Vichi…

Pasiunea lui, motocicletele BMW, are vreo zece...

...a ajuns la mine pe 19 spre 20 mai pe la 1 noaptea. Pe 15 plecase din Brisbane iar pe 18 dimineata aterizase pe Roissy unde îl astepta o masina închiriata. Din tot timpul asta 25 de ore le petrecuse în avion. Si pe urma 40 la volan, cu o pauza de câteva ore de somn undeva, prin Austria. Venea prima data la o întâlnire a promotiei. Acuma trebuie sa-l cunoasteti pe Vichi. Sau macar sa vi-l închipuiti. E un tip pentru care orice problema tehnica trebuie sa aiba o solutie. Oriunde ar fi are în buzunar un briceag elvetian si o bucata de sârma: nu se stie niciodata. Când era elev a lipsit intentionat la o teza de franceza iar ora urmatoare când a dat-o era pregatit cu o mica instalatie: un cablu întins printre scândurile dusumelei pâna în fundul clasei unde era “microfonul” Raducu, alt cablu prin talpa pantofului lui, prin pantalon, pâna la gulerul hainei aproape de ureche unde era un mic difuzor. Asta se întâmpla prin ’65. Nu se prea vorbea de miniaturizare pe vremea aceea. Era destul sa puna piciorul pe sârma din podea si legatura era facuta.

Il urmarisem toata ziua, de la intrarea în tara, iar pe la miezul noptii, când banuiam ca trebuia sa ajunga, am coborât în strada. Dupa vreo ora de plimbare mi-a dat un telefon. Nu stia unde este si încercam sa-i explic în timp ce ma uitam împrejur. Am vazut o masina parcata mai de-a curmezisul la vreo 20 de metri. Soferul era afara si vorbea la telefon cu cineva. “Vichi?”, “Dan?” A mai durat înca vreo jumate de ora pâna am dus în casa bagajele si pâna si-a demontat toata electronica instalata în masina: avea trase cabluri de la baterie, iar înauntru conectate un laptop, iPodul, GPS-ul lui pe lânga cel al masinii, camera video si foto si doua telefoane. Baterii si redresoare peste tot. Am scos sticla de gin de la congelator si ceva de rontait rapid ca sa mearga mai usor.

“Nu vrei sa te culci? N-ai mai dormit într-un pat ca lumea de vreo cinci nopti! Hai ca Radu zicea ca daca ajungi mai repede sa mergem la Iasi cu o zi mai devreme ca avem treaba!”. “Daca vrei plecam si acuma si ajungem dimineata, eu tot sunt pornit. Si cu fusele astea orare oricum sunt dat peste cap, nu mi-e somn”. Pe 21 era ono-mastíca lui Maître Costel si aveam întâlnire. El ajunsese deja. “Dar mai bine hai sa gustam ginul ca se raceste! “. Mai vorbeam, dar si taceam lung si ne uitam doar unul la altul. Ne povesteam ce ne povestiseram de multe ori pe Skype si stiam. Plecarile noastre, familiile, greutatile, copiii, bucuriile, parintii, liceul, colegii, prietenií, priétenii …Uneori ochii ne erau împaienjeniti, de oboseala, de fum ? “Ia uite Vichi, ce vezi pe geam?“. O ceata rosiatica începea sa coloreze cerul. Se facuse dimineata. Am stat o noapte de vorba ?? Farfurii goale, pahare, halbe, cutii de bere (când am baut si bere ?) adunate pe mica masuta dintre fotoliile pe care stateam, da, am stat pâna-n zori, se pare ca da. Si n-am stat degeaba. Totusi am mai asteptat sa se faca lumina bine, aerul rece ne-a înviorat. “Stii, acum câteva zile eram la 20 000 de km. Imi faceam bagajul si ma gândeam la drumul care m-asteapta. Acuma sunt pe balcon la tine la Bucuresti. Ma crezi ca nu cred?”.

Am plecat spre Iasi pe la 4 dupa-masa, dupa multa telemea, multe rosii, o lipie proaspata si multe, multe cafele.