luni, 8 iunie 2009

...si m-am tras cu avionul de la Baneasa la Charleroi...

…obosit dupa atâtea nopti de “dezbateri“, suparat – cu o seara înainte fusese furtuna aceea teribila la Bucuresti si o creanga cazuse peste masina închiriata a colegului meu venit tocmai din Australia facându-i praf capota motorului, din fericire totusi mergea, m-a si adus la aeroport, el a mai ramas la mine câteva zile, asa l-am obligat sa vina la noi si în Franta, sa-mi dea cheile, nu?, iar o sa “câstigam” vreo doua nopti, mai avem niste resturi de povestit – suparat ca plecam, suparat ca totul fusese atât de frumos, suparat ca plecam de-acasa, bucuros ca plecam acasa. Unde-i acasa, pâna la urma? Grea întrebare, adica întrebarea-i simpla, raspunsul e greu. Filosofie de doi bani... M-am cam saturat de avioane. Da’ nici cu masina nu mai am chef. Da, da’ macar în masina faci ceva, conduci, aici nu faci nimic, doua ore jumate... Si cu masina cât dureaza, ai? Asa e, 33 de ore, când ajung sunt o leguma, am facut drumul asta de 40 de ori. 33, vârsta lui Hristos. M-am tacanit, am venit sa petrec si am ajuns la Isus. Cine n-a avut amestecul asta de gânduri care umbla bezmetic prin cap la o plecare sau sosire? Urmatorul voiaj pe 10 iulie la Barcelona. Pe urmele lui Gaudi… Si înainte, pe 7, mergem la concertul lui Cohen. 30 de ani de mariaj! Dumnezeule! «It seems so long ago, Nancy was alone». La Nancy a facut Andreea facultatea. Cum se leaga toate, toate… Ei îi place «In my secret life…». Cu ea am fost si la Mark Knopfler acum vreun an. Pe urma m-a pus sa-i umplu un mp3 numai cu Dire Straits. Hai baiatu’, desteptarea, Cohen are peste 80 de ani, Knopfler vreo 65, tu nici 60, pieptul bombat, fundu’napoi, suge burta, capul sus… Si m-am asezat la coada…

«…‘te dreacu’ da prostu’ dreacu’, asa mergi tu la Sarleroa tarane ?», «Ce vrei bah, sa moara mama, ce, mi-am pus gumari?», alaturi o doamna povestea : «…am venit ca tata este foarte grav…», «Aveti doua kilograme în plus, trebuie sa platiti 30 de euro», «Scoate bah dou kile da toale, sa moara copiii mei si pune-le pe tine, esti dilimache sa dai 30 da euroi?», în fata mea o pereche se pupa pentru ca ea ramânea, în spate alta se pupa mai vârtos cu toate ca plecau amândoi, «Dar ce are?», «E în ultima faza, acuma e într-un spital paleativ», «Va dorim calatorie placuta, mergeti pe culoarul verde», «…si la mine mama s-a prapadit în doua saptamâni», «Intelegeti româneste?», «Da-te dom’le deoparte, ca copiii au prioritate!», «Pardon, poftiti Doamna», «…dar avea dureri mari?», «Scoateti cureaua, ceasul, chei, tigari, bricheta si pantofii, tot ce aveti prin buzunare», «...da, era deja pe morfina», «OK, poftiti, drum bun», «Pasagerii pentru cursa spre Charleroi… are invited to the gate number…», «Lasati-ma sa trec, am un copil cu mine», «Buna ziua, locurile sunt la alegere», «Dati-mi voie, sunt cu un copil», «Fasten your seat belts», «Cum face vaca puisor?», «Meeeeee!!!», «…urmariti instructiunile în caz de avarie…», «…si pe tata l-au pus pe morfina», mi-am îndesat în urechi concertul de la Berlin cu Pink Floyd, «…dupa ce va puneti masca de oxigen va ocupati de copii si de persoanele de lânga dumneavoastra», multumesc, lânga mine este o tovarasa de 80 de ani, «Hey you…», «…temperatura în Charleroi, destinatia cursei noastre, este de 18°, cerul este usor acoperit», ce frig fratioare, eu plecam de la 32°!, «M-au pus sa scot tot din bagaj pâna am gasit briceagul», «Da catelul cum face?», «Meeeeeee!!», «…your captain Florentino Fernandes and his crew wish you…», «Together we stand, divided we fall, we fall, we fall…», «Vom intra într-o zona de turbulente, va rugam sa va asezati si sa va legati centurile», sper totusi ca n-o sa «we fall, fall, fall», «…îndreptati spatarele scaunelor», «Good bye, cruel world, I’m leaving you today», ei poftim, acuma v-ati gasit si voi sa cântati asta, «Hello, hello, hello, is there anybody in there?», asa mai merge, «Nici nu se mai poate scula din pat», «I have become comfortably numb», «Da’ oita cum face?», «Meeeeeeeeee!!!», «Bravo, îngeras», «Dumneavoastra lucrati în Belgia?», «Da, îngrijesc doi batrâni foaaaarte de treaba», «Does anybody here remember Vera Lynn», buf, zdrang, a aterizat ca o cizma si totusi lumea aplauda, «Am aterizat pe aeroportul din Charleroi», «Dati-va deoparte, sunt cu un copil, nu vezi dom’le ca plânge?», «Va mai asteptam sa zburati cu compania…».

«Bine-ai venit baietelu’» (adica io), tzoc, tzoc, tzoc si gata povestea, mai departe nu va spun.

7 comentarii:

  1. Vrem si mai departe dupa tzoc, tzoc ... !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai departe mi-a spus "Pâna la Charleville conduci tu, da' repede!", asa-i mai bine Maître?

    RăspundețiȘtergere
  3. In Barcelona nu rata magazinul http://www.montfalcon.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. Nimic alimentar.> Acceseaza adresa !

    RăspundețiȘtergere
  5. important ca esti inapoi pe pamant. si mai important: teafar :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Sisiphe
    N-a fost nimic grav Fata Moshului, dar totul, gândurile care-mi traversau creierul, copilul, anunturile acelea obisnuite la urma urmei, muzica pe care o ascultam, discutiile frânte pe care le auzeam, totul se aduna, nimic nu se compensa unul pe altul si atunci normal, rezultatul era un mic delir pe care-am vrut sa-l (de)scriu.

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!