sâmbătă, 9 octombrie 2010

Mâncarurile lunii septembrie


Nimic nou, clasice în Delta. Icre de icre adevarate, nu ”cu gust de…”, cu ceapa taiata marunt de tot, frecate-n sudori cu un linguroi de Roxana si care crantane-n dinti bob cu bob. Ciorba facuta cu pestisori mici de toate neamurile care dupa ce si-au dat duhul si tot gustul pe care l-au avut în zeama din oala se arunca la porci si se pun în loc apoi bucatile mari de peste. Saramura din burta de crap urias (o sa vedeti în viitorul apropiat ca povestile pescaresti sunt foarte adevarate) cu oase lungi, înecata câteva ceasuri în sosul amarui de apa cu sare si ardei iute pâna se face ca o gelatina, dar nu-i nimic, pentru ca mamaliga fierbinte o topeste. Plachia de peste cu legume care când e rece se face si ea ca piftia. Sau mâncarea de ”avat cu legume la cuhta”, cum îi spune Ivan Patzaichin, cu oasele topite de fierbinteala aburului. O sa mai vorbim de mâncarea asta când o sa fie si vremea ei. Si invariabil, la orice masa, la orice ora, respectând deviza giulestenilor ”Nicio masa fara peste – nu-i nici peste ca guvidul, nici echipa ca Rapidul”, nu, nu guvizi ci carasi, multi carasi, sute de carasi pe zi, prajiti în tigaie dupa ce au fost tavaliti prin faina ca sa-i albeasca de fostele pacate si stropiti cu mujdeiul ca o spuma frecat temeinic de un zdrahon de prin partea locului suparat pe nevasta. La sfârsit veneau scovergile facute de tanti Nina, chinuita de o durere de burta pentru ca stapânul nu-i daduse voie sa bea decât o vodca împreuna cu noi si pepenii cumparati zilnic doar de priceputa Ileana ca sa ne mai spalam rinichii, de parca berile nu erau de ajuns.
Doar doua exceptii am facut. Prima, cu o zi înainte de plecare am propus, cumparat si facut putina fasole cu afumatura, dar fara sa exageram, doar cu ciolan, cârnati si costita, mâncata cu covrigi calzi cu mac si susan, ca sa ne pregatim pentru cotidianul bucurestean anost în care urma sa reintram a doua zi. Si a doua, fiind noi în Tulcea pe faleza dupa o rapida calatorie cu vaporasul zis ”Racheta” si asteptând autocarul cu care am revenit în ”lumea civilizata”, parizer ca pe vremuri cu pâine si mustar si cârnati de bere cu… ce altceva decât bere. Despre toate astea, va urma…

18 comentarii:

  1. ei da, uite astea impresii de vacanta (cu tot tacamul, inclusiv poze), p-astea le asteptam :)); iar io am impresia ca mi s-a facut o foameee groaznica din cauza povestilor tale…

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai urmeaza Moshule, nu prea îmi gasesc cuvintele, dar noroc ca gasesc poze destule.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vad ca nu ai pic de mila :)...ma duc si eu sa caut o coaja de ceva...c-o fi de la text? ...c-o fi de la poze?

    RăspundețiȘtergere
  4. Au dreptate mosul si sofia. Poza cu tanti Nina o pun background la ordinateur :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Costel: Consumul (chiar si privitul) excesiv de (la) scovergi(le tantei Nina), cu sau fara votca, dauneaza grav sanatatii !
    @ Dan: Intentia mea a fost doar sa postez un comentariu cu data 10.10.10 la ora 10:10 :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nici chiar coaja de orice Sophie, Doamne fereste, mai nimeresti vreo coaja de cartof. Gasesti tu o gustare, o maslina...

    RăspundețiȘtergere
  7. Pe tanti Nina o vedeam de dimineata pe la 9 când ajungea la "serviciu" cam în ce ape se scalda si cum îsi petrecuse seara dinainte: mahmura dupa chef, suparata ca avusese un meci de box cu barba'su pe care-l pierdea regulat, încruntata de durere de stomac sau vesela si cu chef. Intr-o zi a curatat 100 kg de peste sa-si consume energia.

    RăspundețiȘtergere
  8. Deci doar asta ai vrut Schnappi si ai reusit! Inseamna ca eu nu te mai interesez. Te spun lu' mama!

    RăspundețiȘtergere
  9. :)) Nici chiar asa. Sunt gospodina cu acte vechi, bucatarie ordonata...cojile de cartofi sunt la gunoi...in cel mai rau caz pot sa mananc o coaja de paine cu cartofi, care in sinea ei este o poveste...Am mancat un iaurt cu cereale ca era seara :)). Mi se pare mie sau tu vrei s-o iei pe coaja??? :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. @Sophie
    Intotdeauna am fost zapacit si mi-am asumat riscuri. Pâna acuma a iesit bi...nisor.
    Iaurt cu fulgi seara? N-as putea mânca asa ceva. "Prefer mai bine" o juma de bagheta cu felii lungi de slanina bine afumata si cu soricul moale, tinuta la cuptor pâna se face slanina transparenta din cauza caniculei, cu catei de usturoi curatati superficial din care sa musc bio, adica taraneste. Asta cât mai tine slaninuta, mai am doar o bucatica, pe urma trec iar pe "saucisson fumé à l'ail", seamana cu italianul. Asta pâna la iarna, când vin iar si fac aprovizionarea...

    RăspundețiȘtergere
  11. @Mosu
    Si mie mi s-a facut foame acuma când ma gândesc si mai povestesc. Am adus niste scrumbie afumata care ma asteapta în frigider, poate fac o salata cu ceapa si morcov ras.

    RăspundețiȘtergere
  12. Se mai face ciorba cu apă din Dunăre?

    RăspundețiȘtergere
  13. Cu mult ardei iute, poate ne trezim la realitate.
    Îmi place la nebunie șalăul,chiar și în saramură.
    Dar e bună și pâinea cu muștar, cu gust șoptit de...
    Pentru supraviețuire...

    RăspundețiȘtergere
  14. @Catalin
    Acuma si acolo unde am fost noi sigur nu. Dar s-o mai fi facând, pescarii care pleaca zile la rând pe balta n-au de ales. Imi aduc aminte acum 35 de ani când am fost eu prima data la Sf. Gheorghe beam apa "cruda" din Dunare si n-am avut nimic. Nimic imediat, pe termen lung nu stiu în ce masura m-a "atacat" si unde anume...

    RăspundețiȘtergere
  15. @Tora
    Era si ceva parizer pe-acolo. Pe mine ardeiul (foarte) iute ma face sa sughit. Revenind la realitate (cea de aici) ma apuca iar.
    Cu gust soptit de ce? Ca nici cu dragoste si cu burta goala nu poti trai la infinit!
    Oricum, bine ai venit la doi mici si-o bere!

    RăspundețiȘtergere
  16. daca n-a fost tort de peste , nimic n-a fost ;)

    RăspundețiȘtergere
  17. Cu deserturile vaz ca te ocupi tu în ultimul timp Windwhisperer :))) Incearca într-o duminica dimineata si pe urma ne dai reteta...

    RăspundețiȘtergere
  18. pestele nu prea imi place...dar acum mi s-a facut o pofta nebuna de pepene rece,rosu si dulce...mmm...

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!