ceva mai "abrupt" din fire, ceea ce mi-a adus nu de putine ori oarece disconforturi.
      Mare, vrei sa spui "gura mare", dar acolo eram la Radio si nu vorbeam decât întrebat...

      Ștergere
  3. Amuzant... Sa stii ca intrebari de genul acesta mi-am pus de multe ori relativ la ceea ce ar trebui sa faca, ce sa vorbeasca cei care au emisiuni radio-tv...:)

    Acest text se potriveste ca o manusa cu ceea ce am scris eu. Eu am exagerat azi, desigur, am intotdeauna cateva idei, nu foarte conturate, insa nu reusesc sa ma hotarasc exact decat in ultima clipa. Asa patesc cu multe postari, si cu cele la care am tema impusa. La fel, am cateva idei, si am schitate doua-trei versiuni de idee. Uneori unele raman asa, in draft, nu mai vad lumina niciodata. Am, la fel, idei de texte si chiar texte nefinalizate, cam tot pe atatea cate deja am publicat pana acum :)) Daca nu chiar ceva mai multe ;)

    Happy Weekend!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Textul asta îl publicasem acum vreo doi ani, dar mi-ai spus ca se practica repostarea. Mi-am adus aminte de el citind dimineata ce-ai pus tu de Happy Weekend si mi-am zis ca e prea mare coincidenta ca sa nu o valorific.
      Succes mâine!!

      Ștergere
  4. Experienşa îmbogăţeşte fiinţa. Aşa că, eşti un om bogat! :))
    Weekend cât mai plăcut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut un coleg de serviciu care spunea "nu sunt grozav de destept, dar am o mare experienta", el fiind cu vreo 20 de ani mai... "experimentat" ca mine. Mi-a venit si mie rândul sa spun la fel. As fi preferat sa învat numai din experiente frumoase, dar nu le poti evita nici pe celelalte.
      Weekend frumos si ... spornic!!

      Ștergere
  5. mda...trac ?! lipsa de experienta ?!
    mi-am amintit acum ca eu in direct nu am fost niciodata...doar inregistrari.. imi era usor sa ma opresc si sa strig "Gigi, taie...reluam!!!!!"
    imi permiti un sfat ? in blog nu trebuie sa pui mai mult de 10-15 randuri...daca "spusele" sunt multe si nu se pot comprima, atunci le desparti in episoade... si faci mai multe postari...asta-i blogul...o "chestie" usoara de seara sau dim, la cafa...
    W-end linistit...si cu ninsoare...
    aici e inca toamna...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Normal ca si una si alta, doar nu-i meseria mea sa fac emisiuni la radio sau sa ies pe sticla!
      Despre 10-15 rânduri, poate ar fi mai bine sa fie asa, dar daca se poate. Textul de mai sus nu cred ca putea fi rupt în doua. Au mai fost texte lungi si vor mai fi. Si fac si seriale...
      Cred ca singura regula pe blog este ca nu e nicio regula, decât o decenta autoimpusa. Acum câteva saptamâni multa lume de aici spunea de ce se afla pe blog si chiar am aflat lucruri interesante.

      Ștergere
  6. foarte fain, Dan. nu mi s-a părut prea lung, aşa cum scrie cineva mai sus.
    weekend mmm duminică minunată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Saru' mâna, cel mai usor este sa povestesti ceva ce ti s-a întâmplat cu adevarat.
      Duminica a fost buna, acum ma distrez la TV-urile românesti... Savuros!!
      O saptamâna usoara!

      Ștergere
  7. Ehei, dar ia să fii profesor și să-i și vezi pe ”ascultătorii” din bănci cum se uită în gura ta și așteaptă să vorbești, iar tu, ori ești începător și nu știi cum să începi, ori ești după chef și n-ai chef, ori te doare burta de îți vine să te lungești pe jos etc.etc. ! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am vazut pe Moisil tinând un curs fara sa fi fost deloc pregatit sau fiind dupa chef.
      Peste câtiva ani, în aceleasi conditii eu le-am dat studentilor o lucrare de control la seminar.

      Ștergere
    2. Hihi, te-ai descurcat ! :))

      Ștergere
    3. Si le-am spus ca pot sa si copie. Oricum ar fi copiat, numai sa nu fi ramas cu impresia ca m-au fraierit!

      Ștergere
  8. Macarale, da... Nu era mai simpla viata pe vremea aia, Dane? Cred ca ai mei nici nu se cunosteau atunci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viata ne-o complicam noi, noi omenirea, si pe urma ne plângem ca suntem stresati. Asta în cel mai bun caz, ca s-ar putea si mai rau, sa plânga altii dupa noi... Asa e, ai dreptate.

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!