luni, 7 ianuarie 2013

Astazi as fi vrut sa scriu ceva serios...

… dar am dat peste textul asta dureros de frumos si de adevarat scris de Simona Catrina si nu de Dinescu, asa cum au crezut si mai cred multi si am crezut si eu, scuze, dar mi-am revenit repede si am verificat sursa din mai multe… surse, ca un adevarat jurnalist ce nu sunt. Mi se pare chiar si mai serios, mai ales dupa glumita publicata ultima data, cu toate valurile pe care le-a stârnit ea. Deci :

“Iubire, vezi ca azi ajung tarziu acasa: LA 1.00 AM TELECONFERINTA, LA 2.00 NASC, la 3.00 AM MITING

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă,
la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând.
Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat. Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna... Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.

Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!"... Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.”

37 de comentarii:

  1. Excelent! Ştiu textul, l-am mai citit undeva şi sunt incântată de el.

    App de asta, într-o zi vorbeam la telefon cu un foarte drag prieten şi el mă întreabă (era în jurul orei 19:00):
    -Unde eşti?
    -La birou.
    -Şi mai stai? se miră el.
    -Da, că mai am ceva de lucru. O să mă apuce 9 (seara) pe aici, cu siguranţă!
    -Auzi femeie? Da' ce, serviciul e cârciumă, să stai în el până noaptea?
    :)))))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Textul ca textul dar mesajul acela de la profil m-a făcut să-mi înfoiez ciuful (care e de fel cam vâlvoi cum probabil s-a observat din poze).
      Adică cum e femeia dacă nu-i nici superioară, nici egală, nici inferioară bărbatului????
      Ah, ştiu! Femeile nu "e" oameni!
      :)))))))))
      Aproape că uitasem asta!

      Ștergere
    2. Când am luat eu "repartitia" si lucram 6 zile pe saptamâna, câteodata (des!!) si duminica se spunea ca serviciul "nu-i cârciuma sa stai pâna noaptea si nici biserica sa vii duminica". Si n-am ajuns manager...
      Frumos textul, mai ales ca e scris de o femeie.

      Ștergere
    3. Despre zicerea din profil, dimpotriva, e un compliment ascuns...
      Se spune ca un tânar casatorit vorbea cu un amic mai "vechi în meserie":
      - Dragul meu, sunt un norocos, nevasta mea-i un înger!!
      - Ai dreptate, nici a mea nu-i om...

      Ștergere
    4. Foarte faină aia cu cârciuma şi biserica!!
      Nu ştiam completarea, dar e amuzantă.
      Eh, se pare că la mine, serviciul e 3 în 1.
      :))

      Cât despre treaba cu femeile, ce pot să zic?!
      E cineva care-mi spune şi mie "îngeraş" şi tare mi-ar plăcea să-l cred. Însă, de fiecare dată când îmi spune el în felul acela, îmi vin anumite gânduri nu tocmai cucernice. Motiv pentru care, pe lângă aripioare, îmi cresc instantaneu nişte corniţeeeeee...eheeee!
      :))))))))

      Ștergere
    5. Pai personajul cu coarne parca se cheama altfel!

      Ștergere
    6. Păi aşa e. Dar mai contează cum îi zici câtă vreme femeile nu "e" oameni oricum??!
      :))

      Ștergere
    7. Zic si eu ca Preda: "asta e ceva care nu exista", si aripi si coarne, trebuie sa te hotarasti. "Noroi si stele" erau doar la Paunescu si chiar erau frumoase!

      Ștergere
    8. :))
      M-am hotărât. Îmi las aripile să-mi crească, iar coarnele mi le pune mnealui.

      Ștergere
  2. Ce bine ca n-am aceasta obsesie si fantasma cu egalitatea dintre sexe :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca dam deoparte exagerarile din ambele parti, lucrurile ramân frumoase asa cum le-a lasat Dumnezeu. Sensibilitatea nu este o slabiciune, un defect, ci dimpotriva. Daca nu stiu toate Doamnele sau Domnisoarele sa foloseasca acest atu, asta este, devin feministe...

      Ștergere
    2. Imi pare rau ca n-am stiut ca esti un Ion.
      Un "La multi ani!" cu intarziere mai e primit? :)

      Ștergere
    3. In orice zi a anului, saru' mâna!

      Ștergere
  3. Dane cred ca ai prins gustul "dezbaterilor", asta apropo la postarea de ieri.... :))
    Acusica intra Rudolph Aspirant si se încinge hora! Abia astept

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt ca un chibit, stau, ma uit, mai zic o vorba si încerc sa nu fiu partinitor, încerc, nu stiu daca-mi iese mereu.
      Rodolfo sper ca apare mâine, chiar ma mira linistea asta!

      Ștergere
  4. nu mi-am propus niciodata sa pun cariera inaintea a orice,incerc sa fac lucrurile echilibrat,uneori reusesc...
    jobul imi ocupa mult timp,candva imi aducea satisfactii pentru ca eram super incantata de munca mea...acum lucrurile s-au schimbat pentru ca oamenii din jurul meu s-au schimbat chiar daca fac in continuare ceea ce,teoretic,inca imi mai place...
    e prima data cand citesc textul,imi place in primul rand pentru indemnurile-sugestive pe care le-am gasit...o sa ma gandesc la ele :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De multe ori am spus ca oamenii s-au schimbat, s-au înrait, pentru ca valorile s-au dat peste cap. Nu pot sa spun ca "relationalul" a trecut pe planul doi, mie mi se pare ca a disparut cu totul. Nu cred ca vreau sa ma obisnuiesc cu asta, cariera mea este în spate si în cea mai mare parte a fost frumoasa, chiar aici.

      Ștergere
  5. Comentariu - idem Pandhora
    în puls: LA MULŢI ANI, IONICĂ!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci îti spun si tie ce i-am spus Pandhorei. Si mai adaug ca încrâncenarea asta nu-i sanatoasa si nu-i deloc productiva. Ma mir ca savantii astia nu-si dau seama ca ai mai mult randament când lucrezi fara tensiune. M-a mirat un coleg foarte tânar, de 30 de ani, care mi-a spus: "Nu ma intereseaza ca nu ma iubeste lumea, eu sunt profesional, asta ma intereseaza".
      Saru' mâna pentru urari!

      Ștergere
  6. Putin mai devreme am comentat pe un blog, legat de femeile care vor serviciu cu orice pret. Am cunoscut o doamna care lucra pana seara tarziu, ca trei sferturi din salariu sa le dea bonei care ingrijea zilnic copilasul. O intrebam mereu de ce se mai duce, de ce prefera sa stea departe de copil si banii castigati sa ii dea unei femei care sa stea cu copilul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ar fi placut sa aflu ce-a raspuns Doamna respectiva. Eu cred ca era din comoditate dar n-a avut curajul s-o recunoasca. Nu-i usor sa cresti un copil...

      Ștergere
  7. de regula sunt diferiti factori.

    Unele femei lucreaza asa ( de fapt unii oameni, nu numai la femei) pt ca nu au de ales. Altii nu isi dau seama ca nu au de ales. Si nu il ultimul rand, multe pers. aleg sa lucreze asa, chiar daca le place sau nu :)

    Genul asta am fost si eu, multi ani. Tanara picata in Bucuresti, mi-era frica -depindeam de acel salariu, 1 luna fara si... nu m-as fi descurcat. Eram angajatul model.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i rau sa lucrezi si într-adevar nu ai de ales, indiferent ca-ti dai seama sau nu. Dar conditiile în care se lucreaza azi, cu sabia deasupra capului, tensionat si nemultumit (mai mult sau mai putin), este inevitabil sa nu aduci si acasa ceva din problemele "profesionale". Si asta nu-i bine, la un moment dat ceva face "poc"...

      Ștergere
  8. nu stiu de ce, eu vad chestia asta, prin care trec unele femei..o refulare...
    eu am avut colege (si nu putine) care preferau sa stea la serviciu (si nu ptr bani) numai ca sa nu schimbe pampersi, sa nu se ocupe de "obligatiile muieresti" de-acasa...si stateau la serviciu pana tarziu, jucand zumma pe net..iar cand primeau telefon , si sotul/copii disperati intrebau "dar cand mai ajungi draga si pe-acasa?!" ele raspundeau c-au foarte multa treaba...
    si uite asa...ajung barbatii sa aiba "instinct matern" si sa invete sa gateasca..spele...faca curat...si sa mai mearga si la munca...iar ele, sa-si bage ceea ce n-au ptr a parea mai "coioase"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ca sa nu schimbe pampersi" spui? Tu ai apucat pampersii? Pentru copil vreau sa zic!
      Stii, mai tii minte cum e sa ai vreo 30 de seturi de "scutec, triunghi mic, triunghi mare" din care 10 sa fie la uscat, 10 la calcat si 10 la folosit si asta ani de zile? Cu toate detaliile aferente: fierbe apa, ca nu era mereu (!!??) calda, la ce, ca nu erau gaze...
      Daca vorbesti si de net e clar, se întâmpla dupa Hristos!

      Ștergere
    2. Eu ştiu ce spui.
      În viaţa mea am avut destule momente în care am plâns, dar unul în care am hohotit până la leşin e legat de ceea ce povesteşti.
      Pentru că ajunsesem in pragul disperării.
      Era în vremurile in care doar câteva ore pe zi - puţine, oricum! - apa curgea la robinet şi aveam şi curent electric. În orele alea trebuia să fac 1000 de lucruri pentru copil şi restul familiei, cel mai ades fiind singură acasă, fără niciun ajutor. Eram doar eu şi odrasla. Şi toate cele ce trebuiau făcute repede.
      Evident, atunci se găsea şi minunea să plângă, fie că îi era foame sau voia in braţe. Da, chiar atunci! Şi când fugeam la robinet, constatam că apa n-avea presiune. Abia curgea, galbenă şi mâloasă. N-o puteam stoca în halul in care arăta. Nici nu puteam spăla biberoanele cu ea. Cel mult puteam să încerc să dau jos "grosul" de pe unele scutece. Şi toate astea se petreceau în capitala unei ţări europene şi cu pretenţie de civilizaţie.
      După vreo 3 luni de astfel de martiraj în numele maternităţii, am cedat nervos. M-am aşezat jos, la propriu şi am inceput să plâng în hohote.
      Cum puşca mea să creşti un copil sănătos în felul acela! Cum să rămâi femeie şi să-ţi păstrezi echilibrul şi seninătatea în condiţiile alea.
      :)

      Ștergere
    3. Dane, eu vb despre colegele mele din aste zile..momentul relatat de tine se intampla acum...
      cand eram eu (noi :)) tanara nu erau pampersi, ai dreptate, erau trei feluri de scutece..un mic dreptunghi, ce se punea intre picioruse, un dreptunghi mai mare, care se punea deasupra si unul mare in care-i strangeam tot corpul...le spalam si fierbeam, iar eu, ptr c-am nascut la sfarsitul lui noiembrie, le puneam si la ger...de atata grija ca sa nu fie septic..am facut reumatism degenerativ cronic...imi erau degetele strambe...
      dar, in vremea aceea nu stateau femeile prea mult la serviciu...ptr ca trebuia sa mai stam si pe la cozi...sa ne mai luam copiii de la cresa/gradinita...sa facem si mancare..curat..educatie/lectii la lumanare...etc..etc...
      asa ca ce se spune acum, cu faptul ca se sta la munca mai mult decat trebuie...mi se pare cam exagerat...este optiunea fiecaruia...

      Ștergere
    4. Blue, îmi aduc aminte ca pe 23 august 1984 Andreea avea 10 zile. Ca sa se poata odihni restul casei am tinut-o pe genunchi toata noaptea, sa nu plânga. Mult a mai plâns Domnita la vremea ei ! Si mult mai râde acum ! Toate povestile astea cu copiii care trebuie lasati sa plânga, sa nu-i obisnuiesti în brate, sa-i lasi în "camera lor" sunt teorii, nici macar bune "de adormit copiii".
      Iarna aceea a fost groaznica, erau -20 sau chiar mai rau. Ma trezeam dimineata la 5 ca sa plec la treaba, într-o "caldura" de 4-5 grade cu turturi atârnând de calomfirel pentru ca radiatorul era dincolo, unde dormeau fetele.
      Au crescut totusi iar noi ne-am calit… Tinerete revolutionara !

      Ștergere
    5. Sorina, se pare ca fetelor de azi le place mai mult sa-i faca decât sa-i creasca ! Formatoarea noastra a fost bunica mea… Moldoveanca ajunsa în Bucuresti, era mai econoama : patratele de pânza erau taiate în doua, de aia erau triunghiuri, si se legau savant ca sa fie ca un fel de slip. Cu cel mai mare o lega ca pe o sarma (tot la sarmale ajungem, o lamurim si pe asta !) cu o panglica. La noi fiind vara, toate zecile de astfel de cârpe erau calcate. Iar cozile le faceam eu dupa ora 5 dupa-masa când veneam acasa.
      Acum statisticile spun ca vreo 30% din iubiri se consuma la locul de munca, asa ca de ce sa se grabeasca acasa ?
      Frumoase amintiri totusi…

      Ștergere
  9. Imi placeau articolele Simonei Catrina; m-au deranjat ideile ei politice sustinute la tv alaturi de o doamna, tot jurnalista, al carei nume nici nu vreau sa mi-l amintesc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu ce idei politice are sau avea. Eu n-am cunoscut-o ca ziarista ci pe blog. Sunt convins ca avem unii orientari politice diferite, ni le putem chiar spune sau sustine, dar e pacat sa începem sa ne combatem sau sa ne certam din cauza asta. :))

      Ștergere
  10. Doresc sa reamintesc tuturor ca Norvegia a deschis recent portile lucratorilor din zona Bulgaria si Romania, si aici precis ca se poate chiuli cat se doreste, daca se invata si se respecta anumite reguli politice de baza. Femeile interesate multiplu reproductiv sunt chiar binevenite, (deoarece tocmai Suedia a luat-o inaintea Norvegiei recent la natalitate), desi initial trebuie depus un mic sacrificiu de a invata lb norvegiana, plus e preferabil ca ele sa nu aiba inclinatie stiintifica ff riguroasa, ci mai curand afinitati politic-social-educative, plus sa fie de acord cu nascutul si alaptatul natural, plus sa nu fie prea interesate de prea multe accesorii de inalta calitate si lux, ci mai curand de mers pe biciclete, plus sa accepte rezultate la PISA asemanatoare cu SUA pt copii lor. In rest totul e ff frumos si ff bine pt femei in Norvegia, inclusiv persoanele de profesie cersetor se pot descurca bine si chiar din ce in ce mai bine in continuare, daca se comporta cf indicatii de la autoritatile si mass-media locala, (plus tin cont si de experienta reala a organizatorilor lor de grup seriosi, ca se vede ca se pricep, plus a luat si amabasada romana atitudine, si imediat s-au construit recent mai multe hoteluri gratis si s-au implementat programe pt ajutorarea optima a acestor persoane).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clima e perfecta. Iarna e mai cald decat in Romania, si vara mai racoare.

      Ștergere
    2. Sorry, efectiv abia acum imi dau seama, citind comentariile, ca acesta era totusi un articol chiar serios si destul de emotional. Nu am vrut sa par din nou total nesimtit, dar in mare parte ce am scris mai sus, desi desigur exagerat, e oarecum asa.

      Ștergere
    3. Ba eu spun ca esti foarte la obiect. Acum sunt sigur ca nicio românca care se respecta (si care a citit ce-ai scris mai sus) nu mai pleaca în Norvegia.

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!