Tocmeli

Dacă mi-ar cere cineva să spun într-un cuvânt cum era Mâneni aş răspunde: hâtru. Celelalte veneau după. Sau mai bine, de aici veneau toate celelalte. Avea o mustaţă mică şi pătrată sub nas care ascundea veşnic o umbră de surâs şugubăţ. Nu ştiai dacă-i vesel sau supărat. Cine-l cunoştea ştia că el nu era niciodată supărat...

Intr-o zi, toamna, a venit Moş Gheorghe cu motorul să taie lemnele pentru iarnă. Dupa ce-au terminat de tăiat şi clădit în şură şi-au luat paharele de-un sfert şi s-au pus pe poveşti. “Şî cât zâci Moş Gheorghi câ faci treaba?”, “Pâi ştiu şî eu coani Jorj...” răspundea celălalt luând o duşcă agale şi ştergându-şi ostenit fuioarele de deasupra gurii cu dosul mâinii, să aibă timp de socoteli, doar negociau, nu?, “...ştiu eu, doar nu-ţi ieu chelea di pi matali, cinzăci di franci i ghini?”, “Mult Moş Gheorghi, mult, apăi doar am muncit cot la cot şî mii coana Tinca nu-mi dă nimica, eu zîc câ dooşcinci îi mai bini”. “Dacî zîci matali aşa sî fii, da’ sî-mi dai o hârtii bătutî di dooşcinci”. “Bătutî ţ-o dau Moş Gheorghi”.

Altădată eram cu el în iarmaroc să cumpere nişte purcei ca să-i crească până la Crăciun. Il văd că se bagă-n vorbă c-o precupeaţă. “Cum dai pintrijelu’ cucoanî?”, dar n-avea nevoie de zarzavaturi, grădina lui era plină. “Trii legături la doi lei coani Jorj, aproapi digeaba, câti vrai?”. “Nu vrau nica, întreb şî eu. Scump... da’ douî la trii lei nu li dai?”. “Apăi nu, aşa m-am gândit di-acasî, aşa li dau, nu mai lăs nimica la preţ !”. “Aşa sî li dai, cum t-ei gândit di-acasî, hi, hi, hi ...”.