marți, 20 iulie 2010
"Moarte perfecta"
Ïn general un spectacol este o forma în care cineva pune lucruri care nu se vad, frumoase sau urâte. Iar spectatorul vede ce vrea el sa vada, plecând de la aceasta forma pe care o trece prin filtrul sau ca sa înteleaga fondul. Iar la sfârsitul spectacolului aplauda ce s-a întâmplat pe scena, în niciun caz pe diva din culise care-si scoate genele false si peruca pudrata.
Am citit acum câteva zile un articol frumos scris care evoca moartea Madalinei. Câteva afirmatii facute în text însa m-au … mirat. Moartea ca spectacol ? Exista spectatori ai mortii ?
Vine un timp al împlinirii visate în care chiar forma plina de viata trebuie data usor la o parte ca sa aratam ca avem mult frumos si înlauntru. Altfel riscam sa credem noi însine ca suntem goi. Dar sa te gândesti, daruit fiind cu de toate de viata, la o moarte perfecta ? Si ce înseamna de fapt o moarte perfecta ? In primul rând eu cred ca nimic nu este perfect fara a fi în mare masura artificial. Si nici macar atunci. Cu atât mai putin moartea. Si cum s-ar putea regiza asa ceva ? Faci un dus înainte, te parfumezi, te îmbraci cu hainele "alea bune" si astepti ? Ce ? Cât ?
E suficient sa dau un detaliu scabros : dupa moarte muschii se relaxeaza, inclusiv sfincterele… si atunci se duce dracului toata punerea în scena… Chiar daca momentul este premeditat. Sau poate mai ales atunci. Ajungi sigur într-un sertar sau pe un raft la morga. Vânat, teapan si contorsionat, asa cum te-a prins, cu toata pregatirea ta. Credeti-ma, nu-i nimic frumos. Am fost acolo si-am vazut. Am fost fata-n fata cu moartea (altora evident !) de multe ori, de mai multe ori decât as fi vrut. Naturala, violenta sau sinucidere. Zau ca niciodata n-am fost extaziat, nu-i nimic înaltator. Dimpotriva, e cineva redus la nimic. Singura mea reactie sunt spasmele stomacului. Si atunci vreau sa ies la aer, în soare, ploaie, frig, numai sa întorc spatele mortii. Iar în restul timpului sa-mi bat joc de ea, în fiecare zi, cu toate armele de care dispun. Babele si politistii spun "ce mort frumos, zici ca-i viu !". Eu unul prefer ca omul sa fie viu, chiar daca mai urâtel, decât un mort frumos.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
- "Datul cu părererea despre nu e interzis, dar din punctul meu de vedere e nerecomandabil."- spune
RăspundețiȘtergereCristian Teodorescu in :
http://voxpublica.realitatea.net/freestyle/cioclii-banuielilor-de-dupa-48541.html
Si-atunci ce facem, vorbim numai în citate din cei care au voie? Din Dan Puric de exemplu care si el citeaza din sfinti, care probabil au dreptul sa-si dea "cu" parerea. Ce spune persoana respectiva e tot un "dat cu parerea". Exista baremuri de vârsta, rasa, sex, IQ, desteptaciune de la care încolo e permis si pâna acolo nu? Sa-ti dai cu parerea vreau sa zic.
RăspundețiȘtergereE mai pratica vorba ceea: mortii cu mortii, viii cu viii. Despre primii, numai de bine.
RăspundețiȘtergereViii cu viile...
RăspundețiȘtergereEu vorbeam despre momentul iesirii din viata, ala ar fi perfect, dar sa stii k si moartea poate fi de asemenea perfecta.
RăspundețiȘtergereAcum incerc sa redau niste firmituri de informatii de la Thomas Mann, foarte organic in unele pagini din Muntele Vrajit. Cica dupa cateva zile de la moarte, corpul se umfla, burta se sparge si ies toate miasmele din trup, iar atunci, daca ne-am putea reintoarce printre cei vii, am fi asijderea celor netrecuti in nefiinta, neschimbati in infatisare. Asa, daca ni s-ar acorda o ultima bucurie, un ultim spectacol!
... ai si tu dreptate daca te gândesti ca doamna în negru îsi face treaba perfect, n-a gresit niciodata. Altfel nu, nu stiu ca moartea poate fi perfecta. Când faci câte o afirmatie asa, mai "originala", vino si cu un exemplu, ca sa se înteleaga mai usor.
RăspundețiȘtergereAi vazut pe cineva murind Duduca? Nu-ti doresc. "Momentul iesirii din viata"..., suna frumos si chiar este frumos în filme. Acolo unde o împuscatura are ecou, tiuie, fluiera, e mai degraba o muzica. Impuscatura este seaca, o plesnitura de bici... Moartea uneori înseamna ore de chin si zvârcoliri care nu mai au nimic omenesc.
Nu înteleg ce spune Thomas Mann sau esti tu obosita dupa drum: "am fi asijderea celor netrecuti in nefiinta", adica noi, astia vii, suntem cu burtile sparte, cu matele prin buzunare si plini de miasme? In Romania, unde familia se ocupa de mort, de obicei vine unu' si face îmbalsamarea acasa. Sa vezi atunci miasme, nu "cica".
Si iar nu înteleg "o ultima bucurie, un ultim spectacol!"???? Vorbesti cu un usor accent nemtesc Duduca si nu-i prea clar. Multumesc, ma lipsesc de asa bucurii. Daca mi-ar fi placut, ma faceam autopsier.