Mesaje, scrisori si poezii de dragoste

Subiectul este inepuizabil. Mai întâi poza clasica trimisa iubitei din armata, cu dedicatie si cu mâna stânga la centirom, sa se vada si ceasul : ”Nu uitându-te la fotografie sa-ti amintesti de mine, ci amintindu-ti de mine sa te uiti la fotografie”. Tipul “rasat, inteligent si putin smecher”.

Tot iubitei de departe : ”Aseara m-am îmbatat / Si de scris m-am apucat / Si când scriam mai vârtos / Am scapat condeiul jos / S-a rupt tocul si penitza / Sarut ochii si guritza. / Te sarut prin carte / Caci guritza ti-e departe ! ”. Tipul “poeti blestemati”, din cauza carora nu se mai face absint în Franta.

Mâneni povestea ca pe vremea când era prizonier la marele prieten rus tocmai la Vladivostok (”cel ce stapâneste Orientul”, eheiii ce vremuri !!) avea un ”coleg de studii” care a trimis o carte postala iubitei, simtind liberarea aproape : ”Stimata Domnisoara, cu ocazia adevaratului spirit ce am avut a va scrie aceste putine si placute cuvinte, va ador o fericire-n viitor, idem si celor care va iubesc pe D-voastra !”. Tipul “intelectual fin si manierat”.

Si mai catre zilele noastre :
…
Iar noaptea, când orasul prin case s-a culcat
Si se-auzea doar ceasul batând de la Palat,
In coltul meu eu vise cu tine depanam
Si-n leaganul sperantei, timid, ma leganam.
…
Iar dac’a mele versuri, Malina, nu-ti vor place,
Sa nu fii suparata, inima rea nu-ti face,
Caci iata, sa ma ierti ma rog cu tot frumosul
Eu care-am scris aceasta, Dan V. misteriosul.

Numele andrisantului este fictiv, fireste. Intre cele doua strofe era un lung poem cu influente multiple. Si câte alte creatii n-au mai fost! Visam ca visez. Cu mintea de azi ziceam si eu ca Poe : ”Tin în mâna mea tezaur / Fire de nisip de aur…”. Metafora ar fi fost fortata pentru ca de fapt ea era bruneta. Dar oricum, nu cred ca rezolvam mai mult. Mi-am dat seama târziu ca am trimis toata aceasta literatura plus felicitari pictate de Pasti si Anul Nou (dragostea n-a durat mai mult de un an, pe urma ea s-a maritat), la o adresa gresita. Ce s-a întâmplat, casa era mare, mai era si la un colt de strada si fiind întuneric n-am vazut exact unde a intrat Domnisoara. Asa ca am trimis totul din pacate la exact jumatatea de casa unde nu statea ea, dar din fericire statea unchiul D-sale. A recuperat deci corespondenta, vedeam asta din zâmbetul sugubat al ochilor ei albastri în fiecare zi când ieseam de la ore. I-am mai scris un singur poem, de despartire si cu explicatii, de data asta la adresa buna :

”… Plicul trimeteam, / Fara sa ma-ndoi, / Pe Gheorghiu Stefan / La numarul doi / Far’ sa stiu c-aice / Tu de fapt nu stai / Ci, zau, merit bice, / Unchiul Neculai.”

Era profesoara mea de engleza.