luni, 16 noiembrie 2009

Chez soi

E bine sǎ poţi sǎ mai ai o casǎ în altǎ parte a lumii, sǎ fii în douǎ locuri “la tine“. Mai ales când ai o ocupaţie, când toatǎ lumea te priveşte cu curiozitate şi simpatie la început, apoi cu interes şi mai ales când vezi cǎ nu eşti mai prost ca ei. Liiceanu spune undeva cǎ strǎinii te redescoperǎ “cu bunǎvoinţǎ şi perplexitate“, perplexitate ca atitudine pozitivǎ, dar eu nu cred cǎ sunt reacţii simultane. Când încep sǎ devinǎ perplecşi bunǎvoinţa de obicei înceteazǎ. Acceptǎ cu greu cǎ poţi fi cel puţin la fel de bun ca ei.

Dar oare mai eşti la tine peste tot ? Nu cumva dupǎ un timp îţi dai seama cǎ nicǎieri nu mai eşti “la tine“ cum erai înainte ?

Când sunt într-unul din locuri, deci acasǎ, dupǎ un timp vreau acasǎ, dar dincolo… Nu-i vorba numai de comoditate sau cǎ “trec anii“, cǎ doar trec pentru toţi, şi acolo şi aici. Şi pe urmǎ nu îmbǎtrâneşti aşa, deodatǎ, am mai spus asta, vorba lui Rǎducu “... întâi te faci de râs de câteva ori“. Uite-aşa începi sǎ-ţi dai seama cǎ pe unii din cei din România nu-i prea mai înţelegi, deşi nu s-au schimbat aşa mult. Sigur nici ei nu te mai înţeleg pe tine ca înainte pentru cǎ şi tu evident te-ai schimbat (în bine, în rau ?, e mult de vorbit pe tema asta). Iar cu amicii de aici nici nu se pune problema sǎ ne înţelegem şi asemǎnam vreodatǎ pe de-a-ntregul (nu vorbesc de toţi), nici nu cred ca aş vrea. Totuşi prietenii adevǎraţi, singurii deci, sunt acolo, numai cu ei de exemplu am şi avem onestitatea sǎ ne certǎm şi apoi sǎ ne împǎcǎm. In limba noastrǎ. Mi se întâmplǎ din când în când ceva ciudat. Stau de vorbǎ cu persoane pe care le simt aproape de mine şi deodatǎ încep sǎ le vorbesc româneşte. Aşa s-a întâmplat de câteva ori cu tinerii sârbi care au stat la noi în timpul festivalului şi mi se întâmplǎ şi cu unii prieteni şi colegi francezi. S-ar spune cǎ limba “ta” este limba prieteniei. Imi aduc aminte de o prefaţǎ foarte pretenţiosǎ la un volum de Eliade. Autorul ei încerca sǎ fie la înǎlţimea cǎrţii şi a citat, culmea, tot din Eliade, spunând cǎ pentru el limba lui este limba în care vorbeşte şi în care-şi scrie jurnalul. Nu cred cǎ citatul este exact, în orice caz nu este complet. Mie mi-a ramas în suflet ce spunea Eliade, parcǎ în Memorii: “... este limba în care-i spui unei femei cǎ o iubeşti”. Prin lumea medicalǎ se mai spune cǎ este limba în care visezi. Diferenţa nu este chiar aşa de mare...

8 comentarii:

  1. Aceeasi tema :) , si o artista nemaipomenita : http://www.youtube.com/watch?v=pHYQfSLu0E4&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  2. Se intimpla sa vorbesti romaneste pe alte meleaguri cind esti relaxat sau tensionat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Deci voi, domnii mei, Dan si Costel, visati carevasazica, in frumosul grai romanesc?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu raspunde, Maître, e o capcana! Pe urma te întreaba ce visezi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Parca eu imi mai amintesc ce visez!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai da, trebuia tu repede sa te fofilezi! :)
    Intreb si asa, ce visati voi fara prea multe vorbe?

    @Costel

    Ca sa-ti amintesti visele, nu-ti mai arunca ochii pe fereastra dimineata, asa stiu eu din batrani!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Dunia
    Filme mute cu Charlie Chaplin!
    @Costel
    - Când sunt relaxat, da. Dar eu când ma enervez aici vorbesc mai cursiv frantuzeste. Am primit si o explicatie: la nervi dispar unele inhibitii (ca si la alcool).
    - Nu-i mai bine sa-ti arunci ochii pe undeva prin casa? Ii si gasesti mai usor dupa aia. Ce cauti repede la geam?

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!