sâmbătă, 5 decembrie 2009

Fasole de post...


Waiting For The Worms, pe urmǎ Stop şi The Trial

Am pus la fiert nişte fasole şi alǎturi, în altǎ cratiţǎ, un ciolan afumat de post. Am mai recuperat şi o bucatǎ de şoric de la o slǎninǎ afumatǎ (tot de post) pe care tocmai am terminat-o. E tare ca piatra, dar se rezolvǎ. Aşa cǎ am timp. Pânǎ fierbe fasolea în trei ape putem sta de vorbǎ. De fapt ultimul clocot o sǎ fie în zeama în care a fiert ciolanul. M-a învǎţat un bucǎtar, de fapt o bucǎtǎreasǎ, cǎ la gǎtit totul se foloseşte. Şi mi-a dovedit-o fǎcând un sos grozav din nişte cotoare de ardei. Scuzaţi-mǎ, am lipsit un minut pentru cǎ uitasem sǎ aprind ochiul de la fasole. Acuma fierbe mai bine.

Vorbeam odatǎ despre terapia prin “urât“. Ascultaţi un cântec, de fapt trei la rând. Este lung şi apǎsǎtor, dar aveţi rǎbdare pânǎ la capǎt. Mai ales la text. Halucinant. Urât şi frumos. Un coşmar şi o deşteptare. Delir şi luciditate. Nerecomandat viitoarelor mame dar de gândit pentru copiii lor. Ce a fost şi ce ar trebui sǎ urmeze. Un zid de dǎrâmat şi altul care ar fi de construit. Poate avem nevoie sǎ rupem istoria în douǎ dacǎ nu putem trǎi în pace cu ea întreagǎ. Pǎcat cǎ noi românii n-am avut nici un zid “fizic“ de sfǎrâmat, poate am fi avut mai puţine mental. Cei sub 30 de ani ar trebui sǎ mǎ creadǎ pe cuvânt... Existǎ pericolul real ca “viermii” trecutului sǎ le controleze gândurile. Şi nu doar lor. Sǎ spunem stop şi sǎ începem procesul. Sǎ ne imaginǎm propriul nostru proces şi sǎ ieşim pe urmǎ la luminǎ, vinovaţi de a fi avut “vocaţia biciului” (o mai avem încǎ?), dar sǎ trǎim mai departe izbǎviţi de propria suferinţǎ...

Am vǎzut pe Arte, pe 1 decembrie, un documentar fǎcut de un român, Alexandru Solomon, “Kapitalisme - notre recette secrète” : http://plus7.arte.tv/fr/1697660,CmC=2956902.html

Este o vorbǎ care spune “sǎ te fereşti de rǎul pe care-l poate face un om deştept”, pentru cǎ un tâmpit îl face din prostie. Ei bine, am auzit în filmul ǎsta un om deştept (şi capitalist) spunând “… capitalismul e imoral. Există o mitologie pe dos a succesului, nu poţi să ai succes decît dacă furi. M-am amuzat mult în toţi aceşti ani, şi mi-a plǎcut mult". Este cea mai cinicǎ mǎrturisire pe care am auzit-o vreodatǎ.

Intre timp s-au fǎcut fasolele. Şoricul se topeşte în gurǎ. O salatǎ de rucola (aici îi zice “roquette”) poate acompania, nu înlocui, fasolea cu ciolan. Eu o amestec cu frunze tinere de spanac, cu “mâches” şi miez de salatǎ verde (“coeur de laitue”), altfel gustul este prea puternic. Cum o poţi mânca oare tu asa pur şi simplu, fǎrǎ altceva?

2 comentarii:

  1. Asculta, totusi, si gravida melodia aleasa de tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo Duduca! Eu am spus nerecomandat, nu interzis! Uite, azi e una mai calma. Lasa circul, asculta-ti (bine!) presiunea interioara si nu compara ce stii tu cu ce ti-au spus altii! Pe vremea aceea tu si cu Andreea mâncati copanul si noi, babacii, gâtul, gâtzii mamii lor!

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!