Paris în august

Mandy, Make Up Your Mind ... Hai mai fato, hotaraste-te, da ori ba?
Acum vreo trei saptamâni, într-o duminica, stateam la masa cu fetele pe o terasa revarsata pe un trotuar. Tipic parizian... Asta-mi place, sa stau eu si sa se mai plimbe si altii. Eram într-un miez de zi însorita si norocoasa, aproape de Place des Abbesses, la jumatatea drumului între Pigalle si Montmartre. Este unul din putinele lucruri si locuri care-mi mai plac în Paris. Aici nu te poti grabi pentru ca panta e mare si e greu de urcat repede, cartierul este boem si lumea amestecata. Nu sunt ambulante, politii, sirene si autobuze. Oamenii se plimba, unii manânca sau beau o bere, discutând în multe limbi sau pur si simplu tacând, într-o moleseala molipsitoare. Mâncasem ce ne daduse o fetita blonda cu ochi albastri, o prea frumoasa fata ca sa fie frantuzoaica. Si nici nu era. De dupa colt se auzeau aduse de vânt sunetele unei trompete, glasuri, aplauze razlete, din când în când un fluierat scurt si scazut de politist. Ne-am dezlipit cu greu de scaune, am facut câtiva pasi si ne-am asezat mai încolo într-un mic parculet cu platani, pe treptele unui chiosc. Se cânta si se asculta jazz, se mânca înghetata si se bea bere, uneori mai trecea câte o bicicleta luând-o în sus spre catedrala, era un concurs probabil si un gardian sufla timid în fluierul lui, sa nu deranjeze dar sa si deschida drumul ciclistilor. Atmosfera de început de secol…trecut. Era ceva ciudat însa, sunetele muzicii ma faceau din ce în ce mai atent. Nu era nimic strident, era o placere care se oferea si nu cerea nimic în loc. Dupa atâta saracie indecenta si ostentativa care cersea pe Elysée cu o seara înainte prin preajma unor bogatii si mai indecente, sa vezi în sfârsit ceva decent parea iesit din comun. Si cum nu-mi place ideea de excelenta a normalului am devenit atent. O voce cânta într-o engleza deloc mutilata. Fiecare muzician avea mai multe instrumente, în jurul lor pe jos erau sticle de apa si termosuri cu cafea, stai putin, asta-i altceva, nu par a fi chiar unii care îsi câstiga un pahar de bere cântând. In fata, pe o masa, mai multe CD-uri. Am cumparat un CD într-o pauza, am vorbit cu cel care cânta si “juca” la trompeta, ne-a povestit putin despre el si prietenii lui, pe urma s-a asezat sa se odihneasca cu o carte în mâna. Are acasa la Venice o nevasta si doua fete. Deodata l-am privit cu simpatie. Cine are o fata (sau fete) este un om adevarat.
M-am uitat si pe internet si iata ce-am aflat. Richard Miller locuieste lânga LA, în California. Jazzul l-a purtat cam peste tot în America si prin alte parti. Dupa ce a facut un quartet de jazz la Paris în 1990 pentru câteva spectacole, Richard « Dick » Miller a revenit în Orasul Luminilor pe la sfârsitul anilor ’90 ca sa se alature francezilor Philippe « Alfred » Audibert, Siegfried « Ziggy » Mandace si Jean Cortes, îndragostiti si ei de jazzul anilor ’20. Au avut spectacole dar au cântat si pe stradute romantice si în bistrouri. Discul se si numeste « Hot Jazz dans le Boulevard » si se pot auzi chiar zgomotele strazii.

I'll Be a Friend With Pleasure

Hot Lips
Lumea vorbeste, cineva bate ritmul, unul fluiera, câtiva aplauda..., nu, nu e textul mai bun, e foarte real, muzica face totul...