Avat cu legume

Ca sa putem gati acest fel de mâncare trebuie în primul rând sa avem avat, ca legume s-or mai gasi ele. Avatul este un peste zglobiu si rapitor care îsi duce zilele de preferinta în râurile mari, acolo unde apa este curata, repede si bine aerisita. Se hraneste cu pestisorii mici si naivi care se joaca inconstienti aproape de luciul apei si pe care-i zapaceste cu viteza lui.

Dar nicaieri pescuitul de avat nu se face cu mai multa încântare ca la gurile Dunarii la asfintit. Acolo unde apa se grabeste sa scape de strânsoarea malurilor si se strecoara învolburata printre stânci spre mare. Pescarul nu poate fi decât maiastru. Trebuie sa-si ascunda barca ca sa nu-si sperie prada si s-o tina departe de chemarea curentului care duce totul cu el. Isi arunca dibaci firul cu mai multe cârlige de departe exact acolo unde este vâltoarea mai mare si unde avatul, ca omul aspirând spre libertate dar neputând sa reziste tentatiilor, se lacomeste la înca un pestisor mic si alb înaintea marii aventuri si se repede sa înfulece momeala facuta dintr-o banala tabla lucitoare. Astfel, tot ca la unii oameni, destinul lui se schimba brusc.

Cum se pregateste avatul nu mai are prea multa importanta, oricum gazda noastra Costel, mare mester la prinsul si bucataritul lui, nu ne-a spus mare lucru. Intr-o seara era cu noi la masa si prietenul sau Ivan Patzaichin, om al Deltei, pescar priceput, povestitor cu har si peste masura de modest pentru cineva ca el, dar ca el nu prea mai sunt altii. Ciugulind cu vârful furculitei din farfuria lui începuse sa ne destainuie cum se face. Am apucat sa întelegem ca se pune în cuhta “un strat de peste, unul de legume“ dar n-am mai aflat câte straturi si în ce ordine ca elanul i-a fost retezat scurt de Costel. Secretul lui, secretul Deltei trebuia sa ramâna acolo! Dar vazând si mai ales gustând minunea pe care o aveam în fata am înteles de ce. In primul rând avatul nu se manânca daca esti flamând. Mâncarea asta nu se hapaie. Mai întâi îi adulmeci bine aburii parfumati, o mângâi mult cu privirea si o gusti usor cu vârful buzelor ca pe o fata frumoasa. Eliberat de grija oaselor pe care dogoarea cuhtei le-a facut fainoase si îmbibate cu odoruri nebanuite iei o bucatica pe care o lasi sa astepte plina de zeama curmându-i nerabdarea de a-si urma grabita drumul pe care deja îl banuieste. Fermecat apoi de parfumul abia ghicit de dafin si boabe de piper mai rabzi un pic pâna-si lasa tot sucul si aromele în cerul gurii si în narile care freamata înainte de a o lasa sa alunece spre strafundurile pofticioase ale fiintei tale. Numai asa amintirea ei va ramâne crestata pe veci.

Ramâne totusi taina gatitului. Am reusit sa deslusim trei legume : rosii, ardei si ceapa. Cum se pun ? Cu rabdare s-ar putea gasi rânduiala cea mai buna a pestelui si a culcusurilor de legume. Nu sunt de facut decât sase încercari. Daca mai apare si a patra leguma lucrurile se mai complica putin, încercarile fiind 24 la numar. Nici asta n-ar fi o problema, dar… de unde atâta avat ?