joi, 19 martie 2009

O singura greşealǎ

Îţi trebuie mult timp, ani întregi, uneori chiar o viaţǎ ca sǎ construieşti ceva durabil. Sǎ fii iubit si respectat. Şi pe urmǎ, mânat fiind de ceva, nu se ştie de ce anume, în câteva secunde sǎ distrugi totul. Este greşeala finalǎ, de care te apropii ca fluturii de noapte de luminǎ.

Dupǎ cum poţi fi un om ilustru al vremii tale dar sǎ porţi stigmatul unui pǎcat. Greşeala de început, cu care trebuie sa trǎieşti toat
ǎ viaţa. Sau purtând stigmatul sǎ fii totuşi celebru. Dar fǎrǎ ca una sǎ o facǎ uitatǎ pe deplin pe cealaltǎ.

Aşa s-au întâmplat lucrurile cu Eliade, Ionesco sau Cioran. Prigoniţi în propria ţarǎ pentru unele (mici) rǎtǎciri din juneţe, au devenit totuşi şi au rǎmas repere ale culturii lumii. Tot aşa s-a întâmplat şi cu Maugham, care a fost pentru M.I.-6. "omul nostru din Petrogad" sau cu Hemingway care a fost "omul nostru din Havana", fǎrǎ însǎ ca valoarea creaţiei lor sǎ scadǎ. Iar Wagner fǎrǎ (aproape) nici o vinǎ, a suportat 90 de ani mai târziu consecinţele faptului cǎ opera sa a fost apreciatǎ de Hitler. Sau ce-ar mai fi de spus despre Karajan care a celebrat printr-un concert cǎderea Parisului pentru ca în 1985 sǎ dirijeze oficial pentru prima oarǎ Imnul European, asta dupǎ ce a fost recuperat rapid de aliaţi în 1948, când lumea încǎ nu se trezise din coşmarul rǎzboiului. Şi a fost şi el printre uriaşii secolului trecut.

Cǎrǎm şi noi, cei obisnuiţi, în spinare o povarǎ de regrete pentru lucruri pe care le-am vrea uitate. Şi nefiind uriaşi, rǎmânem vinovaţi. Dacǎ ai omorât, nimic nu te mai spalǎ, te vei numi criminal tot restul vieţii. Dacǎ ai înşelat, îi pierzi pe cei apropiaţi pǎstrându-ţi însǎ duşmanii şi toţi, şi unii şi alţii, te vor privi cu neîncredere, aşa cum îti pǎzesti buzunarele în mulţime. Dacǎ ai fǎcut pe cineva sǎ sufere, te pedepseşti singur pentru cǎ tu suferi încǎ mai mult ca el. Chiar dacǎ a fost fǎrǎ vina sau voia ta, tu ştii cǎ n-a fost nici a lui. Şi nu uita nici cǎ ceea ce faci într-o clipǎ tulbure nu-ţi va limpezi mai mult calea ci îi va adǎuga poate zbaterea pǎrerii de rǎu. Devii astfel vinovat de douǎ ori, necunoscându-l îndeajuns pe el şi necunoscându-te nici pe tine: vinovat faţǎ de el şi apoi faţa de "eul" tǎu ascuns, atunci când rǎmâi singur în faţa ta. Pentru cǎ absolut singur nu eşti niciodatǎ. Şi cred cǎ cel mai greu este sǎ te ierţi pe tine. Voltaire spunea cǎ “cea mai înverşunatǎ luptǎ este cu tine insuţi. Te afli în ambele tabere”. Sǎ încerci sǎ explici, tu, cel care cere iertare şi astfel sǎ te faci sǎ înţelegi pe tine, cel care trebuie sǎ ierte şi poate nu te va ierta niciodatǎ. Continui sǎ fii un om normal sau un geniu, dar îţi vei aminti mereu cǎ odatǎ ai greşit. Şi toţi cei care te cunosc vor face la fel. Dacǎ ai fost un om normal, în sens de obişnuit, nu mai rǎmâne nimic decât greşeala, iar dacǎ ai fost geniu (sau mǎcar peste media respectabilitǎţii), va exista mereu un "dar" atenuant, pe lângǎ cel definitiv, acuzator…

4 comentarii:

  1. American author Ernest Hemingway (1899-1961), who quoted "in terms of beauty, only Venice and Paris surpassed Havana", Hemingway wrote several of his famous novels in Cuba and lived there the last 22 years of his life.[14]--din Havana
    From Wikipedia, the free encyclopedia

    RăspundețiȘtergere
  2. "ramane"-mai putin -greseala punctuala(gandesc eu);desigur CONCEPTIA DE VIATA-functie de(personalitate)---http://www.youtube.com/watch?v=DKi4ozCo1eE&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  3. In ceea ce priveste "uriasii", este mai usor de stabilit o limita. Apreciezi opera, lasi omul in subsidiar. Amintesc aici, pe langa cei 3 ai tai, si pe Nae Ionescu, si pe Noica, nu a excelat k parinte si sot, dar a fost inteles de familia sa.
    Iar daca esti un om normal, greselilor si esecurilor le dai numele de experienta. Le traiesti, apoi traiesti de pe urma lor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai dreptate, doar Nae Ionescu a fost mentorul lui Eliade, « Profesorul », cum îl numeste în Memoriile sale. I-am amintit doar pe cei cu care m-am întâlnit mai des în ultimul timp. Si ca sa revin la sintagma « mici rataciri » care a stârnit o mirare : nu asta a definit opera si activitatea lui Eliade. Dupa o vreme a luat chiar distanta fata de opiniile initiale. La Cuvântul a fost coleg si l-a ajutat pe Mihail Sebastian, în grupul Criterion erau adunati intelectuali de toate « felurile » (câteva nume : Cioran, Sebastian - evreu, Polihroniade - legionar, Ionescu(o), Noica, Vianu, Jebeleanu), nu-l admira foarte mult pe Iorga – simbolul românismului, în India fiind a renuntat la prieteni europeni pentru a trai cu indienii lui si a se alatura miscarii lui Gandhi.

    Cât despre greseli si aici ai dreptate (când n-ai tu dreptate ?). Eu nu m-am gândit doar la mici erori care adunate se numesc experienta (ai bagat de seama câte mari adevaruri ne vin distilate doar în câteva cuvinte de la stramosi ? « omul din greseli învata » iar o lege de baza din statistica spune de fapt « daca doi oameni îti spun ca esti beat, te duci sa te culci”), ci mai ales la greseli mari, care pot uneori proscrie un om normal.

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!