joi, 11 aprilie 2013

Leapsa Rodolpho - 2

Alegeţi minim o activitate de tip meserie, profesie, sau hobby, (inclusiv casnic), în care NU aţi fost niciodată angajat, şi în legătură cu care NU aveţi absolut nici o experienţă autentică, deşi poate că aţi visat la ea, sau v-aţi făcut fantezii în legătură cu ea, şi descrieţi ce anume concret util pt viaţa dvs integrală PERSONALĂ, pt progresul dvs ca om dezirabil odată şi odată adult matur, credeţi că aţi putea învăţa sau asimila pt dvs din exerciţiul acestei activităţi.

Exact la fel cum unii copii sunt obligati de mici de parinti sa învete limbi straine sau sa zdrangane la diferite instrumente, numai ca fix pe dos, pe mine nu m-a fortat nimeni sa fac asa ceva. Astfel cei trei muschetari ai ghitarii, nu mai spun ca ma gândesc la David, Eric si Mark, într-o ordine pur întâmplatoare si alfabetica, au ramas tocmai fara D’Artagnan, vorba poetului "si cu sergentul zece, care-i si întrece". Mi-au ramas asadar aspiratiile banale ale unei copilarii obisnuite : macaragiu, fotbalist si doctor. Un timp am cochetat si cu meseria de vidanjor, dupa ce l-am cunoscut pe cel care umbla la bunici la tara cu caruta lui cu cisterna din poarta-n poarta. Un barbat adevarat ! Mi s-a spus însa ca nu era o meserie de viitor, asa ca am renuntat, nu fara regrete. Cum tot la bunici nu erau macarale în curte, ma urcam prin toti copacii din care cadeam cu regularitate, de fiecare data de pe alta craca, semn de progres. Pentru meseria de doctor ma pregateam în timpul anului, îmi facusem la traforaj un stativ de eprubete care avea chiar si eprubete în care pregateam constiincios tot felul de solutii : apa cu sare, apa cu zahar sau apa cu carbid, la vin cu sifon neavând înca acces. Pe lânga sensibil, la vremea respectiva eram si un copil linistit si ascultator, mai ales la bunici în vacante, am mai povestit despre asta alta data. In plus, aveam si o mare fragilitate a capilarelor nazale, favorizata si de multele mingi de fotbal primite drept în bot sau de bâtele de turca cu care ne mai altoiam cu sârg, reciproc si din greseala. Stând eu într-o zi în plina hemoragie culcat pe spate, cu doua somoioage de vata în nas si mâna stânga ridicata (n-am sa stiu niciodata de ce, probabil ca sa se dea mai multa importanta momentului) mi-am dat seama ca în nicio eprubeta nu aveam sânge !! Drept pentru care m-am ridicat de pe patul de suferinta si mi-am tras un pumn zdravan în nas ca s-o repornesc (sângerarea) si am umplut cam o jumatate de eprubeta cu lichidul pretios. Am fost foarte mândru !

Dar n-a fost sa fie niciuna din meseriile astea… Probabil din cauza frustrarii, vreo douazeci de ani mai târziu m-am însurat cu o studenta la medicina care chiar în clipa asta, nemaifiind studenta, ma cheama sa curat niste cartofi...


19 comentarii:

  1. mai ai eprubetele? as zice sa incerci un Bloody Mary...si daca intre timp ti-a crescut "afectiunea" fatza de tine, sau instinctual conservarii...roag-o pe dna medic sa te ajute, merita...the world's most complex cocktail...trust me...hic !!!
    si acum, fara gluma, si la compunere cred c-aveai note mari...foarte frumos le mai zici...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca de atunci am o inclinare catre Bloody Mary...

      Ștergere
  2. :))
    Domnu' D'Artagnan, n-ai de ce să te plângi, pen'că legea compensaţiei funcţionează prin intermediul "bisturiului" pentru cartofi.Eşti prima mână la intervenţia chirurgicală de decojire.
    :))
    Ai mult umor! Mai vreau o porţie de poveste, că acestea două mi-au plăcut foarte tare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt deci "cineva" la noi în casa!

      Ștergere
    2. ...şi nu numai, dacă observăm ce se discută pe aici!
      :)

      Ștergere
    3. Eu ma gândeam la "cineva sa duca gunoiul, cineva sa curete cartofi" si s-ar mai gasi...

      Ștergere
  3. Ce chestie! Eu am vrut să fiu doctor, poliţist, apoi iar doctor. Asta când nu voiam să fiu "Nadia".
    Am ajuns doctor de suflete, cum zicea o profesoară de-a mea şi m-am măritat cu un viitor poliţist.
    Ce ţi-e şi cu viaţa asta?! Cum le potriveşte ea pe toate...
    :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da' te-ai facut si ca Valeria Bufanu, nu?

      Ștergere
    2. Eh, da. În "tinereţile" mele, am avut câteva titluri naţionale la atletism.
      :)
      Ce vremuri!

      Ștergere
    3. Si eu saream gardul, în armata. In argoul cazon asta era "învoire de la maiorul Gardescu".
      Ce vremuri!

      Ștergere
  4. Dan, dar talentul de povestitor nu l-ai visat, asa e?
    Si uite ca l-ai dobandit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lucrurile pe care le povestesc au fost frumoase pentru ca s-au întâmplat...

      Ștergere
  5. Moșul Fetei, nu-mi explici și mie cum se juca de fapt țurca aia? Mi-amintesc o dată de când eram eu mică: la noi la țară (în Dolj, sud de tot) juca lumea la drum cu niste bețe și bețigașe, săpau un șănțuleț pentru bețigaș ca să poată fi ridicat și aruncat de o bâtă. Dar care era faza cu bătacul? Care erau de fapt regulile? Ce bine că te-am prins! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai Fata Moshului, "turca" e un sport national cu un regulament al lui. Cred ca este si pe net. Noi jucam o varianta adaptata la conditii. Zgâriam pe pamânt un cerc de vreo doi metri. Din cercul asta unul dadea cu bâta într-un bat mai mic ("tzurca"). Din locul unde ajungea, adversarul încerca sa-l puna din nou în cerc din trei aruncari. La ultima trebuia sa-l pacalesti pe cel dinauntru: tu încercai sa strecori batul în cerc, celalalt dadea ca disperatul din bâta sa nu intre. Atunci se produceau unele accidente cu sângerare.

      Ștergere
    2. vai, Moshule, iti multumesc, pe vremea cand cautam eu (hă-hă, acum mie de ani), netul nu prea stia ce e aia tzurca. asa ca am lasat-o balta si am uitat de ea pana ai aparut dumneata si te-am intrebat direct, ca, stii doar, ce-i in mana nu-i minciuna :D

      Ștergere
    3. Acuma trebuie sa-i înveti pe nemti tzurca!

      Ștergere
  6. e clar ca medicina are inca ascendent asupra ta...nu opui rezistenta cand trebuie sa cureti cartofi :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma si pricep si pe urma sunt mare amator de cartofi. Am avut o strabunica nemtoaica!

      Ștergere
  7. Zau, pai tu ai si talent autentic literar, nu numai de desenator...intr-adevar poate trebuia sa te faci jurnalist profesionist probabil, nu doar amator pe bloguri ! Chiar ma gandeam ca eu cred sincer ca as fi citit cu mare placere cate un editorial scris de tine in vreo revista culturala reala, (din aia adevarata pe hartie, indiferent de daca si-ar fi dezvoltat si o varianta digitala in ultima vreme). Sa stii ca presa culturala oficiala in lb franceza este mereu oarecum atat atragatooare cat si dezamagitoare pt mine de cate ori cumpar eu cate o revista asa daca sunt in treacat prin vreun aeroport...nu a reusit niciodata vrun jurnalist francez sa imi capteze atentia la un nivel la care sa fi dorit sa-i fi retinut numele...si nu prea stiu de ce, pt ca am remarcat ca totusi asa la nivel individual totusi unii chiar se straduiesc destul de constiincios...dar poate de aia, se vede efectiv efortul de scolar silitor, si asta taie din placerea lecturii unor articole de tip cultural...dar eu nu citesc presa in lb francez ff des, altfel poate ca as fi retinut pe cativa pana la urma. Chiar as fi curios daca tu ai vreun jurnalist francez contemporan (real profesionist) asa preferat, indiferent de domeniu, daca scrie pe teme mai mult culturale, sau sociale, sau chiar politice, etc, in legatura cu care sa te astepti cu anticipatie placuta sa-i citesti vreun articol viitor.

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!