Albastra (6)

Intr-adevar, cum spuneam data trecuta, dupa vreo doua zile am plecat spre Franta. N-aveam de unde sa stiu ca ce-am povestit acolo a fost începutul unui lung sir de donatii pe care le-am facut institutiilor statului si chiar altor state, prin intermediul reprezentantilor lor relativ legali. Era primul drum lung cu masina pe care-l faceam singur. N-aveam nici GPS, pe-atunci nu erau, dar aveam harti cu toate satucele de pe drum. La venire statuse Nana lânga mine cu albumul de harti Michelin în brate si-mi spunea mereu: “AR FI trebuit sa iesi pe sortie-ul ala, na ca am trecut de el!”. Acuma “Sortie” era destul de clar în Franta sau Belgia, dar în Germania toate iesirile de pe autostrada duceau catre “Ausgang” care nu era pe harta. In Austria la fel… Nu mai spun de Ungaria unde vedeai peste tot “Kijarat”! Ne-am prins totusi pâna la urma, dupa câteva tari…

Prima dovada ca nu eram de capul meu mi-a servit-o un român de-al nostru. Eram prin Vâlcea, abia trecusem de “Dealul Negru” si am depasit un camion parasit care statea la marginea drumului. Dupa camion, un politist, gras, transpirat, cu sapca data pe spate, se facuse ora prânzului, era cald si i-o fi fost si foame:
- Ce faci taticu’?
- Multumesc bine, plec în vacanta!
- Pai asa mergi?
- Cum adica?
- Pai nu vezi c-ai depasit pe trecerea de pietoni?
- Pai asta ce face parcat pe trecerea de pietoni? Ma uitasem, zebra era stearsa complet iar indicatorul ascuns de camion.
- Asta-i alta chestie, îl iau si pe el când o veni! De ieri îl astept!
- Pai ce era sa fac, sa-l astept si eu sa vina? Am de mers 2000 de kilometri.

El o tinea pe-a lui, eu pe-a mea, pâna la urma o hârtie de 50 000 a rezolvat problema, dar omul meu era vizibil nemultumit si usor deprimat, cât mi-am dat eu seama:
- Daca am parte azi numai de clienti ca tine stau degeaba sa ma bata soarele-n cap, a mai apucat el sa spuna resemnat…
- Las’ ca vine si asta cu camionul într-o buna zi, zic eu cu ceva mai mult curaj, pân-atunci îl mai depasesc câtiva daca esti pe faza si la urma urmei i-ai luat, nu i-ai dat, am filozofat eu în timp ce dadeam mâna cu el, ca sa-l îmbarbatez cumva înainte de plecare… Ramânea iar singur fata-n fata cu infractionalitatea.

Ciudata chestie, vazusem deja la politistul de la ProTV, acuma la asta din Vâlcea si aveam sa constat si cu altii, se leaga complicitati si prietenii de nezdruncinat între borfas si omul legii dupa ce-ti dai obolul, mai mult sau mai putin oficial. Sa fie asta sindromul Stockholm?

Crossroads