joi, 29 noiembrie 2012

Galbena

Am tinut-o si mi-a fost fidela 12 ani. Singurele probleme pe care le-am avut cu ea au fost din neglijenta mea. Odata n-am reparat un stop spart de un tramvai care m-a lovit cu gingasie în spate. Am schimbat doar becul si am avut un scurt circuit în portbagaj care mi-a ars toate firele. Mergeam noaptea prin oras si m-au lasat pe rând toate becurile. N-ar fi nimic, eram tânar si aveam ochi buni, dar rezervorul de benzina era lânga firele care ardeau mocnit. As fi putut fumega cu masina cu tot.

Alta data, era pe la sfârsitul lui noiembrie, într-o seara s-a facut brusc frig si a început sa ninga. Cum pe vremea aia în toate masinile oamenilor normali era apa (nici macar distilata) si nu antigel si cum n-aveam niciun chef sa cobor noaptea, sa demontez borcanul numit stiintific "vas de expansiune" si sa-l golesc, ceea ce oamenii normali evocati mai sus ar fi facut totusi, a doua zi totul era bocna si blocul motor fisurat. Mare noroc am avut ca mecanicii români stiau sa faca tot felul de improvizatii si reparatii incredibile, nu doar sa înlocuiasca o piesa stricata cu una noua. Am gasit pe cineva care mi l-a sudat. Cine stie cât de cât cam cum se sudeaza fonta si mai ales cum trebuie racita sudura timp de mai multe zile, îsi da seama ce "meserie" era omul ala. Nu mai curgea blocul motor, acum curgea radiatorul. Normal, se sparsese si el, "fagurele", de frig. "Nu-i nimic", zice mesterul universal, "pui câteva lingurite de mustar în radiator si lasi motorul sa mearga. O sa intre în toate fisurile si nu mai curge, ai sa vezi". Si am vazut, asa a fost. Când s-a rupt o curea de transmisie a fost floare la ureche. Am înlocuit-o (provizoriu, evident !) cu un ciorap de dama. Va vine sa credeti ce pot face niste ciorapi de dama ? Mai era o vrajitorie cu o felie de cartof care putea înlocui parca un anumit condensator, undeva pe la aprindere, am mai uitat si eu… Mai fa toate astea azi, daca poti…

In ’96 am vândut-o si mi-am luat mobila noua în Franta. In timp ce un prieten si-a vândut Dacia veche si cautând (prea) multa vreme sa-si ia un Fiat tot vechi (se daduse liber la cumparat masini "bune" straine !) cu banii luati nu si-a mai putut permite decât un video, si ala player !

Urmatoarea masina am cumparat-o aici "de ocazie”: un Renault 21 extraordinar, de la un batrânel care mergea cu ea doar o data pe an, în vacanta. Avea 50 000 km, aproape noua… Masina facuta "pe vremuri", fara economie, mare si solida ca un tanc, cu un portbagaj imens. Când ajungeam la Bucuresti si descarcam se umplea jumatate din sufragerie. Omul o vindea pentru ca nu mai putea întoarce volanul… Rotile erau foarte mari si nu avea "servo-directie".

Masina asta a fost albastra.

Beatles - Yellow Submarine


18 comentarii:

  1. mare dragoste ati avut voi doi ( tu cu masina, ma refer!). Pe mine ma uimesc toate acele solutii de improvizat si care functionau atat de bine.... nespalatul masinii, mustar, ciorap de dama. Eu tin minte doar cum imi remaiam ciorapii. pe borcan.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când eram eu copil si bunica tânara, cârpea ciorapii pe o ciuperca de lemn. Asa era în Moldova...

      Ștergere
  2. Frumos povesteşti despre maşinile tale! Dacă despre ele spui aşa, mă intreb cum ai vorbi despre...persoanele din viaţa ta.
    :)
    Dar, cum să-i spui dom'le "galbena"?!!!
    Vrei să cred că n-ai botezat-o nicicum altfel?
    Stai să-ţi zic! Eu am avut aşa:
    1. un oltcit alb - "Furia albă"
    2. o dacie nova - Bubulina
    3. un opel roşu - Herby
    4. un VW bleumarin - Sharky
    :))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai am vorbit si despre ele, dar nu-mi pot permite sa glumesc...
      Pe galbena a chemat-o Frosa. Si pentru ca pe prima n-o uiti niciodata, celelalte n-au avut decât numele din fabrica sau daca erau doua cu aceeasi marca, îi ziceam dupa culoare sau proprietar: Rionoul, Piojoul, aia verde, aia rosie, a ta, a mea...

      Ștergere
    2. :)))) Adevărat!
      Eu m-am şcolit in ale şoferiei (şi ale traficului) pe Oltcit. Bietul de el şi biata de mine! Era prin '90 şi-o leacă, am uitat când, dar nici n-are prea mare importanţă. A fost o experienţă traumatizantă pentru amândoi. Parcările, cel puţin, erau ceva de coşmar.
      Toate "fiarele" au fost "ale mele" cu excepţia ultimei, care e a mnealui (la restul el avea maşina de serviciu).
      Şi pe toate le-am iubit, dar preferata a fost Herby. Ce-a făcut maşinuţa aia cu mine şi eu cu ea...eheeee!

      Ștergere
    3. Sa înteleg ca daca ar putea vorbi masinile, eheii!

      Ștergere
    4. Cam...da!
      Da' ştii ce? Mai bine să nu vorbească!
      :))))

      Ștergere
    5. Nu de alta, da'-s parcările alea.... de pomină!!!
      :))
      O vreme am şi abandonat cauza. Veneam cu maşina, mă opream în mijlocul străzii şi dădeam claxoane la mnealui, să iasă din casă şi s-o parcheze. Era ca-n filmele cu proşti. El venea la maşină, eu ii aruncam cheile din zbor, îmi luam poşeta şi o tuleam în casă. Iar el, multeori in pijama şi papuci fiind, executa parcarea. Rapid şi fără comentarii, că blocam carosabilul. Da' când revenea in casă, să te ţii ce morală-mi făcea!
      Însă la vremea aia stăteam prost cu spaţiul de parcare şi trebuia să le aşezăm foarte înghesuite. Şi cum eu eram tufă de veneţia la parcări...
      :)

      Ștergere
    6. Si ale mele ar avea multe de povestit! Unele mai au urme si acum...
      Cu parcarile, mai cunoastem niste cazuri. De aia eu nu-mi pun pijamaua decât dupa ce suntem "toti" acasa, ca sa nu dam nume...

      Ștergere
    7. :)
      Ei, Dane, dacă n-ai exclamat niciodată: "ia uite cum dl.X a fost cât pe ce să-l lovească pe dl.X" privind perplex cum o persoană anti-parcare e gata să înfigă o maşină al cărei proprietar eşti în altă maşină, tot proprietatea ta, atunci stai bine.

      Ah, că uitam!
      La mulţi ani fiicei tale! Să vă trăiască şi să aibă noroc!

      Ștergere
    8. Desi sunt tare în teorie la parcari mi s-a întâmplat (dupa sarbatoarea berii) sa înfig o masina al carei proprietar sunt într-un gard al carui proprietar sunt tot eu, sau suntem noi!
      Saru' mâna Blue pentru urari, chiar îmi face placere ca te-ai gândit, Nana este deja la fata locului cu ocazia unui congres de psihiatrie (!!?) mie neplacându-mi Parisul si vor serba cum se cuvine!
      La urma urmei este un act patriotic, Sf. Andrei este doar patronul României!

      Ștergere
    9. :))
      Atunci, la mulţi ani de două ori. Urările pentru toţi românii, oriunde s-ar afla ei, le păstram pentru mâine. Dar dacă ai anticipat, atunci... la mulţi ani şi distracţie plăcută!
      :)

      Ștergere
  3. cata tandrete :)
    norocoase,cea galbena,cea albastra si...mai urmeaza? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai urmeaza, dar cu astea ultimele înca n-am trait nicio poveste de dragoste mai lunga. Pâna acuma au fost si vor mai fi istorii vesele, îmi doresc sa nu va spun niciuna trista, Doamne fereste!

      Ștergere
  4. Ce frumos!
    Amintiri-amintiri! Pe primul nu-l poti uita! Adica, automobilul. Putini, cred, ar putea uita improvizatiile care se faceau pe atunci!
    Aceste randuri ale tale mi-au amintit vremuri in care distractia era la ordinea zilei si aventura la fel! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu parca spusesem ca "pe prima n-o uiti niciodata", nu pe primul!
      A fost totusi frumos, ai dreptate, eram în aceeasi gasca, toti contra unuia singur! Acum...

      Ștergere
  5. Al meu tata a avut Dacia rosie, doua chiar, 1300 si 1310. Ehe!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Barbati adevarati, culori vii, masini puternice...
      Si eu am avut una rosie, îi vine si ei rândul, ziceam ca-i Ferrari!

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!