Hai sa mai mâncam ceva...

O garnitura pe care o s-o punem în jurul unei fripturi. Nu sunt nici vesnicii cartofi, (care totusi nu-s rai când îi fac eu), nici orezul care nu-i bun decât la restaurantele chinezesti, cel cantonez. Azi o sa fie telina si ciuperci, ceva mai multe ciuperci decât telina pentru ca scad, iar în farfurie trebuie sa fie în cantitati egale. Cât anume puneti din fiecare depinde de câti credeti ca vor avea curajul sa manânce. Deci luati o telina mai mare, cam cât un grapefruit mai mic si o curatati de coaja fara prea multa risipa, important e sa fie bine spalata. Pe urma o taiati în cubulete de marimea unei taste de calculator. Ciupercile sunt ciuperci banale, albe, de crescatorie. Ar fi mai comod sa fie marisoare, cum erau ciupercile de lemn pe care cârpeau bunicile ciorapii. Le curatati de pielita (eu o data nu le-am curatat si n-am simtit nici o diferenta, nici ceilalti n-au mai apucat sa-si dea seama) si le taiati si pe ele în bucati, dar dublu de mari fata de telina, aveti dreptate, pentru ca mai scad.

Puneti întâi telina într-o cratita, adaugati cam o jumatate de cana de apa si o lingurita de unt. Daca într-un sfert de ora nu se întâmpla nimic, înseamna ca ati uitat sa aprindeti aragazul. Daca se întâmpla ceva, de obicei se întâmpla dupa vreo cinci minute, adica începe sa forfoteasca. Intre timp adaugati sare, ha, ha, “dupa gust“ si un praf de piper si mai întoarceti din când în când cu o lingura de lemn ca sa iasa deasupra bucatile care-au suferit mai mult de caldura. Regula spune ca ar trebui sa va opriti înainte sa înceapa sa miroase a unt ars. Ca-n bancul cu olteanul care-l întraba pe un coleg de compartiment “Va rog, unde trebuie sa cobor pentru Marasesti ? “. “Fii matali atent undi ma dau eu gios şî cobori o staţií mai divremi“. Deci ar mai trebui sa fie zeama înauntru, telina sa fie ferma, sa fi început puuutin sa-si schimbe culoarea si sa-si lase sa iasa odorul ei amestecat cu mirosul usor piperat de unt cald.

Acuma vine si rândul ciumpercilor. Ele nu suporta multa vreme caldura, scad si îsi lasa sucul repede. Doar cât încep sa se certe cu telina, deja stapâna locului, mai dati de câteva ori cu lingura sa se aseze în pace, o ciupearca, o telina, mai adaugati (daca trebuie) un pic de sare si musai înca un praf de piper ca sa stranute si ele si gata. Sunt bune cât n-au apucat sa se blegeasca si sunt înca tarisoare, amândoua, sa crantane între dinti. Eu unul sunt adeptul gustatului din când în când, una ca mi se face pofta când vad ce-i acolo si doi, asa pot vedea cum evolueaza situatia. Puneti cratita în cuptorul care înca este cald dupa ce ati scos friptura, exact cât va trebuie s-o taiati felii. Dar nu prea mult ca dispare sosul, doar ca sa ramâna la adapost, nimic nu este mai neplacut decât gustul de unt care începe sa se sleiasca. Cum n-ati scos friptura ? Aaa, nici n-ati pus-o ! Pai importanta era garnitura, cu friptura-i mai simplu.

Luati Domniile voastre o bucata de pulpa rasucita în jurul osului care-a fost odata si legata cu niste ate ca sa stea cuminte. O împanati cu usturoi si costita afumata si o junghiati de doua ori în mijloc pe toata lungimea ei: sa fie cutitul o data vertical si a doua orizontal ca sa încapa în locul astfel deschis o frumusete de cârnat bine afumat, putin picant, cât trebuie de lung si destul de tarisor, din care puteti mânca eventual si la începutul mesei, la o tuica. Mirodenii, sare, un pic de ulei, vin chiar de mai multe ori, ma rog, astea-s deja detalii pe care le-am mai spus. Numai ca acolo era miel pentru Pasti, acuma-i porc pentru Craciun. Important e sa nu ramâna pe uscat, nici porcul si nici, evident, bucatarul. Nu strica nici putina apa la început, aburii fac carnea mai tandra. Cred ca nu se supara nimeni daca puneti de jur-împrejur niste cânaciori oltenesti pe care oricum i-ati fi prajit în tigaie. Odata ajunsa la fierbinteala carnea se strânge în jurul bietului cârnat si-l obliga sa scoata din el tot fumul pe care l-a înghitit la facere. Ii da în schimb destul suc sa-l fragezeasca. Usturoiul îl puneti, o parte catei întregi împrastiati pe unde mai au loc, cealalta parte striviti cu ciuda peste rumeneala carnurilor. Neaparat la sfârsit, sa ramâna aroma întreaga. Mirarea vine când taiati toata minunea asta cu un cutit bine ascutit si dupa ce ati scos atele. Lasati cutitul sa alunece aproape fara sa apasati, altfel carnea se rupe si se sfarâma. Conteaza si estetica. Fiecare felie este ca un medalion din mijlocul caruia va face cu ochiul bucatica aceea de cârnat. Nu uitati: “… cu legumele sale“ ! Daca ati uitat, sunt în cuptor.