Alta lectie de geografie

Pentru ca mi-a adus aminte Costel (ma inspira baiatu' asta, ceva teribil!), rapid doua secvente, nici nu am timp sa mai pun diacriticele, va descurcati voi.

1. Intr-o zi ma scoate la tabla Mos Pusca. Asta-i adevarul Costele, amintirile sunt sapate adânc în noi si sunt frumoase asa cum sunt, cred ca si el, Mos Pusca, râde acuma acolo unde este el când îsi aduce aminte. Toata lumea asa îi spunea. Cum zicea Vlad Bejan la ultima noastra întâlnire, noi le spuneam "mosu de ..." sau "baba de ..." desi erau mult mai tineri decât suntem noi azi... Deci, vorba titanului din Gagesti, harta pe trepied, el la catedra si eu cu Almanahul Scânteia în mâna unde erau toate tarile din lumea asta cu esentialul scris pe un sfert de pagina.

- Vorbeste tuuuuuuuu, despreeeeee... Ecuador.

Cum eram cu almanahul deschis deja pe la America Latina, am ajuns usor la Ecuador (cât timp îmi lua acasa sa pun semne la pagini si sa tin minte pe unde erau tarile “în cestiune”, mai bine învatam lectia, dar asta-i viata de negruzzist). Am întins mâna stânga cu almanahul deschis în spatele hartii si am început sa-i îndrug tot ce citeam acolo.

- Arata-mi ce ai în mâna!

I-am dat almanahul, deschis la Ecuador, cu o privire limpede (azi as zice insolenta!).

- Treci la loc, ai trei!

Dupa mine au mai luat vreo trei colegi aceeasi nota (printre care si Adi, colegul meu de banca), pentru ca “aveau note” si nu învatasera si Ecuadorul care “nu era în carte”, dar Mos Pusca daca ajungea la un continent, apai îl facea tot!

2. In alta zi, la ora de geografie, totul era pregatit, trepied, harta cu însemnarile generatiilor anterioare atârnata, dar aratator, nema!

- Avram (asta era Zum, cu mama profesoara tot de geografie, cum spunea Costel, erau într-un fel “colegi de breasla”, complici), du-te si cauta un aratator.

Afara era un sfârsit de primavara ca numa’ de geografie nu-ti ardea. Frunzele începusera sa atârne greu în copaci, fluturasi, albinute, gâze, ma rog, polenizare în toata regula... Dupa vreo juma’ de ora apare Zum:

- Dom’ profesor, n-am mai gasit aratatoare, am adus asta, stati putin s-o curat.

Venise Zumache cu o creanga de copac strâmba, plina de ramurele si de frunze…

- Sa stii c-am sa te spun lu’ mama-ta, Avram!

3. In alta zi (nu, nu-i poezia aceea cu lupul si cu oile, nu mai stiu care, ma ajuta cineva?) ne-am gândit noi si i-am luat scaunul de la catedra pe care l-am ascuns în fundul clasei si am pus în loc cele doua sertare ale catedrei puse pe înalt. A intrat în clasa, s-a uitat la “scaun”, s-a asezat si a facut ora ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat, doar ca se mai legana un pic în halatul lui albastru, ca într-o o barca ...

Na, c-au fost pâna la urma trei povesti! Iertare Dom’ Profesor, da’ tare mai era frumos si mult v-am mai iubit ... în felul nostru!!!