Pe drum spre Iasi...

... am tinut legatura permanent cu Radu. Afara era frumos, calm, mergeam încet, nu eram grabiti, o stare placuta de bine ne cuprinsese pe amândoi. Am ajuns pe la 11 noaptea. Cu toate ca stiam amândoi unde sta, el era ca o Julieta la balcon. Am repetat ritualul cu electronica si bagajul. Umerase, camasi, costume... Acum le mai aveam si pe ale mele. Radu ne-a asteptat cu margele. Da, margele într-o sticla de palinca galbui-roscata. O stiam de asta iarna si stiam ca-i buna si ca mai pastreaza o sticla, tot de doi litri, pentru întâlnire. “Moncher era cam agitat ca nu mai ajungeti. Trebuie sa-l sunam sa se linisteasca”. Il stiti pe Moncher, e un personaj mai vechi, coleg cu noi dintra-ntâia. Ne-am gospodarit între noi trei : trei pahare mici (nu le-am mai murdarit si pe astea), trei pahare mari, trei farfurii, furculite si cutite si mai multe cutii de plastic direct din frigider cu telemea, cas, urda, rosii, ardei si ceapa. Doar atât. "Racituri nu, sunt cam grele seara, le lasam pentru dimineata". “Hai sa-l sunam pe Moncher c-am ajuns“ spune Vichi într-o pauza. Ne-am uitat la ceas: 4 dimineata?? “Alo, Moncher, salut! Cred ca nu te-am sculat. Bai, nu stiu ce-i cu Radu. Noi ajungem acusi, suntem la Bucium, am avut un drum greu, era aglomeratie. Problema este ca trebuie sa mergem la el si nu raspunde la telefon. O fi acasa? “. “Cre’ ca este, un’ sa fie la o’a asta, da’ ma gândesc si io ca poate doaaa’me... Am vo’bit cu el adinioarea si va astepta. Da’ ce s-aude, sunteti mai multi în masina?“. “Nu, l-a apucat tusea pe Dan de la tigara… Bine, daca Radu nu-i acasa, venim la tine, pa!“. Buciumul este un deal la vreo juma’ de ora de Iasi, iar pe noi, ceilalti doi, ne apucase tusea de râs pe muteste. Era trecut de 5 când a luat si Radu telefonul. “Ce faci Moncher, dormi?“. “As fi vrut eu da’ m-am trezit acu’ vreun ceas când m-o sunat Vichi“. “Si unde erau? “. “La Bucium, da’ ce, înca n-o ajuns?“. “Nu, chiar ma îngrijoreaza. Bine Moncher, te tin la curent. Somn usor!“. “Ce somn bre, ca mi-o fugit di tat. Acus’ plec la slujba“. Avea si el dreptate, era joi.

“Ia uite Vichi, ce vezi pe geam?“. Iar ne prinsese dimineata la povesti !

Mai departe stiti din istoriile scurte scrise noaptea acolo. Cu Costel am fost mereu în contact pe blog, a asteptat sa ne desteptam cât de cât si cred ca pe la 10 dimineata era si el cu noi. Si pe urma am plecat sa-l sarbatorim. Deci, va urma.

Later edit: dar dupa o pauza.