Când se apropia seara...

... si oboseam eram jegosi, arsi, negri si plini de sânge de parca veneam de la razboi. Atunci veneau si fetele: verisoara mea Carmen, mica tare saracuta, cam de vârsta lui Dadache si surorile lui Nicu, Ileana si Maricica, mai mari ca noi, nu mult, dar destul... Ne adunam în coliba noastra, sprijinita de un gard de strujeni, facuta din araci si acoperita cu toale vechi si cu ce mai gaseam prin casa (dupa ce gaseam noi nu mai gasea bunica si când gasea, nu mai folosea la nimic). Nu înteleg cum încapeam toti acolo. Dar era vremea “cinei” si ne era foame. Ileana si Maricica faceau ordine în toata multimea asta. Subtire, înalta si blonda, cu ochi decolorati de soare si de albastri ce erau, Ileana era ca o zvârluga. Cealalta, bruna, asezata si blânda asculta de sora-sa mai mica. Amândoua începusera sa îmboboceasca frumos dupa cum vedeam noi cu coada ochiului dar foarte clar, mai ales daca batea putin vântul, ele nebagând de seama ca erau prinse de treburile gospodariei. Respiram mai adânc, de oboseala sau de altceva, n-am sa stiu niciodata. Cu rosii, ceapa, usturoi, ardei, ceva zarzavat, castraveti (cum spuneam altadata “cumparaturile” le faceam noi baietii dimineata, prin gradini) si un castron ciobit fetele faceau cea mai buna salata pe care am mâncat-o vreodata. Pâine, mai mult uscata, era la discretie, ca bunica o dadea oricum la pasari, asta era baza de fapt. La o lampa cu gaz, într-o cratita sparta, cu câteva oua adunate de prin cuibare si cartofi scosi din pamânt faceam o amestecatura grozava, ca nu stiu ce nume sa-i dau. Mâncam toti, pe rând, cu aceeasi furculita stirba. Si-acum mai fac acasa sau mai cer la vreo cârciuma pe unde ma prinde foamea “cartofi prajiti cu ochiuri”, dar n-o sa mai fie niciodata ca atunci. Cartofii erau nespalati si prajiti pe jumatate, ca sa pastreze toate mineralele si vitaminele, ulei prea mult nu era si cât era curgea prin gaura, legumele erau chiar mai mult de cinci la numar, deci aveam, “avant la lettre”, o alimentatie rationala, dupa cum spun nutritionistii de azi. In plus era o deplina armonie între sexe, respect mutual, toata lumea muncea, nimeni nu facea greva, de feminism nici vorba, fetele nu ieseau în strada sa ceara egalitate ca oricum nu ieseam din vorba lor, problema copiilor si altele adiacente nu se puneau chiar daca ne jucam “de-a mama si de-a tata”, iar baietii nu doream sa ne însuram între noi, Doamne fereste!