Mâncăciosul Temporal de mici: Reflexii... în ocean

joi, 6 martie 2014

Reflexii... în ocean

"Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta..."

Eu, cu tine Sorin-e si cu ceilalti suntem deci noi.

27 de comentarii:

Anonim7 martie 2014 la 05:20
Prin care trece albă regina nopţii moartă....
ce imagine superba...ce lumina...ce culoare...!!!
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Zina7 martie 2014 la 07:20
O fotografie excelentă, îmi dai voie să o preiau pe blogul meu ? Cu linkul de rigoare, desigur. Aș publica-o în pagina de jurnal de luni.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anonim7 martie 2014 la 09:55
pune si tu un buton de like . Ca sa stau cu mouse-ul pe blog la tine:)
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
pandhora7 martie 2014 la 10:05
o reflexie plina de roamantism, un romantism aproape alb-negru...
am o slabiciune pentru fotografiile alb-negru :)
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Iulisa7 martie 2014 la 10:48
Superb,cadru feeric,dulce minune!
Imagine ce te indeamna la meditatii romantice!
O zi frumoasa,Dan-e!
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Sorin I.7 martie 2014 la 22:20
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!

Mihai Eminescu-Floare albastra

Multe salutari Dan-e!
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Iulisa7 martie 2014 la 22:24
FLOARE ALBASTRA

Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vietii mele.

In zadar râuri de soare
Gramadesti-n a ta gândire
Si câmpiile asire
Si întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

Hai în codrul cu verdeata,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca sta sa se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Lânga balta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie
S-apoi cine treaba are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gât.

Pe carare-n bolti de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?

Inc-o gura si dispare...
Ca un stâlp eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

................................................

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!

M eminescu.

Dan-e dar te asigur ca inca nu s-a dus ,dulcea minune .
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
DaenIris10 martie 2014 la 08:22
"Dulcea minune" a zbughit-o mişeleşte prin poarta cerului uitată deschisă?
:)
Da, foarte probabil.

Imaginea imi aminteşte de un vortex. Şi adevărul este că aş şterge-o spre un alt univers unde s-o iau da capo.
Trist, nu?
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri