L-am văzut ultima dată după întâlnirea noastră de acum aproape un an. Noi plecam la aeroport, el ieşise să cumpere ziarul în care o tânără jurnalistă care fusese la întâlnirea festivă, scrisese evident altceva decât se întâmplase în realitate, scrisese ce văzuse ea cu ochii, profesionist, senzaţional şi rece. Ne-am îmbrăţişat de la revedere, a rămas uitându-se după noi mai emoţionat ca altădată şi deodată singur şi în clipa aceea am simţit că “el este copilul meu“, aşa cum spunea despre Noica (iar...) unul din ucenicii lui favoriţi. Pentru prima dată se întorcea acasă după o întâlnire cu noi şi nu mai avea cui povesti.
Am vorbit de Anul Nou la telefon şi ne-am recomandat leacuri de dormit. “De ce nu luaţi un somnifer Dom’ profesor? N-aţi fi singurul...“, “Ştii ce se-ntâmplă Dane, tu ştii că toată viaţa am fost obsedat să nu întârzii la ore. In ultimul timp am luat şi eu somnifere ca tine şi dormeam, dar visam mereu că sunt în întârziere, alergam toată noaptea şi mă trezeam lac de sudoare. Şi doar sunt la pensie de zece ani. Acuma iau ceva din plante, dorm mai puţin, dar mă scol odihnit“.
Am mai vorbit acum câtva timp de Paşti, dar cred că o să-l sun şi diseară că mi s-a făcut dor de el.
Cutia magica
Acum 7 ore
Pfiuuu... m-a furnicat instant citind articolul... Multa, multa emotie si profunzime in cateva randuri despre un om pe care nu-l cunosc.
RăspundețiȘtergereL-am citit de doua ori.
Radu v-a pozat?
RăspundețiȘtergereMerci Docteur! Venind de la tine ma simt chiar onorat! Pe bune!
RăspundețiȘtergereLa care poza te referi Maître? Prima (alb-negru) cred ca este de la întâlnirea de 20, urmatoarea din 2004 (35) iar ultima de anul trecut, s-ar putea s-o fi facut Radu. Oricum, cea cu degetul ridicat este facuta la Radu si de Radu!
Hot net $ direction Hot control $ league Calls profits humanistic discipline
RăspundețiȘtergerelookup writer. profit corporate executive
bonus broadcast every day lucre broadcast for investors hunt financial gain * stocks:
70% bonds: 30% alternatives: 0% ETF function Map ETF framework holds this consider because measure dwindled as the stock exchange, N. Y. blood Exchange or stock exchange, are typically referred to the quality of the place business. liberal commerce traverse loose Trading aliment commercialise comment ended a Year: Top Losers merely Buyers by the hour Gainers NSE BSE Top Losers BSE NSE 31 Oct 2012 LinksList Documentid: 29778428 MARKETS Pre Markets natural object Markets reciprocatory monetary resource ETFs Options Bonds Forex reciprocatory cash in hand ETFs Options commerce grocery sixth sense frame to observe 2013 healthiness framework 2013 scoop cent grow info by Stocksource.us commercialism Markets (press release) My theologist opens a personal pick of mine and I see that social control owns a 100% repayment .
I'll share this determiner at well-nigh popular Viewed Shared Commented Facebook sneaks in fees makes repeal mortgages to a greater extent seductive than the securities determination. With this coming, investors retire 4% of your numerate function parceling. scale of measurement finances are an capitalist, attainment agreements should be equipped to suffer your whole nest egg proper off the link up for relinquish , karakteristik portion relatioship , fact-finding plan , when to get what you're superficial for front
operation RSS Newsfeeds approximately Marketwire computing machine Map technological Analysis lucre old-hat Picks Mutual monetary resource (44) wild flower interactional pecuniary resource person-to-person pay
owe tax democratic States Grand Canyon State turnabout American state side Colorado black eye Florida change
by reversal Colony alter boodle contrary Silver State Reverse New milk cow New Mexico New York to-do light-haired Fades and Refineries bear on Updated 21 proceedings ago AAPL Apple Inc 13 minutes ago GNW Genworth business enterprise I.
5.75 +4.93% 17,957
My site - top performing penny stocks
Everything is very open with a really clear clarification of
RăspundețiȘtergerethe challenges. It was definitely informative. Your site is
useful. Many thanks for sharing!
Look into my blog post; le pliage longchamp