joi, 22 martie 2012

Aventuri cu pisica galbena (8)

Intr-o zi când am venit acasa mi s-au redesteptat amintiri emotionante din copilarie, când îmi petreceam vacantele la bunici, la tara. In fundul curtii era privata, pe care o ocoleam cu grija pentru ca-mi strâmba nasul, având destule locuri în gradina unde sa ma ascund de privirile indiscrete. Iar daca noaptea se întâmpla sa am diverse “chemari”, copil fiind beneficiam din plin de avantajele olitei. Cei mari se duceau cu felinarul în fundul curtii.

Pe scurt, când am deschis usa am avut pentru o clipa senzatia ca ma aflu prin preajma locului cu pricina. Hopa, îmi spun, a refulat ceva în baie, cu toate ca într-un bloc chestia asta se întâmpla mai ales la parter si nu la etajul sase. Si încep sa caut, dupa ce am deschis toate geamurile. Afara venise iarna. Bineînteles ca baia era în regula, nu refulase nimic. Bineînteles ca si Zizuca era bine, privea linistita ce faceam, cu ochii limpezi, asezata cuminte în litiera ei, ca de obicei curata... Asta m-a pus pe gânduri, însemna ca iar facuse o prostie. O iau prin casa cu narile în vânt, dupa miros, ca în desenele animate. Si asa ajung în dormitor. Al meu. Nenorocire, ziceai ca esti în veceul garii! Si totusi si în dormitor totul parea bine, cum lasasem dimineata. Parea, dar nu era... E drept ca iar uitasem usa deschisa. Plapuma era întinsa perfect, ca-n armata, daca aruncai o moneda pe cearsaful plic se ducea de-a dura. Am vazut însa câteva urme de labe. Incepusem deja sa banuiesc, îmi cunosteam bine colocatara si stiam ca putea sa ma surprinda mereu cu ceva nou.

Am cautat deci “în“ plic: în partea de la picioare nu era nimic, nici în colturi, în coltul consoartei absente tot nimic, “atentia“, solida de data asta, era ascunsa evident în coltul de la capul meu, abundenta si recenta. Cu stomacul în gât am desfatat cu mare atentie asternutul, parca dezamorsam o bomba, am spalat întâi la mâna plicul dupa care l-am bagat în masina, iar coltul afectat al plapumii l-am curatat insistent cu tot felul de solutii parfumate si i-am facut si un semn, sa-l stiu si sa fie vesnic la picioare, dupa care am scos-o pe balcon (cum pe cine? pe plapuma, doar n-ati crezut ca...) unde a ramas o saptamâna, la uscat si aerisit. Am golit un deodorant de interior prin casa si tot aveam impresia ca miroase. Dar macar mirosea ca un c... într-un câmp de lavanda, vorba bancului. Ma rog a trecut si asta, eram obisnuit cu necazurile dar nu asa multe deodata, în casa era ger ca afara, plapuma nu mai aveam, foamea-mi trecuse, asa ca i-am dat doar “ei” o gustare usoara ca se facuse noapte si m-am culcat zgribulit dar într-un fel linistit.

Stiam ca dupa o gogonata ca asta urmau câteva zile linistite, era felul ei de a-mi spune “eu de fapt stiu cum trebuie facut, asta a fost doar un avertisment!”.

Joe Cocker - Night Calls


Eric - Double Trouble

18 comentarii:

  1. N-am nimic împotriva domniei tale, aşa că te rog să nu interpretezi tendenţios, însă mie mi-e taaareee dragă Zizuca. E aşa o figură!
    :))
    Poţi să n-o iubeşti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai putea, ca motivele nu lipsesc, dar o iubesti, la 2000 km distanta. Eu am facut tot ce se putea..., ma rog, aproape, mai este un episod...

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Eşti urâcios cu biata creatură
      Care murea, săraca, de căldură.
      Şi neştiind cum să te informeze
      Ţi-a pus în plic vreo 4 căcăreze.


      :))))
      Dane, scuzeeeeeeeeeee!
      Gata, nu mai zic nimic.

      Ștergere
    4. Esti teribila Blue! Subiectul povestii trece în planul doi!
      Ai sa începi sa vorbesti în versuri la serviciu, cu prietenii, acasa...
      Eu încep sa adun toate catrenele care s-au adunat, si sunt câteva.

      Vaaaai, nu pot, nu am mai zis
      Asa ceva niciodata
      Dar si când te pui la scris
      Nu te mai opresti, mai fata !

      (n-am avut alta rima!)

      Ștergere
    5. Zău, iartă-mă! Am fost neobrăzată.
      Acu' tac.
      :(

      Ștergere
    6. Da' deloc, asta-i buna, dai pe dinafara de umor si talent, de ce sa ma supar? Numai ca n-au fost 4, doar vreo doua...

      Ștergere
    7. A fost la nimereală când am zis 4. Da' poa să fie şi două, eu nu mă supăr.
      :))
      Mulţumesc. Mă ia gura pe dinainte şi poate uneori nu se cade. Dar, asta sunt şi-i cam târziu să mă disciplinez. Din păcate...

      Ștergere
  2. Blue a spus exact ce am vrut eu sa spun...poti sa n-o iubesti? :))
    imi place la nebunie cum povestesti...parca te si vad zgribulit in casa proaspat parfumata :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca n-as fi avut ce povesti, iesea un... ce-a facut ea, n-am niciun merit, am memorie.
      De atunci am ramas cu damblaua asta: câteodata dorm si iarna cu geamul deschis, important este sa fie aer curat!

      Ștergere
  3. Love is in the air,
    love is in the air,
    oh, oh, oh, oh, uh,
    uh, uh, uh.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. See the next exciting chapter. The last one...
      Drum bun!!

      Ștergere
  4. Dan si eu am trecut prin asa o situatie , dar tu spre deosebire de mine esti foarte calm ,eu daca prindeam mata in momentele respective ,o scarmanam bine ,dar a intuit si a stat tot timpul cat am curatat ascunsa sub pat .
    Mi-a placut povestirea te si m-a inveselit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt calm acuma, dupa 14 ani, atunci eram turbat rau: în loc sa manânc dupa o zi de treaba, trebuia sa curat, si nu orice...

      Ștergere
  5. Pisicile si cateii sunt ca si copiii mici. Pe ei te superi daca mai fac cate una din astea ?! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar nici nu-i încurajezi, trebuie sa afle cumva ca nu-i bine! Nu se spune la tara ca pe copil îl saruti doar prin somn?

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!