Interludiu parizian – Catedrala Saint-Sulpice

Am intrat mai ales ca să văd faimosul meridian al catedralei. Este o “linie“ din alamă fixată în pardoseală pe directia nord – sud. Ea se prelungeşte pe un obelisc din marmură albă lipit de unul din pereţi. La 25 de metri înălţime deasupra obeliscului este o nişă cu o mică lentilă. La ora 12:00, ora astronomică (reală) a Parisului razele soarelui care pătrund prin această lentilă proiectează un disc luminos pe dalele catedralei, care în mişcarea lui traversează meridianul într-un anumit punct. Acest punct este mereu altul în diferite momente ale anului, cele care interesează în mod special fiind solstiţiile şi echinocţiile. Ca şi orologiul catedralei din Strasbourg, este un instrument ştiinţific uimitor pentru secolul al XVIII-lea când a fost conceput şi instalat.

Există persoane care pot face numeroase alte precizări mult mai profunde şi fundamentate despre acest subiect. O întreagă confrerie, pe urmă Dan Brown cu al sau Da Vinci Code şi un anume domn numit Pierre Plantard de Saint Clair. Din păcate ultimul este mai greu de contactat pentru detalii, fiind puţin plecat cu treburi. Chiar în timpul vieţii, foarte agitate dealtfel, se pare că era plecat bine…