miercuri, 26 august 2009

Leapsa de la Dunia…

Ce mi-ai facut tu, Duduca ! E mai usor un interviu la TV !

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste?

La început m-am gândit la Maitreyi, dar nu, e trist, dupa cartea asta ar fi si mai rau. Pe urma « Ar fi fost prea frumos » de Ioan Chirila, ca si cum n-ar mai putea sa fie. « Dragoste cu vorbe si copaci » de Costache Olareanu, asta-i ! Cred ca trebuie sa fii întâi în stare sa râzi de dragostea care te-a dezamagit, ca sa poti lua în serios una noua.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului/iubitei?

Dupa 30 de ani ne recomandam carti de citit cu creionul în mâna. Ultima pe care i-am recomandat-o a fost « Despre oameni frumosi » de Dan Puric. Nu ca razbunare...

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?

« Declaratie de iubire » de ... Gabriel Liiceanu, nu doar pentru paragraful: « Fiecare om îsi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura în care el este e data de … mâna aceea de oameni … pe care i-a iubit… ».

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?

Daca ar fi baiat, daca ar sti ce înseamna « barbat », daca ar sti ce înseamna « femeie » si mai ales daca ar sti ce înseamna « femeie-belea », l-as OBLIGA sa citeasca « Pourquoi les hommes adorent les chieuses » si « Pourquoi les hommes épousent les chieuses », amândoua de Sherry Argov. Citez dintr-un clasic în viata: « De mici trebuie sa invatam ce inseamna… ».

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător?

« Don Fernando » de Fernand Fournier-Aubry. Eu fac o diferenta mare între aventurier si calator, calatorul cu valiza si prospecte. Si prefer aventurierul (evident, ce n-am fost niciodata), iar Don Fernando a fost un adevarat aventurier.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?

« Honoré de Balzac » de Dr. André Jeannot, « acest Balzac culcat pe divanul unui psihiatru ardenez », cum îmi spune autorul în dedicatie. Cam ce ar trebui sa stii despre cineva înainte de a-l judeca. Nimeni în lumea asta nu poate dusmani daca este sanatos la cap. Si pentru ca dusmani totusi exista, trebuie tratati… acolo.

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura?

I-as recomanda 52 de carti, la alegere. Nu, nu cele la care va gânditi, vreau sa spun câte o carte pe saptamâna, la alegerea lui, timp de un an. Daca dupa un an tot nu merge, poate trece la pachetul de 52 la care v-ati gândit la început.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia “cu nasul pe sus”?

« Tratat de descompunere » de Emil Cioran. Ca sa stie ca o parte din el este deja cadavru si ca poate sfârsi « citind » o carte cu susul în jos.

9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?

Primul pe lista mea este ultimul care a iesit cu un text. Deci azi… acum, este Fata Moshului, a doua gradinareasa all time, careia îi recomand « Toutes les plantes qui soignent », de Ameenah Gurib-Fakim.

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?

« Mille cocktails ». Prima data îl bei când ti-l da altul, a doua oara îl faci tu de proba, a treia oara ca sa-l întelegi. N-ai nici timp, nici bani, nici chef sa le faci pe toate de câte trei ori. Deci mai ramân destule pentru « dupa aceea ».

Mai departe la Mihaela, Schnappi, Raducu, Vara-Toamna si ultimul meu prieten Sandu Grecu.

8 comentarii:

  1. :) Uite ce de carti, iar eu nu am habar de ele, sa-mi fie rusine? Sa nu-mi fie, k doar sunt un clasic in viata!!! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Macar pe aia cu cocktailurile ar fi trebuit s-o stii! Dar te poti apuca s-o "studiezi" acuma...

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum ar fi momentul, intr-adevar! Nu am habar de unele, nu de toate ce ai amintit, nu-mi da peste nasucul de filolog...

    RăspundețiȘtergere
  4. La acest nivel, sigur fotbalul din Romania merita sa aiba 5 echipe. Adevarul este ca si in tarile cu fotbal ultradezvoltat cum ar fi Anglia, de exemplu, sunt cateva echipe care sunt aproape imposibil de invins> MU, Arsenal, Chelsea, Liverpool. In rest, cu toate se poate de jucat si chiar de batut. La fel si cu celelalte.
    Sheriff a dominat Olympiacos in ambele meciuri, dar a pierdut din lipsa de experienta si valoare. E un paradox, nu?
    Fotbalul se joaca pe teren, nu pe hirtie. Daca Romania avea 12 echipe inseamna ca merita.

    P.S. Pentru toate cazurile as recomanda cartile lui Ioan Chirila :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Am un coleg de servici turc. El stie situatia la fotbal in Turcia.
    Au ramas cu o echipa in campioni si 2 echipe la liga Europa. O medie de salariu/jucator la aceste 3 echipe este 1.5 mil euro/an. La noi salariul este momentan 0.2 mil euro/an. In concluzie asteptam calificarile din grupe.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si totusi eu cred ca se învârt nemeritat de multi bani în fotbal. Când eram copii si jucam fotbal pe maidan bineînteles, parintii ne spuneau "nu mai bate mingea, treci la învatat!". Imi aduc aminte de Laura Badea parca, povestea ca din premiul luat pentru o medalie de aur la o Olimpiada si-a luat un aprtament cu doua camere si cu alt premiu la Olimpiada urmatoare si l-a mobilat. Banii astia îi câstiga "cineva" la Real sau Barça fiind rezerva (ca altceva n-a facut acolo, afara de un gol de la 40 de metri) în vreo doua saptamâni. Iar medalie olimpica n-a vazut în viata lui decât la altii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mmmm... nu-mi place să recomand cărţi. Mereu am probleme de genul: "ce porcărie mai e şi asta pe care mi-ai recomandat-o?!?"

    RăspundețiȘtergere
  8. Te-ai gândit ca s-ar putea si asa: "Ai citit asa comoara si nu spui nimic?". Cartile TREBUIE sa treaca prin filtrul fiecaruia dintre noi care este obligatoriu subiectiv.

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!