Aventuri cu pisica galbena (9) - Sfârsit

Venise iar vara si se împlinea deci aproape un an de când locuiam împreuna. Intre timp mai plecasem de câteva ori în Franta. Când nu eram eu acasa, de Zizuca aveau grija vecinii, Marina si Costica, “parintii” lui Tomita. Ciudat, niciodata când eram plecat Zizuca n-a facut vreo boacana. Se pare ca doar eu eram “preferatul” ei. Era din nou într-o perioada de aceea “Ce se-abate si la pasari / De vreo doua ori pe an”, cum spunea Eminescu. Toata ziua mieuna si se freca cu fundul de toate alea mai tari din jur. Picioare în general: de la masa, scaune si ale mele.

Asa ca m-am mirat foarte când am intrat în casa si am vazut atâta liniste si am auzit asa curatenie. In plus peste tot mirosea frumos si era aer curat. Ca de obicei, am început sa caut. In ultimul an, de câte ori veneam acasa, cautam. De data asta chiar pe Zizuca. Dupa vreo ora de cercetari si chemari în van m-am lasat pagubas. Era clar, Zizuca parasise domiciliul. Dar pe unde? E adevarat ca de când venise caldura am vazut-o de câteva ori plimbându-se pe pervazurile geamurilor si chiar sarind de pe balustrada balconului pe geamul de la bucatarie. I-am explicat ca risca sa-si piarda viata murind într-un deces, dar degeaba. Mi-am zis ca probabil o fi cedat nervos la miorlaiturile insistente ale derbedeilor de jos, având în vedere perioada delicata pe care o traversa cât si inocenta ei în relatiile cu sexul opus, si s-a aruncat orbeste în bratele lor.

Nu mi-am facut nicio iluzie în legatura cu deznodamântul iremediabil al demersului ei. De la etajul sase nu scapa nimeni. Dar nu degeaba se spune ca pisicile au sapte vieti. Dupa mai bine de-o luna suna la usa Marina, deschid si o vad cu o aratare în brate. Ceva ce aducea cu o pisica de culoare galben foarte murdar, speriata si jigarita de parca era anorexica. Numai burta era mai rotunda... Era dânsa. Si eu care coborâsem în ziua fatala sa vad daca o pot ademeni (daca mai aveam pe cine) cu câteva bucatele de carne... Dar chemarea carnii ei a fost mai puternica.

Dupa acest incident, în familia noastra s-a facut un consiliu. Matusa mea care avea atunci (ca si astazi dealtfel) un câine si doua pisici din care tocmai pierduse una a decis: “Nu se mai poate chinui atâta fetita (ea, nu eu!). O iau la mine”. A luat-o, a dus-o la doctor s-o opereze si a trait ani multi, fericiti si lipsiti de ispite si mai traieste înca si azi, dupa cum se vede. Doar ca de câte ori ma duc acolo se ascunde în dulap.


Iar eu sunt banuit si în ziua de azi de familie ca as fi “ajutat-o” sa sara de la balcon. Ceea ce ma doare...

Asta a fost povestea, “Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus”, o carte pe care v-o recomand. Eu cu Zizuca apartinem unor lumi diferite, vorba cântecului:

The fish and the bird
who fall in love
will find no place to build a home in.


Mark - The Fish And The Bird