Nea' Artimov

Pe vremea când lucram civil în armata a aparut un ordin ca trebuia sa purtam halate. Au venit croitorii, ne-au luat niste masuri aproximative şi le-au dat la lucrat. Au iesit niste halate bineînteles aproximative. Le mai suflecam mânecile, dacǎ erau prea strâmte nici nu le încheiam, dar le-am purtat. Iarna era un frig cumplit în birouri, caloriferele erau reci dar noi eram caliti. Ca sa ne mai încalzeasca puţin ne-au dat pufoaice de la magazia de echipament, unde erau pe inventar. Şi halatele ne-au fost date tot pe semnatura fiind în inventarul institutului care fiind al armatei era organizat ca o unitate militara. Seful magaziei de echipament era nea’ Artimov. Un lipovean cât un munte, nea’ Arti era plutonier adjutant, fost mare campion de caiac. Printre altele a fost şi vicecampion mondial prin anii ’60, campion fiind atunci însusi Vernescu. Pentru ca fusese sportiv la Steaua, când s-a lasat de sport i s-a gasit o slujba în armata, cum era obiceiul. De câte ori s-a cântat imnul pentru el, merita. Cred ca era cu o generatie înainte de Patzaichin. Avea obiceiul sa spuna la toata lumea ”nea” si-atât, fara nume, cu accentul lui inconfundabil. Cand am fost sa-mi ridic şi eu echipamentul l-am întrebat: ”Si ce se întâmpla nea’ Arti, dacǎ se rup sau se strica, ni se imputa ? ”. “N-ai grija nea’ ca nu se împute…”.