Lampa

Eram copil si-mi petreceam vacantele, mai ales vara, la bunicii din partea mamei, la Podu-Iloaiei, lânga Iasi. Bunicul meu avea o bucata de vie pe un deal, înca nu-i venise ideea s-o dea la stat, era deci înainte de ’58. Si cum toata lumina venea încet, încet de la rasarit, o data cu crivatul iarna, înca nu patrunsese peste tot. Din ce spunea Lenin ca era comunismul, puterea sovietelor plus electricitate, electricitatea nu ajunsese înca la tara, în schimb puterea sovietelor, varianta romaneasca, era peste tot, dupa cum mi-am dat seama multi ani dupa aceea. 

Asa ca seara bunica aprindea lampile prin casa. Era un întreg ritual: începea cu stersul sticlelor care ramasesera afumate de cu seara. Am încercat si eu o data: când am bagat stergarul pe o parte ca sa-l scot pe dincolo, asa cum facea bunica, bineinteles ca s-a spart, sticla era foarte subtire. Astfel, pe lista deja lunga a lucrurilor care-mi erau interzise s-a mai adaugat unul. Pe urma mai punea gaz acolo unde era nevoie, iar la sfârsit taia cu o foarfeca marginea fitilului ars si mai tragea putin de el în sus. Restul ramânea în lampa, încolacit si nemiscat cum vazusem eu serpii în borcane la muzeu. Fitilul nou era alb si îmbibat, sticla curata iar gazul galben si transparent, cu stralucire vie de chihlimbar. Toata pregatirea asta dura destul timp, asa ca bunica începea devreme, când înca lumea statea pe-afara, cu treaba. Era dupa aceea miracolul aprinderii. De la o flacaruie mica si plapânda, când punea sticla se lumina toata camera. A trebuit sa merg pe la scoli înalte ca sa pricep de ce.

Doar ungherele ascunse ale încaperii erau si mai întunecate ca înainte. Aveam sa înteleg ca nu voi întelege asta niciodata, mult mai târziu, cand am vazut cum Blaga a stiut sa puna câteva cuvinte pe aceeasi mirare : ” …cu razele ei albe luna / nu micsoreaza, ci tremuratoare / mareste si mai tare taina noptii”.

Am si acum una din lampi aici, acasa. Cu vasul pentru gaz facut din sticla groasa, verzuie si brobonita. Fara fitil si gazul auriu dinauntru parca n-ar avea viata. Si daca ar avea, cine s-o mai curete?