miercuri, 20 octombrie 2010

Avat cu legume

Ca sa putem gati acest fel de mâncare trebuie în primul rând sa avem avat, ca legume s-or mai gasi ele. Avatul este un peste zglobiu si rapitor care îsi duce zilele de preferinta în râurile mari, acolo unde apa este curata, repede si bine aerisita. Se hraneste cu pestisorii mici si naivi care se joaca inconstienti aproape de luciul apei si pe care-i zapaceste cu viteza lui.

Dar nicaieri pescuitul de avat nu se face cu mai multa încântare ca la gurile Dunarii la asfintit. Acolo unde apa se grabeste sa scape de strânsoarea malurilor si se strecoara învolburata printre stânci spre mare. Pescarul nu poate fi decât maiastru. Trebuie sa-si ascunda barca ca sa nu-si sperie prada si s-o tina departe de chemarea curentului care duce totul cu el. Isi arunca dibaci firul cu mai multe cârlige de departe exact acolo unde este vâltoarea mai mare si unde avatul, ca omul aspirând spre libertate dar neputând sa reziste tentatiilor, se lacomeste la înca un pestisor mic si alb înaintea marii aventuri si se repede sa înfulece momeala facuta dintr-o banala tabla lucitoare. Astfel, tot ca la unii oameni, destinul lui se schimba brusc.

Cum se pregateste avatul nu mai are prea multa importanta, oricum gazda noastra Costel, mare mester la prinsul si bucataritul lui, nu ne-a spus mare lucru. Intr-o seara era cu noi la masa si prietenul sau Ivan Patzaichin, om al Deltei, pescar priceput, povestitor cu har si peste masura de modest pentru cineva ca el, dar ca el nu prea mai sunt altii. Ciugulind cu vârful furculitei din farfuria lui începuse sa ne destainuie cum se face. Am apucat sa întelegem ca se pune în cuhta “un strat de peste, unul de legume“ dar n-am mai aflat câte straturi si în ce ordine ca elanul i-a fost retezat scurt de Costel. Secretul lui, secretul Deltei trebuia sa ramâna acolo! Dar vazând si mai ales gustând minunea pe care o aveam în fata am înteles de ce. In primul rând avatul nu se manânca daca esti flamând. Mâncarea asta nu se hapaie. Mai întâi îi adulmeci bine aburii parfumati, o mângâi mult cu privirea si o gusti usor cu vârful buzelor ca pe o fata frumoasa. Eliberat de grija oaselor pe care dogoarea cuhtei le-a facut fainoase si îmbibate cu odoruri nebanuite iei o bucatica pe care o lasi sa astepte plina de zeama curmându-i nerabdarea de a-si urma grabita drumul pe care deja îl banuieste. Fermecat apoi de parfumul abia ghicit de dafin si boabe de piper mai rabzi un pic pâna-si lasa tot sucul si aromele în cerul gurii si în narile care freamata înainte de a o lasa sa alunece spre strafundurile pofticioase ale fiintei tale. Numai asa amintirea ei va ramâne crestata pe veci.

Ramâne totusi taina gatitului. Am reusit sa deslusim trei legume : rosii, ardei si ceapa. Cum se pun ? Cu rabdare s-ar putea gasi rânduiala cea mai buna a pestelui si a culcusurilor de legume. Nu sunt de facut decât sase încercari. Daca mai apare si a patra leguma lucrurile se mai complica putin, încercarile fiind 24 la numar. Nici asta n-ar fi o problema, dar… de unde atâta avat ?

11 comentarii:

  1. ...cum faci tu din toate o aventura...si preparatul hranei devine o stiinta nu la indemana oricui.
    (te rog eu frumos "retine minte" : luni -pilates, miercuri-yoga. Da? ca sa n-avem vorbe :D )

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba e o placere la îndemâna oricui. Daca o faci cu placere. Crezi ca Sir Sandwich era om de stiinta? Nu, dar nu avea chef sa se scoale de la masa când juca babaroase sau ce facea el pe-acolo. Toate mâncarurile au fost inventate demult, noi ne mai jucam cu un ardei rosu în loc de galben si câteodata iese ceva frumos:

    http://danvaideanu.blogspot.com/2009/12/j-6.html

    Eu te întrebasem la postul precedent daca aveai vreun program ieri. N-am stiut, scuze! Dar ce, vrei sa omori pe cineva fara sa lasi urme cu atâtea sporturi orientale?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma dau batuta. Ai dreptate cand spui "daca o faci cu placere". Mi-a murit placerea,ca in orice faci prea des, de altfel. Daca la masa de Craciun pregatita mainile tale au "robotit", apreciez. Am si eu in fiece an musafiri de Craciun, familia reunita din toate zarile...de regula cel mai putin in numar de 15. Cred ca "dragut"-ul e prieten cu "rar"utul.Dar asa cum scrii tu, a gati pare a fi ceva interesant...citesc in continuare, poate reinvie ceva in mine, mai stii?
    Fac pilates sa nu ma mai doara spatele de la gatit, iar yoga pentru a omori demonii din mine. De altfel, pasnica ca o zambila.

    RăspundețiȘtergere
  4. Spatele doare de la orice, e pervers. Si de la calcat si de la gradina, culmea si de la când nu faci nimic. Am trecut prin toate astea si stiu. Si atunci de ce sa te mai chinuiesti sa faci ceva?

    RăspundețiȘtergere
  5. pestele ala din poza e viu sau e luat de la magazin? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Intr-una din zilele care vin o sa vezi niste pesti care sigur nu-s de la magazin, nu-s aia asa prosti sa-l duca acolo când numai icre sunt vreo patru kile în el.
    Pestele ala este avat pescuit în Delta la varsare la asfintit de Costel, cum spune povestea...

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu-mi amintesc sa fi prins ceva :))

    RăspundețiȘtergere
  8. De obicei tu pescuiai alte chestii, cred ca te-a(i) lasat, dar aici e vorba de alt Costel, fost mare sportiv, acum mare pescar.

    RăspundețiȘtergere
  9. ....cand eram eu marinar.....grea pasiune !:)

    yummyyyy
    salut Fr !

    RăspundețiȘtergere
  10. @Windy
    Nu sunt eu acela, mie îmi place sa-l manânc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Am fost si eu la pescuit de ...regine ;) Intr-o balta, nu in Dunare :))
    Am prins, nu-i problema... dar alte experiente n-am mai avut, desi, talent pare-se ca aveam.
    Superbe ultimele doua fotografii! Avatul de aur!

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!