O dimineata la Sulina

Ca sa nu se spuna ca în vacanta asta n-a fost decât mâncare si bautura, las deocamdata deoparte aceste lucruri “lumesti“ care degradeaza fiinta umana pâna acolo unde “realizezi ca esti porc“, cum asa de bine spune Dan Puric. Dupa un an în care toti care eram împreuna ne-am spart capetele ca sa ne facem treaba fiecare pe unde-a dat Dumnezeu, “colaborând“ ca sa spun asa cu tot felul de nebuni cu sau fara acte, imaginând diverse chestii inutile care sa faca omenirea sa progreseze, era normal sa ramânem conectati, seriosi, gândindu-ne doar la problemele de serviciu pe care le lasasem în aer si urma sa le gasim la fel si sa ne reprimam orice tentativa nelalocul ei de a fi si noi “nebuni“ în felul nostru, de a evada în derizoriu sau de a schita macar o umbra de zâmbet indecent în acel univers foarte dens, înaltator si divers ca problematica. Iata deci cam cum se desfasura o zi obisnuita de relaxare prin activitati care ne-au slefuit spiritul.

Dupa dezbaterile de profunzimi nebanuite din seara precedenta, discutii care se întindeau pâna la ore târzii în noapte, coboram pe la 9 dimineata în marele chiosc de lânga piscina cu ochii pe jumatate închisi (sau deschisi pentru cei mai superficiali) spre noi însine, scrutându-ne preponderent sinele propriu. Micul dejun auster cu costita, pastrama, ochiuri, telemea, icre de crap, salata de vinete sau o salata foarte usoara de scrumbie sarata, toate cu multa ceapa sau cu usturoi, dupa caz, ne facea sa privim cu si mai mare dispret lumea marunta în care eram obligati sa traim. Drept pentru care la sfârsit, pentru a înlatura scârba infinita care ne cuprindea trebuia sa bem câteva cafele si paharute de vodca, nu multe, doar doua sau trei. Dealtfel perceptia conditiei noastre jalnice si simtul autocritic acut se traducea frecvent prin replica “Mi-e greata“, ceea ce impunea repetarea iar si iar a aceluiasi gest cu scopuri curative, dealtfel singurul la îndemâna.

Dar trec repede peste acest moment de slabiciune. Reabilitati cât de cât, daca nu în ochii nostri, macar în ai celorlalti, plecam sa descoperim bogatii încarcate de istorie si semnificatii, tot atâtea pretexte pentru dezbaterile din seara ce urma.

Prima încercare dificila era traversarea Dunarii pe partea cu centrul administrativ, cultural si comercial al Sulainei. Mergeam cu o luntre cu motor antic, 50 de bani biletul. Ajunsi dincolo, primul asezamânt vizitat era “Pensiunea Perla“, amplasata strategic imediat lânga debarcader. Aici începeam cele “30 de minute de miscare zilnica si 2 litri de lichid“ recomandate de toti medicii nutritionisti. Minimum. Miscarea întretine cordul iar lichidul eliminat din cauza caldurii si a altor motive subîntelese trebuia înlocuit. Si era foarte cald. In piata, în timp ce Doamnele faceau un studiu al evolutiei preturilor în magazine de profil, noi cugetam pe terasa alaturata la nimicnicia vietii si la cât este de trecator totul, împreuna cu localnici de diferite vârste si ocupatii aflati în exercitiul functiunii. Mai încolo cu câteva zeci de metri, la restaurantul cu staif “Maréea Neagra“, era locul cel mai potrivit sa ne interesam, avizi de noutati, de ce se mai întâmpla prin lume. Turul se încheia la cafeneaua literara “Tip, Top“ unde discutiile erau reluate mereu de la început, nemaistiind foarte exact unde le lasasem la plecarea din locul precedent.

Interesati mereu de stabilitatea noastra psihica atât de greu încercata dar si de cea fizica vizibila de catre vremelnicii nostri concitadini preocupati si ei de acelasi lucru, faceam la intervale de timp regulate teste de echilibru, mai ales în marile aglomeratii.