marți, 3 decembrie 2013

Fakes si scalâmbaieli


... si cam cum era prin anii '80:

Goodbye Blue Sky


La Sorin ascultati numai originale.
Publié par à l'adresse

12 comentarii:

  1. Spunsieu3 decembrie 2013 la 19:12

    Nu stiam melodia...mi-a placut tare mult!

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim4 decembrie 2013 la 06:08

    si cand te gandesti ca-n acei ani de muzica buna, prezentata de Cornel Chiriac...si cine naiba mai stie de unde faceam rost de "ea"..nu vedeam interpretii decat prin cine stie ce poze din reviste..si alea..greu de procurat..cand am vazut prima oara Pink Floyd, in concert, era pe la sfarsitul anilor '80...la video :)
    ce "seniori" suntem...(ca aici "babalicii basinosi si expirati" din Romania...se numesc "seniori")...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dan4 decembrie 2013 la 22:53

      Si de ce nu sunt "babalicii basinosi si expirati" din România seniori? Ca si aia din America probabil si sigur ca astia de aici. Numai ca aici chiar si aia mai tineri tin la sanatate si dau raul afara, la birou, în magazine, pe strada, unde le vine... Iar râgâitul este un compliment pentru gazda, înseamna ca i-a placut mâncarea... Sa stii ca românii sunt seniori.

      Ștergere
    2. Anonim5 decembrie 2013 la 02:56

      in Romania cam asa se vorbeste despre cei trecuti de 50 de ani...mie-mi ziceau foarte des la serviciu..."hai babaciune iesi la pensie, elibereaza biroul"...pe trecerea de pietoni "ce faci mamaie, hai misca-te mai repede...moartea te cauta pe acasa si umbli dezlegata"...sau la magazine "uite si la expirata asta ce bluze isi allege"....
      se vede ca in ultimii ani ai fost prin tara doar in vizita... :))))

      Ștergere
    3. Dan5 decembrie 2013 la 21:29

      Si aici se vorbeste la fel si suntem sapati la greu. Si totusi ne numesc seniori. Chestie de vârsta, nu de cât suntem de zaharisiti. La fel e si în România.

      Ștergere
  3. DaenIris4 decembrie 2013 la 07:43

    Bună dimineaţa, Dan. Mă bucur să te văd zâmbind (in poza de la avatar, adicătelea).

    Păi da, se poate spune că spectacolul a "câştigat" (?!) la capitolul tehnică şi a cam pierdut la capitolul claritate şi sensibilitate. Ce vrei, la oameni noi-muzici noi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dan4 decembrie 2013 la 23:08

      Ei, zâmbeam si eu pe sub mustata...
      Ce nu-mi place mie este ca la spectacole de genul asta, cu multi invitati cunoscuti, fiecare din ei face tot ce poate ca sa iasa în evidenta ca si cum ar fi singur pe scena, în loc sa se topeasca în show si sa serveasca ideea si mesajul lui.

      Ștergere
    2. DaenIris5 decembrie 2013 la 07:09

      Da, erai precum Gânditorul lui Rodin. Zâmbeai ca un înţelept care ştie el ce ştie... :D
      Cât despre spectacolele cu pricina, probabil că totul ţine de psihologia artistului. În general. La urma-urmei e vorba de competiţie, de una care se resimte mai acut atunci când artistul se află in preajma altor artişti valoroşi.

      Ștergere
    3. Dan5 decembrie 2013 la 21:21

      Câte stiu..., nici eu nu mai stiu.
      Competitie zici? Eu stiu... Când esti deja vedeta pe felia ta si esti invitat de onoare la un eveniment mai rar respecti regulile casei, ca orice invitat. Sinead O'Connor (va urma si ea) nu avea nevoie de apropierea de Roger Waters ca sa fie si mai vedeta. Poate unora le place sa arati si o alta interpretare a mesajului "The Wall". Mie nu, si sunt destul de interesat de povestea acestei trupe.

      Ștergere
  4. Sorin4 decembrie 2013 la 10:48

    Frumoasa prezentarea ta ,mi-a facut mare plăcere să ascult piesa!
    Multe salutari Dan-e!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dan4 decembrie 2013 la 22:55

      O sa mai caut si alte "contraste" de astea.
      Seara buna Sorine!

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)