In umbra unei chilii

O fatuca pedanta draga sufletului meu îmbatrânit în rele m-a facut sa ma gândesc la manastire. Nu, nu ca sa ma calugaresc, Doamne iarta-ma, ce-mi trece prin cap în postul Pastelui! M-am gândit la manastirea - manastirile pe unde am tot fost de când ma stiu baiat mare. La cele din Moldova si mai ales la Agapia. As scrie într-o buna zi mai mult, daca n-ar fi facut-o mai bine Hogas la vremea lui. La Agapia unde l-am ascultat într-o seara, mâncând noi la han niste maduvioare si bând un vin de surcele, pe actorul Nicolae Venias recitând din Eminescu (poti recita altceva acolo?) cu vocea lui ca un violoncel si spunându-ne apoi o epigrama ce-i fusese închinata lui de George Lesnea, coleg de generatie cu Brumaru. Mai vorbiram noi despre el, îti mai aduci aminte? Parca-l aud : “Azi pe Nicusor Venias / Il salut cu drag din Iasi...”. La Agapia unde l-am vazut într-o zi în cimitirul de pe vîrful dealului, fara sa ma sparii, tolanit printre morminte, cu imensa lui palarie alaturi, pe marele si pitorescul Stefan Bousca. Isi scapase privirea cautându-si inspiratia spre largul care se deschidea la picioarele noastre. La Agapia si la casa maicilor surori Dorneanu, în fata unei fântani acoperite azi de pamânt, ca si ele dealtfel, Epiharia si mai încoace Filofteia, unde am stat de atâtea ori. Sau la casa de alaturi si la sugubeata stapâna a locului, maicuta Emiliana, istorisindu-ne ajungerea ei la manastire, copila fiind, cu o papusa în brate pe care a pus-o pe clipocitul pârâului si a privit-o lung apoi cum se ducea la vale, cu copilaria ei împreuna. Care a aflat între timp destula franceza si de altele lumesti ca sa-i spuna unui frantuz gazduit de ea, seara la ora la care orataniile vin acasa, pe limba lui, “sa bage gaina-n curte”, cu un zâmbet pisicher înflorit în coltul gurii si repede acoperit cu coltul basmalei, în gestul acela asa de curat. Sau la alta casa în care iar am stat si la maicile Versavia si Fevronia. La drumul de la Agapia la Varatec unde, odata ajuns la cumpana apelor, vezi “padurea de argint”, un pâlc de mesteceni departe, lânga Filioara. Si la pestera Sfintei Cuvioase Teodora si la serbeturile facute de maici. Si câte altele nu-mi vin acum în minte… Iar seara, în racoarea camerei cu peretii acoperiti de covoare, icoane si candele (negresit aprinse) mintea-ti poate nascoci orice vise Duduca, doar sa nu uiti sa-ti acoperi zâmbetul cu o broboada…