Deci Barcelona, oras ... românesc

Mai fuseseram de câteva ori, dar fara sa intram în detalii. Stiam, de altfel se si vede, Barcelona înseamna Olimpiada din ’92, o plaja frumoasa uneori cu mirese si ceva mai des cu oarece nuduri, lume amestecata, alta limba pe care curios, eu, necunoscator de spaniola am înteles-o mai usor ca pe spaniola, oameni frumosi, caldura, Columb, portocale în portocali, metrou, marfa ieftina, bere destul de scumpa, funicular, veselie, murdarie, vorba multa si tare, tapas, viata de noapte, flori, suporteri de-ai lui Real Madrid mândri ca sunt înca în viata la Barcelona, batrâni care stau ore întregi în cârciumi jucând carti sau domino, fotbal, Nou Camp, miros de canal, cartiere vechi si constructii noi aiuritoare. Mai înseamna Montserrat Caballe si Freddie Mercury. Si mai înseamna baietii cu saci si posete Prada sau Louis Vuitton expuse pe un cearsaf cu patru funii în cele patru colturi; când apare un politist în cartier îsi pun funiile pe umar, cearsaful se strânge si ei pleaca linistiti cu o boccea (e drept, cam mare) la spinare. 

Dar la Barcelona în primul rând vezi, auzi, respiri peste tot unde te întorci Gaudi, Antoni Gaudí i Cornet. Si atunci vrei sa stii cine a fost baiatul asta. Pe scurt: copil bolnavicios, ros de reumatisme, retras, care si-a petrecut izolat din cauza bolii o mare parte din copilarie în mijlocul naturii, apoi mason, profund credincios, virgin si arhitect. Unii spun ca avea obiceiul sa mai manânce si niste ciuperci care, daca nu l-au omorât, îl faceau sa vada cam ce vedem noi azi. Dac-ar fi sa spui în putine vorbe ceva despre opera lui, atunci spui ca toate formele create de el, geometria si culorile sunt inspirate din natura. Când i s-a dat diploma de arhitect, Elies Rogent, Directorul Scolii de arhitectura din Barcelona spunea “Cine stie cui dam noi diploma: unui nebun ori unui geniu. Timpul ne va spune”. Si timpul a spus. Nimeni nu s-a gândit pe vremea aceea ca ar putea fi amândoua. N-ar fi singurul caz. Plimbându-te pe terasa Casei Milà te ia ameteala. In Sagrada Familia te întrebi daca ce vezi tu acolo nu-i erezie. Dar îti aduci aminte urgent ca Vaticanul vrea sa-l sanctifice. In orice loc indicat de prospecte cu numele lui ai impresia ca esti strâmb, oblic, ondulat, beat, diagonal (culmea, hotelul unde am stat era pe Avinguda Diagonal), rasucit, yogin, pentru ca nimic nu-i drept, riguros, perpendicular, vertical sau orizontal (orizontale sunt totusi podelele, daca n-ar fi existat gravitatia pe lumea asta cred ca nici ele nu erau drepte). Si totusi a fost un spirit cartezian pentru ca toate liniile lui urmeaza niste formule, iar structurile imaginate sunt rezultatul multor machete, simulari si experiente. Celebru azi, era criticat în epoca pentru modernism si pentru lipsa unui adevarat proiect arhitectural al lucrarilor sale.

Din pacate tot în Barcelona vezi multi pierde-vara fara aparent nici o ocupatie. Aveam sa constat ca au totusi o ocupatie foarte precisa când am vrut sa-mi iau niste tigari si nu mai aveam portofelul. A doua zi plecam si nu puteam dovedi nimanui cine sunt. Politia este însa foarte organizata si expeditiva: am completat un formular roz, l-am semnat, mi-au pus o stampila si cu hârtia asta am trecut prin toate vamile fiind sincer compatimit de vigilenta politie de frontiera. Cu ocazia asta am putut sa vad o multime de posesori de hârtii roz peste tot în aeroport. 




La Torre Agbar (în catalana sau spaniola), este un fel de zgârie-nori din Barcelona. A fost dat în folosinta si inaugurat de familia regala în 2005. Are 145 m si 38 de etaje. Seamana cu o racheta imensa dar unii vad în ea si alt simbol mai ascuns. N-am ochiul asa format ca sa-mi dau seama ce. Daca va puneti întrebarea cine a putut sa faca asa ceva, raspunsul este : evident un francez, arhitectul Jean Nouvel.

Fântânile, jocurile de lumini si muzica din Piata Spania. Plaça d'Espanya este una din cele mai mari piete din Barcelona, care a fost construita pentru Expozitia Universala din 1929. Folosita pâna în 1715 pentru executiile publice, acum are dupa cum vedeti cu totul alta destinatie. Nu înseamna ca executiile s-au oprit în Barcelona în 1715, nu, ele s-au mutat doar în alta parte, în fortareata Ciutadella, astazi demolata. Când am ajuns acolo am ascultat fondul sonor din Razboiul Stelelor. As fi preferat altceva, dar merge si asta. Pudra de apa m-a racorit dupa o plaja devastatoare, dar a udat lentilele camerei si ochelarii, de am ramas pe întuneric.

Am primit într-o seara un telefon de la Andreea, era si ea în Barcelona cu niste prieteni dar nu ne-am vazut: “...sunt la Carefour, vis-à-vis de ---- aia de lânga hotelul vostru. Sa vedeti câte chestii sunt aici!” Se referea la turnul Agbar si mi-am dat seama astfel ca un ochi tânar percepe si chiar pricepe mai usor simbolurile. Si într-adevar, am gasit acolo ce nici nu visam: bere Timisoreana, Silva si Ursus. De altfel ei au reusit sa dibuiasca în oras si un club de noapte de… manele, lânga care au vazut niste birouri cu firma… Posta Româna.