Culori – Albastra (1)

Spuneam deci ca a doua masina a fost albastra. O dragoste lunga si cu nabadai care a durat 6 ani. Prima, cu cea galbena, durase 12. Ma rog, ea era neînceputa… Dar pâna la cea albastra s-au mai întâmplat câteva lucruri interesante.

Prima vizita pe care am facut-o Doamnelor mele care erau deja în Franta de trei luni a fost prin aprilie ‘96. Am venit cu autocarul, functiona deja o mare companie româno-franceza de transport persoane înfiintata de smecherii nostri cu rablele lor. Ca orice turist în Franta a trebuit sa merg la Paris, cu toate ca-l vazusem în amanunt, cu rabdare si dureri de picioare cu cinci ani înainte. Dar Andreea a vrut neaparat sa mearga pentru ca avea niste afaceri de rezolvat la FNAC.

Schimbasem toti banii luati pe galbioara si aveam teschereaua plina cu multe mii de franci într-un plic rufos. La primul drum pe care l-am facut cu metroul în Paris m-am trezit la un moment dat ca borseta avea fermoarul deschis, desi eu am obiceiul sa-l închid. O logica elementara m-a facut sa trag concluzia ca portofelul coborâse cu câteva statii înaintea mea. Nu aveam mare lucru în el decât niste maruntis, buletinul si permisul de conducere international. Precaut, lasasem acasa pasaportul si permisul românesc, dar nu si banii. Precizez ca actiunea se petrece în ’96, deci pasaportul cu viza aferenta era un lucru vital. Mi-am dat seama ca autorii erau adevarati profesionisti, nu furau tot, fara stil si la gramada, ci doar lucruri de valoare. Imi luasera portofelul, dar plicul nu i-a interesat, lucru care m-a binedispus si m-a facut darnic. In acei ani nu existau suspiciuni legate de originea celor care mai umblau prin buzunarele altora.

Nu, nu erau ai nostri, erau ai lor.

Rick Wright - Pink Floyd - Us And Them