joi, 30 iulie 2009

Deci Barcelona, oras ... românesc











Mai fuseseram de câteva ori, dar fara sa intram în detalii. Stiam, de altfel se si vede, Barcelona înseamna Olimpiada din ’92, o plaja frumoasa uneori cu mirese si ceva mai des cu oarece nuduri, lume amestecata, alta limba pe care curios, eu, necunoscator de spaniola am înteles-o mai usor ca pe spaniola, oameni frumosi, caldura, Columb, portocale în portocali, metrou, marfa ieftina, bere destul de scumpa, funicular, veselie, murdarie, vorba multa si tare, tapas, viata de noapte, flori, suporteri de-ai lui Real Madrid mândri ca sunt înca în viata la Barcelona, batrâni care stau ore întregi în cârciumi jucând carti sau domino, fotbal, Nou Camp, miros de canal, cartiere vechi si constructii noi aiuritoare. Mai înseamna Montserrat Caballe si Freddie Mercury. Si mai înseamna baietii cu saci si posete Prada sau Louis Vuitton expuse pe un cearsaf cu patru funii în cele patru colturi; când apare un politist în cartier îsi pun funiile pe umar, cearsaful se strânge si ei pleaca linistiti cu o boccea (e drept, cam mare) la spinare. 

Dar la Barcelona în primul rând vezi, auzi, respiri peste tot unde te întorci Gaudi, Antoni Gaudí i Cornet. Si atunci vrei sa stii cine a fost baiatul asta. Pe scurt: copil bolnavicios, ros de reumatisme, retras, care si-a petrecut izolat din cauza bolii o mare parte din copilarie în mijlocul naturii, apoi mason, profund credincios, virgin si arhitect. Unii spun ca avea obiceiul sa mai manânce si niste ciuperci care, daca nu l-au omorât, îl faceau sa vada cam ce vedem noi azi. Dac-ar fi sa spui în putine vorbe ceva despre opera lui, atunci spui ca toate formele create de el, geometria si culorile sunt inspirate din natura. Când i s-a dat diploma de arhitect, Elies Rogent, Directorul Scolii de arhitectura din Barcelona spunea “Cine stie cui dam noi diploma: unui nebun ori unui geniu. Timpul ne va spune”. Si timpul a spus. Nimeni nu s-a gândit pe vremea aceea ca ar putea fi amândoua. N-ar fi singurul caz. Plimbându-te pe terasa Casei Milà te ia ameteala. In Sagrada Familia te întrebi daca ce vezi tu acolo nu-i erezie. Dar îti aduci aminte urgent ca Vaticanul vrea sa-l sanctifice. In orice loc indicat de prospecte cu numele lui ai impresia ca esti strâmb, oblic, ondulat, beat, diagonal (culmea, hotelul unde am stat era pe Avinguda Diagonal), rasucit, yogin, pentru ca nimic nu-i drept, riguros, perpendicular, vertical sau orizontal (orizontale sunt totusi podelele, daca n-ar fi existat gravitatia pe lumea asta cred ca nici ele nu erau drepte). Si totusi a fost un spirit cartezian pentru ca toate liniile lui urmeaza niste formule, iar structurile imaginate sunt rezultatul multor machete, simulari si experiente. Celebru azi, era criticat în epoca pentru modernism si pentru lipsa unui adevarat proiect arhitectural al lucrarilor sale.

Din pacate tot în Barcelona vezi multi pierde-vara fara aparent nici o ocupatie. Aveam sa constat ca au totusi o ocupatie foarte precisa când am vrut sa-mi iau niste tigari si nu mai aveam portofelul. A doua zi plecam si nu puteam dovedi nimanui cine sunt. Politia este însa foarte organizata si expeditiva: am completat un formular roz, l-am semnat, mi-au pus o stampila si cu hârtia asta am trecut prin toate vamile fiind sincer compatimit de vigilenta politie de frontiera. Cu ocazia asta am putut sa vad o multime de posesori de hârtii roz peste tot în aeroport. 




La Torre Agbar (în catalana sau spaniola), este un fel de zgârie-nori din Barcelona. A fost dat în folosinta si inaugurat de familia regala în 2005. Are 145 m si 38 de etaje. Seamana cu o racheta imensa dar unii vad în ea si alt simbol mai ascuns. N-am ochiul asa format ca sa-mi dau seama ce. Daca va puneti întrebarea cine a putut sa faca asa ceva, raspunsul este : evident un francez, arhitectul Jean Nouvel.

Fântânile, jocurile de lumini si muzica din Piata Spania. Plaça d'Espanya este una din cele mai mari piete din Barcelona, care a fost construita pentru Expozitia Universala din 1929. Folosita pâna în 1715 pentru executiile publice, acum are dupa cum vedeti cu totul alta destinatie. Nu înseamna ca executiile s-au oprit în Barcelona în 1715, nu, ele s-au mutat doar în alta parte, în fortareata Ciutadella, astazi demolata. Când am ajuns acolo am ascultat fondul sonor din Razboiul Stelelor. As fi preferat altceva, dar merge si asta. Pudra de apa m-a racorit dupa o plaja devastatoare, dar a udat lentilele camerei si ochelarii, de am ramas pe întuneric.

Am primit într-o seara un telefon de la Andreea, era si ea în Barcelona cu niste prieteni dar nu ne-am vazut: “...sunt la Carefour, vis-à-vis de ---- aia de lânga hotelul vostru. Sa vedeti câte chestii sunt aici!” Se referea la turnul Agbar si mi-am dat seama astfel ca un ochi tânar percepe si chiar pricepe mai usor simbolurile. Si într-adevar, am gasit acolo ce nici nu visam: bere Timisoreana, Silva si Ursus. De altfel ei au reusit sa dibuiasca în oras si un club de noapte de… manele, lânga care au vazut niste birouri cu firma… Posta Româna.

11 comentarii:

  1. - Poate incepi o leapsa: cine a pierdut sau i s-a furat un portofel.
    - Deci la aeroport nu mai respiri Gaudi ci formularul roz!
    - Poate cititorii sint interesati de detalii: citi euro, cum s-a petrecut, daca au lucrat 2. Stii tu: unul te calca pe picior si al doilea te serveste .....

    RăspundețiȘtergere
  2. Simbolism abstractizant :

    Domnul in fundul gol pe malul marii
    ( din a 3 a poza ) este un simbol
    al formularului roz pe care l-ati primit?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred: formularele roz se eliberau mai repede cu o poza gen a 3-a. Nana a reusit o poza de ... album!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cam greu de raspuns la toti trei, puneti niste întrebari, de-a dreptul pur si simplu..., tre' sa fac un mic slalom. Deci, vorba lui Cristoiu, am mai pus (later edit, cum se spune) o poza cu mine la politie, din care se vede: unu, ca m-am dus eu la ei si nu invers, doi, am mâinile libere, trei, nu sunt prea vesel. Deci (iar...), povestea este plauzibila. Acuma:
    @Costel - leapsa am s-o lansez, merci de idee, am sa mentionez paternitatea. La aeroport nu poti respira roz decât la plecare, ca atunci esti eventual furat. Pentru cititori, e vorba de niste maruntis, sub o suta, si toate celelalte, carduri, permis, bolentin si altele, aparent neimportante, dar printre care poze cu Andreea si Nana de exemplu. Cred ca m-au lucrat DOUA, din ce spun amicii, mai bine spuneau atunci...
    @Schnappi - mai degraba formularul roz este simbolul popoului lu' Domnu', putin ars de soare, crede-ma ca nu m-am uitat atent, nu eu faceam poza, Costel are dreptate, partial, sigur nu sunt eu ala.
    @Vara Toamna - Hei, da, mirii or fi ramas la mal, tot la un loc...

    RăspundețiȘtergere
  5. Fotografiile spun totul.
    Dupa ce Nana a fotografiat cetateanul pe plaja care se uita in extaz dupa corabia lui Columb,
    ati mers agale pe linga statuia aceluiasi explorator. Ati mincat portocale acre si Danut a probat una posetele Louis Vuitton. Adica a vrut sa vada daca portofelul incape in poseta.

    La sosirea politiei, baiatul a plecat linistit cu o boccea mare si acum mai grea. Cind ati vazut tatuajul a trebuit sa mincati Tapas. La plata!? si fara bani ati mers la Policia.

    Nu comentez forma de zgârie-nori! Doar bucuria obtinerii formularului roz se remarca in fintinile arteziene.

    Totusi unde erau mirii. Pe Ramblas, unde unul a cumparat o poseta cadou de nunta. Portofelul este la una din mirese. Danut chiar recunoaste (Cred ca m-au lucrat DOUA).

    RăspundețiȘtergere
  6. Te-ai apropiat mult de realitate dar stii tu Maître, « viata bate filmul ». Domnul de pe plaja, ei bine, EL fusese pe Las Ramblas. A facut piata, a mâncat niste tapas si pe urma a vizitat un loc unde trotuarul este tocit de tocurile unor doamne. De acolo a plecat asa cum îl vezi. Dupa cum se pare, el a fost lucrat mai bine ca mine. Doamnele de pe plaja au venit cu metroul si au vazut la coborâre ca aveau mai multi bani ca la urcare. S-au hotarât sa-si schimbe viata si s-au maritat. Doua destine paralele care s-au întâlnit pe plaja din Barcelona în cautarea corabiei lui Columb. Sa plece si sa scape de ocara : el, a nevestii, ele, a lumii. Probabil au si ajuns în Columbia si acum portofelul meu este de vânzare în vreun talcioc din Medelin lânga o gramajoara de praf alb. In episodul urmator o sa vedem cum aventura barceloneza a lu’ domnu’ a fost regizata de fapt cu acordul nevestii, ca el e în realitate politist si a facut totul ca sa se infiltreze mai usor într-o retea de traficanti. Pe fete s-ar putea sa le regasim tot la Medelin dupa ce si-au mai schimbat o data viata, la ranch-ul lui domnu’ care a devenit între timp un cap al mafiei locale. Problema e ca si nevasta lui domnu’ vrea sa plece tot acolo, unde sotul lu’ dânsa este în misiune. Si aici se încurca treaba…

    RăspundețiȘtergere
  7. Mirele este domnul cu popoul roz – miresele mergeau spre el (vezi poza) si erau doua pentru ca impreuna sa aiba o virsta apropiata de a lui :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Deci, ramâne între noi, matematicienii (mama, tata si Costel care se pricepe la toate), cu cât mirele este mai în vârsta si miresele mai tinere, trebuie sa fie mai multe? Si asta chiar în tara Inchizitiei?

    RăspundețiȘtergere
  9. La mine singura intalnire cu Romania, in afara de romanasii turisti, a fost prin intermediul Innei pe care am auzit-o la radio cu Hot. Am fost surprinsa. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Scuza-ma Tomato, am vazut târziu comentariul. Erau multi prin metrou, nu spun ca ei m-au furat dar se vedea ca erau "localnici", nu turisti. Erau chiar si la politie, tot pe post de reclamanti...

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!